15 Să-i judece pe toți cei răi. Va face, împotriva lor – Și împotriva tuturor – Atunci, o judecată mare, Încredințând, pe fiecare, De faptele ce-s săvârșite Și se vădesc nelegiuite, De vorbele necugetate – Și de ocară – îndreptate, De-acei nelegiuiți, mereu, Către al nostru Dumnezeu.”
15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească vinovat orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au săvârșit în lipsa lor de evlavie, și pentru toate cuvintele grele pe care acei păcătoși lipsiți de evlavie le-au rostit împotriva Lui“.
15 ca să facă o judecată. El va demonstra astfel vinovăția tuturor oamenilor păcătoși care, prin faptele lor nedrepte, au arătat lipsă de reverență și au vorbit dur împotriva Sa!”
15 ca să facă judecata împotriva tuturor și să condamne orice făptură pentru toate faptele nelegiuirii lor pe care le-au făcut și pentru toate [cuvintele] grele pe care ei, păcătoșii nelegiuiți, le-au spus împotriva lui”.
15 ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să-I osândească pe toţi cei răi pentru toate faptele lor nelegiuite şi pentru toate cuvintele batjocoritoare spuse de aceşti păcătoşi nelegiuiţi împotriva Lui.”
15 ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”
De-aceea, spun, dragii mei frați: Nimica, să nu judecați, Mai înainte ca să vie Al nostru Domn, care-o să știe Ca lucrurile nepătrunse Și-n întuneric bine-ascunse, Cum să le facă și să vină, Să se arete, în lumină. El va descoperi apoi, Și gândurile-ascunse-n voi, Iar de la Dumnezeu, să știți, Că laude, o să primiți.
Iar acest fapt se va vedea Când, după Evanghelia mea, O să înceapă Cel de Sus, A judeca-n Hristos Iisus, Acele lucruri nepătrunse, Care, de oameni, sunt ascunse.”
Fii vesel tinere! Nu sta, Posac, în tinerețea ta. Bucură-ți inima, cât ești Tânăr și vesel să pășești Pe căile ce sunt plăcute Ochilor tăi. Tinere, du-te! Însă să ții minte, mereu, Că pentru toate, Dumnezeu Te va chema la judecată.
Pentru că Legea nu s-a dat Pentru cei cari s-au arătat Că oameni sunt, neprihăniți, Ci pentru cei nelegiuiți; Deci, pentru cei cari – se-nțelege – Precum că sunt fără de lege, Pentru cei neevlavioși, Sau nesupuși, ori păcătoși, Sau pentru cei cari, fără teamă, Ucid chiar și pe a lor mamă, Ori pentru cei cari, bunăoară, Pe ai lor semeni, îi omoară,
Dar pentru ce – te întreb eu – Îți judeci fratele, mereu? Sau pentru ce-l disprețuiești, Pe frate’ tău? Să te gândești Că toți avem a merge-odată, La scaunul de judecată, Al lui Hristos, precum s-a zis
Dar, cu-mpietrirea arătată – În a ta inimă-adunată – Ai să-ți aduni tu, bunăoară, Neîncetat, doar o comoară, Ce este plină de mânie, Pentru-acea zi ce va să vie, În care fi-va arătată Adevărata judecată, Pe care-o face Dumnezeu,
A rânduit o zi când, iată, Lumi-i va face judecată, După dreptate, prin Acel Cari fost-a rânduit de El, Și pentru cari a dăruit Dovezi, de netăgăduit, Atuncea când L-a înviat, Dintre cei morți.” Cum au aflat
În fața Domnului Cel Sfânt, Cari judecă acest pământ! Atuncea, cu nepărtinire, Va judeca întreaga fire. Va judeca, după dreptate, Popoarele-n lume aflate.
Luați dar, seama, fiecare: Nu mai vorbiți, cu îngâmfare, Și nici cuvinte de mândrie – În gură – să nu vă mai fie! Căci Domnul e un Dumnezeu Care cunoaște tot, mereu. Și orice faptă săvârșită, În fața Lui e cântărită.
Moise a zis: „În fața voastră, Domnul – în astă seară chiar – Vă va da carne multă, iar În zori, aveți să căpătați Și pâine, să vă săturați. Căci Dumnezeu v-a auzit – În contra Lui – cum ați cârtit. Iată, vă-ntreb – acum – pe voi: Să-mi spuneți, cine suntem noi? Să știți dar, căci cârtirea voastră Nu se îndreaptă-n contra noastră, Ci împotriva Domnului.”
Apoi, când iarăși am privit, O altă fiară am zărit, Că, din pământ, a apărut Și două coarne a avut, Pe al ei cap. Coarnele-acele, De miel păreau să fi fost ele. Însă atunci când a vorbit – Balaur – ea s-a dovedit.
Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.
Cel care-i împărat va face, Atunci, numai precum îi place. Se va-nălța și – negreșit – Pe sine se va fi slăvit, Cu mult mai mult decât toți cei Care se cheamă dumnezei. Lucruri neauzite, el Are să spună despre Cel Ce-i Dumnezeul tuturor Și Domn al dumnezeilor. Atunci, el o să propășească, Până când o să se sfârșească Timpul menit pentru mânie, Căci împlinit are să fie Totul, precum s-a stabilit, Exact la timpul potrivit.
De-asemenea, am mai dorit Ca să fiu bine lămurit Și despre coarnele acele Ce s-au vădit zece-a fi ele, Și despre cornul cel aflat În al lor mijloc așezat, În fața cărui au căzut Trei coarne-apoi, cum am văzut. Cornul acela îmi părea Precum că ochi de om avea. O gură el a dobândit Și cu trufie a vorbit. Cornul acela a crescut Și mult mai mare s-a făcut Decât erau coarnele-acele Care, în număr, zece-s ele.
Domnul va face judecată Și toate faptele-s aduse, Fiind apoi, în față-I, puse. Nimic din ce este ascuns, Nu-i pentru El de nepătruns. Va judeca, din jilțul Său, Ce-ai făptuit – bine sau rău.
Ca judecățile rostite, Să fie – astfel – împlinite! Lucrul acesta, ne-ndoios, O cinste-i pentru credincios. Aduceți laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu!
Să amuțească pe vecie Buzele care, cu trufie, Și cu-ndrăzneală doar, vorbesc Când cu dispreț minciuni rostesc, Ca să-l lovească negreșit, Pe cel ce e neprihănit!