S-au străduit și au făcut Tot ce-au gândit și au crezut Că este bine, iar apoi, „Să îl aleagă, dintre noi, Sorții, pe cel ce-i cel vinovat!” – Ziseră când seama și-au dat Că în zadar li-e truda toată, Căci multă vreme n-au să poată, Pe ape, vasul să și-l țină. Au tras la sorți și-ntreaga vină Pentru furtună, a căzut
Aceasta-i țara ce-o primiți Drept moștenire, s-o-mpărțiți La semințiile pe care Neamul lui Israel le are. Țara ce vă e dăruită, Prin sorți trebuie împărțită” – Zice Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
S-o împărțiți prin sorți apoi, Și fiecare dintre voi Își va avea moșia lui, După mărimea neamului. Cei cari, în mare număr, sânt, Primi-vor dar, mai mult pământ. Cei care-n număr mic se țin, Au să primească mai puțin. Să stăpânească fiecare, Pământurile-acelea care, Prin sorți, i s-au atribuit. Pământul fi-va împărțit, Prin sorți – cum trebuie să fie – După părinți și seminție.
Țara, prin sorți, s-o împărțești; Poporului, s-o dăruiești, Ca să o ia în stăpânire Și să o aibă moștenire, Doar după seminția lor Și numele părinților.
Iar țapul care a ieșit, La sorți, drept pentru Azazel, Viu trebuie a fi pus el Apoi, în fața Domnului, Slujind deci, prin menirea lui, La împlinirea ispășirii. Să-l lași apoi, în voia firii: Deci să îl ducă în pustie, Unde va trebui să fie – Țapul acel – liber lăsat, Lui Azazel fiindu-i dat.
Referitor la omu-acel Cari, țapul – pentru Azazel – Va trebui să-l izgonească, Iată ce are să-mplinească: ‘Nainte ca să intre iară, În tabără, să-și spele-afară, Trupul și straiele și-apoi, Să intre-n tabără-napoi.