Isaia 9:18 - Biblia în versuri 2014

¹⁸ Căci răutatea ăstui loc Arde asemeni unui foc Care înghite mărăcini, Precum și tufele de spini, Lovind pădurea-n al său drum, ‘Nălțând din ea mari stâlpi de fum.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

¹⁸ Da! Răutatea arde ca un foc, distruge mărăcinii și spinii și aprinde desișul pădurii, din care se înalță un stâlp de fum.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁸ Da! Răutatea arde ca un foc. Ea arde mărăcinii și spinii; aprinde desișul pădurii din care se înalță un stâlp de fum!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁸ Căci, de mânia Domnului Sabaót, pământul se pârjolește, poporul devine hrană pentru foc și nimeni nu-l cruță pe fratele său.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁸ Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini și spini, aprinde desișul pădurii, din care se înalță stâlpi de fum.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁸ Căci răutatea arde ca focul, mistuie scai și spini și aprinde desișurile pădurii și se înalță rotocol într‐un stâlp de fum.

Isaia 9:18 Referans Kwoze

Maleahi 4:1

„Iată dar că o zi anume Are să vină peste lume! Ea vine amenințător Și arde precum un cuptor! Când acea zi are să vie, Precum miriștea au să fie Cei cari trufași se dovedesc Și cei cari rele săvârșesc, Pentru că arși vor fi de ea. Nimic nu le va rămânea Când acea zi are să vină: Nici ramură, nici rădăcină” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.

Psalmi 83:14

Ca focul care se-ntețește Și cari pădurea mistuiește, Ca flacăra care se-ntinde Și care munții îi cuprinde!

Nahum 1:10

Precum mănunchiul spinilor – Așa vor fi de încâlciți. Când vor fi beți, vor fi-nghițiți De foc, precum este mâncată Miriștea care e uscată.

Isaia 5:24

De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

Revelația 14:11

Iar focul chinurilor lor Se suie-n vecii vecilor, În sus, spre ceruri. Niciodat’, Aceia ce s-au închinat Fiarei, icoanei ce-o avea, Și au primit de-asemenea – Pe braț sau frunte – semnul care, Numele ei numai îl are, Noaptea nu vor avea odihnă, Iar ziua nu vor găsi tihnă.

Evrei 6:8

Dar dacă el va da mereu – Udat fiind – doar mărăcini – Pe-ntinsul său – sau numai spini, Are să fie lepădat, Pentru că este blestemat, Și va ajunge acel loc, În urmă, să i se dea foc.

Matei 25:41

Către acei care-au să fie La stânga, zice-va: „Plecați – Voi – de la Mine, blestemați! Locul pe care îl aveți, E-n focul veșnic! Vă duceți! L-am pregătit diavolului, Vouă și îngerilor lui!

Nahum 1:6

Cine va sta, în fața Lui, Răbdând urgia Domnului? Dar cine poate, piept să ție, Când vine-aprinsa Lui mânie? Urgia Lui foc se vădește Și stâncile le prăbușește.

Amos 7:4

În urmă, Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Astă vedenie mi-a dat, În care eu am observat Precum că El vestea, prin foc, Pedeapsa pentru acest loc. Focul a prins să ardă tare, Mâncând Adâncu-acela mare, Iar flăcările-au apucat, Și din câmpie de-au mușcat.

Ioel 2:20

Vrăjmașul care e aflat În miazănoapte, depărtat Are să fie de la voi. Am să îl izgonesc apoi, Spre un pământ rău, pustiit, Care de apă e lipsit. Am să-i împing, vrăjmașului, Partea din față-a oștii lui, În marea de la răsărit Și-apoi în cea din asfințit Am să-i împing partea pe care În coada oștilor o are. Se va-nălța duhoarea lui – Mirosul putregaiului – În sus, pentru că am văzut Că el, grozav doar, s-a crezut.

Osea 13:3

De-aceea, fi-va a lor viață, Ca norul cel de dimineață, Ca roua care e zvântată, Ca pleava cea de vânt purtată, Ca fumul care a ieșit Din horn și-apoi s-a risipit.

Isaia 33:12

Ale pământului popoare Vor fi ca și niște cuptoare De var, ca niște spini tăiați Care în foc sunt aruncați.”

Isaia 30:33

De multă vreme-i pregătit Un rug, pentru-mpărat gătit. Adânc și lat este făcut Căci din belșug lemne-a avut. Suflarea Domnului, furioasă – Precum șuvoiul de pucioasă – Asupră-i vine, îl cuprinde Cu valul ei și îl aprinde.”

Isaia 30:30

Domnul va face să-I răsune Mărețu-I glas și Își va pune Brațul ca lumii să se-arate. Popoarele, înspăimântate, Atuncea au să îl zărească, Gata fiind ca să lovească Din mijlocul mâniei Lui, Care-i asemeni focului Mistuitor. De-asemenea, Pe al Său braț îl vor vedea, În mijlocul înecului, În mijlocul furtunii Lui, În mijlocul grindinilor, În mijlocul pietrelor lor.

Isaia 27:4

Iată, nu am nici o mânie, Dar dacă voi găsi în vie, Printre butuci, tufe de spini Sau de afla-voi mărăcini, Lupta-voi împotriva lor Și pradă-i dau flăcărilor.

Isaia 1:31

Ca și un câlț va fi cel care Considerat e drept om tare. Lucrarea lui, de-asemenea, Ca o scânteie va părea. Ard împreună, amândoi, Și nimeni nu-i va stinge-apoi.

Psalmi 37:20

Cei răi cu toți-au să dispară – Dușmanii Domnului Ceresc, Precum pășunile-au să piară – Și ca un fum se risipesc.

Deuteronom 32:22

Iată, aprind a Mea mânie: Voi arde până-n temelie Și locuința morților Și temelia munților. Voi arde-n para focului Și roadele pământului.

Psalmi 68:2

Cum este fumul dus de vânt, Tu-i risipești pe cei ce-Ți sânt Vrăjmași. Cum se topește-n foc Ceara, pier și cei răi, pe loc, Din fața Domnului. Dar cei

Isaia 1:7

Cetățile vă sunt lovite, Arse de foc și nimicite. Țara vă este cotropită De-ai voști’ dușmani și nimicită. Ogoarele vă sunt prădate: Ale lor roade sunt mâncate – Sub ochii voști’ – căci năvălesc Străinii și le pustiesc.

Isaia 26:11

Nu vede omul care-i rău, Cât e de tare brațul Tău. Dar pân’ la urmă, va vedea Râvna pe care-o vei avea Pentru al Tău popor și-ndat’ Are să fie rușinat. Focu-i va arde pe cei răi, Cari se vădesc dușmani ai Tăi.

Isaia 33:14

Cei păcătoși sunt îngroziți, Iar cei ce sunt nelegiuiți Și în Sion sunt așezați, De-un tremur fost-au apucați Și-au întrebat, speriați, apoi: „Dar cine, oare, dintre noi, Poate să stea, biruitor, Lângă un foc mistuitor?” „Sau cine, oare, dintre noi, Poate ca să rămână-apoi, Lângă acest foc, care – iată – Flacără veșnică se-arată?”

Isaia 50:11

Voi – care faceți foc și știți, Mereu, ca să îl întețiți, Punând tăciuni – să căutați, Doar în lumină să umblați – Doar în lumina cea pe care, Focul, făcut de voi, o are. Din a Mea mână, vor veni Toate și se vor împlini, Pentru ca să ajungeți voi, Să zaceți în dureri apoi.”

Ioel 2:3

Focul, în față-i, tot cuprinde Și-n spate-i flacăra se-ntinde. Grădină a Edenului, E țara, înaintea lui, Iar după el, e un pustiu Căci nu rămâne nimic viu; De flacăra-i nimicitoare, Nimic nu poate-avea scăpare.

Obadia 1:18

Un foc va fi casa pe care Iacov în stăpânire-o are, Iar a lui Iosif o să fie O flacără ce-i veșnic vie. A lui Esau casă se-arată Precum miriștea cea uscată, Pe cari focul o va aprinde. Jur împrejur o va cuprinde Și are să o mistuiască. Nimic n-o să se mai găsească Apoi, din casa cea pe care Esau în stăpânire-o are. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit!

1 Regi 16:21

În două-atunci, s-a despărțit Poporul. Unii l-au voit Pe Tibni – pe acela care, Părinte, pe Ghinat, îl are – Iar alți-au vrut ca împărat Să fie Omri-ncoronat.

Isaia 3:5

Oameni-or fi asupritori; Se vor vădi răuvoitori, Căci apăsa-va fiecare Pe cel pe cari aproape-l are. Omul bătrân va fi lovit De către tânăr. Negreșit, Omul care e pus în cinste, Lovit e de cel fără minte, Cari se vădește de nimic.

Ieremia 9:3

„Din guri, minciuni sunt aruncate, Căci limbile sunt încordate Precum un arc, iar când vorbesc, Nu pe-adevăr se sprijinesc Spre a fi tari, în țara lor, Ci pe a răutăților Mulțime mare. Văd prea bine, Că nu Mă caută pe Mine.