Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Levitic 10:3 - Biblia în versuri 2014

3 Către Aron – fratele lui – Moise a zis: „Al Domnului Cuvânt, acum, s-a împlinit, Căci El a spus: „Voi fi sfințit De către-acela care vine Să se apropie de Mine Și proslăvit am să fiu Eu, În fața la poporul Meu.” Aron, când aste le-a văzut, N-a zis nimic, doar a tăcut.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

3 Moise i-a zis lui Aaron: „Aceasta este ceea ce a vrut Domnul să spună atunci când a zis: «În mijlocul celor ce se apropie de Mine Mă voi arăta sfânt și înaintea întregului popor voi fi glorificat»“. Aaron a tăcut.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Apoi Moise i-a zis lui Aaron: „Ai ocazia să înțelegi acum ce a vrut Iahve să spună atunci când a zis: «Voi demonstra ce înseamnă că sunt sfânt, între cei care se apropie de Mine; și Mă voi glorifica înaintea întregului popor.»” Aaron a tăcut.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Moise i-a zis lui Aaròn: „Aceasta este ceea ce a spus Domnul: «În cei ce se apropie, de mine voi fi sfințit și în fața întregului popor, voi fi preamărit»”. Și Aaròn a tăcut.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul când a zis: ‘Voi fi sfințit de cei ce se apropie de Mine și voi fi proslăvit în fața întregului popor.’” Aaron a tăcut.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și Moise a zis lui Aaron: Aceasta este ceea ce a vorbit Domnul zicând: Voi fi sfințit în cei ce se apropie de mine și voi fi slăvit în fața întregului popor. Și Aaron a tăcut.

Gade chapit la Kopi




Levitic 10:3
46 Referans Kwoze  

Toți preoții cari vor putea, De Mine, a se-apropia, Să se sfințească, poruncesc, Să nu cumva să îi lovesc Apoi, cu moarte, și pe ei.”


El Mi-a vorbit, în acest fel: „Tu ești al Meu Rob, Israel, În care vreau a se vedea, Apoi, întreagă slava Mea, Pentru că am găsit că-i bine Ca Eu să Mă slăvesc în tine.”


Deci pentru al lor Dumnezeu, Preoții, sfinți, vor fi, mereu. Ei trebuie să se păzească Și nu cumva, să necinstească Chiar Numele lui Dumnezeu, Pentru că ei I-aduc, mereu, Domnului, jertfe mistuite De foc și care sunt menite A fi a Domnului mâncare. Deci sfinți să fie fiecare.


Domnul, atuncea, l-a chemat, Pe Moise, și a cuvântat: „Pentru că voi nu M-ați crezut Și-n acest fel nu ați făcut Nimic spre a fi Eu sfințit, Printre ăști oameni, negreșit Că nu voi o să fiți acei Ce-o să-i călăuziți, pe ei, În țara ce le-o dăruiesc.”


De-aceea iată, Dumnezeu – Cel care-i Domn în Israel – Vorbește-acum, în acest fel: „Spusesem că și casa ta – Și a tatălui tău – vor sta În fața Mea, umblând mereu, Numai după cuvântul Meu.” Dar iată, Domnu-acuma vine, Zicând: „Departe e de Mine, Lucrul acesta! Eu găsesc Căci trebuie să îi cinstesc Pe cei cari, cinste, Îmi arată! Dispreț doar, voi avea, pe dată, Față de cei ce se vădesc Precum că Mă disprețuiesc.


Acum, nici tu nu intri-n țară, Ci o privești doar, din afară, Pentru că ați păcătuit, În contra Mea. Nu M-ați sfințit, La apele Meriba – care Sunt în pustiu-acela mare Ce precum știi, Țin, e chemat Și lângă Cades, e aflat. Acolo, voi nu M-ați sfințit – Așa cum ar fi trebuit – În fața-ntregului popor.


„Haideți! Din Babilon, plecați! Nu vă atingeți, nu luați Nimic ce este necurat! Ieșiți afară, de îndat’! Ieșiți dar, și vă curățați Voi toți acei care purtați Vasele Domnului! Ieșiți,


Domnul Se-arată-nfricoșat, În adunarea sfinților. Pentru întregul lor sobor, Temut se află Dumnezeu.


Cei din Bet-Șemeș au văzut Tot ceea ce s-a petrecut, Și-au zis: „Cine, de pe pământ, În fața Domnului Cel Sfânt, Poate să stea? Ce facem noi Și unde să-ndreptăm apoi, Acest chivot al Domnului, Să nu ne-apese mâna Lui?”


Deci lui Aron, tu să îi spui Că orice om, din neamul lui Care, vreo meteahană are, Oprit e, jertfa de mâncare, Să o aducă, Domnului. Să nu vină, în fața Lui, S-aducă jertfele menite A fi, de flăcări, mistuite, Dacă cumva, din întâmplare, Al său trup, vreo meteahnă, are.


Deci, șapte zile o să stați La ușa cortului. Vegheați, Și zi și noapte, să păziți Poruncile, să nu pieriți! Așa să faceți, negreșit, Căci Dumnezeu a poruncit!”


Ca pe niște miresme-apoi, Iată, vă voi primi pe voi – Prin care un miros plăcut, În față-Mi, se va fi făcut – După ce fi-veți adunați Din țările unde v-aflați, Pe unde fost-ați risipiți. Atuncea, o să mă sfințiți Cu toți, în fața tuturor Popoarelor neamurilor.


Poruncile! Să le-mplinească Și astfel, să nu-i pedepsesc, Cu moartea, căci Îmi necinstesc Aceste lucruri ce sunt sfinte. De-aceea, zic: „Luați aminte, La tot ce-am să vă poruncesc! Eu, Domnul sunt! Eu vă sfințesc!”


„Vorbește-i lui Aron și zi-i: „Nimeni, din al tău neam – să știi – Sau din urmașii tăi, pe care, Îi vei avea, de cumva are Vreo meteahană-n trupul lui, Să nu-i aducă, Domnului, Mâncarea. De asemenea,


El, astfel, o să se ferească, Sămânța, să își necinstească În mijlocul poporului, Căci Eu sunt Dumnezeul lui, Pe care, preotu-L slujește – Sunt Domnul care îl sfințește.”


Să-l socotești sfânt, pe cel care I-aduce Domnului mâncare. El – pentru tine – este sfânt, Căci sfânt, de-asemeni, și Eu sânt – Eu, Domnul care vă sfințește.


Omul acela mi-a vorbit: „Odăile cele aflate În miazănoapte așezate Și cele care s-au vădit Că-n miazăzi s-au construit La locul gol, să iei aminte Precum că ele-s odăi sfinte. Acolo, preoți vor urca. Lucruri prea sfinte, vor mânca Ei, în odăile acele, Căci pentru ei făcute-s ele. Ăști preoți sunt cei cari, mereu, Se-apropie de Dumnezeu. În ele fi-vor așezate Lucruri prea sfinte, daruri date Spre a fi daruri de mâncare; Puse vor fi vitele care Sunt date jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire Și vină. Aste odăi sânt Cuprinse în locul cel sfânt.


Stau mut. Plin de tăcere-s eu, Căci văd cum Tu lucrezi mereu.


Căci iată că, acum, suntem În clipa-n care este gata Ca să înceapă judecata, Și va începe – vă spun eu! – Din casele lui Dumnezeu. Și dacă ea-ncepe cu noi, Care va fi sfârșitu-apoi, Al celor care n-au voit S-asculte – când li s-a vestit – De Evanghelia Domnului Și-au refuzat chemarea Lui?


De va iubi mai mult – oricine – Pe tatăl său, decât pe Mine, Nu Îmi va sta alăturea. De cineva – asemenea – Îi va iubi pe fiii lui, Mai mult, acel vrednic nu-i Ca să se-așeze lângă Mine.


Spune așa: „Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu A zis astfel: „Ia seama bine! Mare necaz am Eu pe tine, Sidonule! Dar, negreșit, Eu voi ajunge proslăvit În al tău mijloc – să se știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie – Atunci când am să-Mi împlinesc Cuvintele ce le rostesc Și-atuncea când sfințenia Mea, În tine, Mi se va vedea.


Iov a privit-o încruntat: „Femeie! Nu ți-e mintea bună! Iată, vorbești ca o nebună! Cum binele, noi îl primim Din mâna Domnului, nu știm Și răul să-l primim, la fel?! Deci cum să-L blestem eu, pe El?!” Iov, astfel, n-a păcătuit În tot ceea ce a vorbit.


Să-Ți proslăvești, Numele, Tată!” Din cer, s-a auzit, pe dată, Un glas ce-a zis: „L-am proslăvit Și-L proslăvesc, necontenit!”


Iar Samuel i-a povestit Totul: nimica n-a ascuns. Eli a fost adânc pătruns De veștile ce le-a aflat, Și-a zis: „Da, e adevărat! Acesta este Dumnezeu! Să faci precum vrea El, mereu!”


Voi face, după planul Meu, Și împietri-voi așadar, Lui Faraon, inima, iar. El are să vă urmărească, Făcând atunci să se zărească Slava și măreția Mea, Ce în Egipt se va vedea; Toți cei de pe acest pământ, Vor ști că doar Eu, Domnul sânt.” Tot Israelul a făcut Așa precum i s-a cerut.


Omori pe cel bun împreună Cu cel ce-i rău? Ce-o să se spună? Aceeași soartă s-aibă toți? Să faci așa ceva, nu poți! Tu care judeci tot pământul, Tu care ești Dumnezeu Sfântul, Să nu faci, oare, Tu, dreptate? Să nu pui rânduială-n toate?”


Când va veni ziua cea mare, În care, El – în fiecare Din ai Săi sfinți – e proslăvit Și, cu uimire, e privit, În toți cei ce vor fi crezut; Cât despre voi, noi am văzut, Precum că mărturia noastră, Crezută este-n fața voastră.


Și astfel, orișice veți cere, În al Meu Nume, am putere Să fac a fi înfăptuit, Pentru ca Tatăl, proslăvit, Să fie-n Fiul Său, mereu.


De a Ta frică, bunăoară, Întregul trup mi se-nfioară, Iar carnea-mi este-nspăimântată De a Ta dreaptă judecată.


„Opriți-vă! Aflați că Eu – Într-adevăr – sunt Dumnezeu: Eu, peste neamuri, stăpânesc Iar pe pământ, doar Eu domnesc.”


Atuncea Ezechia-a zis: „Cuvântul ce a fost trimis Din partea Domnului – îți spun – Că pentru mine este bun. Cât voi trăi, Domnul va face Să fie liniște și pace!”


Grijă-ntre timp, Eu voi avea, Să împietresc inima lor – Inima Egiptenilor – Să-i fac să intre fiecare, După poporul Meu, în mare. Iar Faraon și oastea lui Vor face ca a Domnului Slavă, să fie cunoscută, Căci ea, atunci, va fi văzută.


Când la sfârșit ai să ajungi, Pe-Aron și pe-ai săi fii să-i ungi, Să îi sfințești astfel, pe toți, Să-Mi fie-n slujbă, ca preoți.


Și-a zis: „Vedea-vom cine-i sfânt, Căci mâine-n fața Domnului, Vom ști cu toți care-s ai Lui. Aceia numai vor putea, De El, de-a se apropia, Pentru că-i lesne de-nțeles Căci cei pe care i-a ales Îngăduință vor avea, De El, de-a se apropia.


Tărie dăruit-a El, Poporului Său, Israel. Lucrul acesta, ne-ncetat, E pricină de lăudat, Pentru toți credincioșii Lui Și pentru fiii neamului Pe cari îl are Israel Și cari se află lângă El. Să cântați laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu!


Către al Meu popor, apoi, Spre Israel, veți merge voi, Ca și un nor ce se lățește Și țara o învăluiește. Iată, în zilele acele, Te-aduc asupra țării Mele, Pe tine, Gog! Mă fac știut De neamuri. Fi-voi cunoscut De către toți, căci – negreșit – Sub ochii lor, voi fi sfințit!”


Odaia care e aflată, În miazănoapte așezată, De-asemenea, e pregătită Spre-a fi de preoți folosită, Iar preoții ce-o folosesc, Doar de altar se îngrijesc. Ei sunt ai lui Țadoc copii Care, dintre-ai lui Levi fii, De Domnul s-au apropiat Să Îl slujească, ne-ncetat.”


Domnul a pus: „Pogoară-te, Și, cu Aron, iar, suie-te! Deoparte, preoții să stea – Și tot poporu-asemenea – Căci astfel au să se păzească, Iar moartea n-are să-i lovească.”


Abate de pe a mea cale – Azi – apăsarea mâinii Tale, Căci lovitura de la Tine, Îmi scoate sufletul din mine.


Iar mărturiile ce-s date, De Tine, sunt adevărate. Sfințenia este pe-a Ta cale Și e podoaba Casei Tale, De-acum și până-n veșnicie, Atât cât vremi au să mai fie.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite