23 Dar dacă pata nu s-a-ntins Și-n juru-i, piele, n-a cuprins, E semnul unei răni, uscată, În locu-n care-a fost aflată Buba, iar omul, drept curat, Va fi, de preot, declarat.
„Deci fraților, dacă, cumva, Are să cadă cineva, Într-o greșeală, vreau ca voi, Cu al blândeții duh apoi, Să știți ca să îl ridicați Și astfel, sprijin, să îi dați – Căci voi nu mai sunteți firești, Ci ați ajuns duhovnicești. Seama să ieie orișicine, La ce îl va privi pe sine, Ca să n-ajungă, la sfârșit – Cumva – să fie ispitit.
Și-ndată și-a reamintit Tot ce Iisus i-a povestit: „Petre, îți spun adevărat, Că încă nu va fi cântat Cocoșul – chiar în noaptea asta! – Și-atunci, când va veni năpasta, Chiar tu, de Mine, de trei ori, Ai să te lepezi, până-n zori.” Cu inima îndurerată, De remușcare măcinată, Petru – cu chipul ca de var – Plecă să-și plângă-al său amar.
Cel cari greșeala-și tăinuiește Mereu, nicicând nu propășește; Dar dacă a mărturisit Și-apoi de rele s-a ferit, Atunci omul acela are Să dobândească îndurare.
David, atunci, s-a întristat Și-a zis, către Natan, de-ndat’: „Iată că am păcătuit, Față de Domnul, negreșit!” Natan, cuvântul, a luat Și-n acest fel, a cuvântat: „Nu vei muri, căci Dumnezeu, Îți va ierta păcatul greu.
Când lucrurile și-a văzut – Iuda le-a și recunoscut Și-a zis: „Nu-i ea, mai vinovată, Decât sunt eu, pentru că – iată – Feciorul meu s-a înălțat, Însă de soț, nu i l-am dat.” El nu s-a mai culcat cu ea,
Când omul are, într-un loc, Pe pielea sa, urme de foc – Deci o arsură – după care, În locul urmei îi apare O pată albă imediat – Sau alb, cu roșu colorat – La preot, să se-nfățișeze.