3 Dar pe Isaia l-a chemat Domnul și-astfel a cuvântat: „Ia-l pe-al tău fiu – pe-acela care Șear-Iașub, drept nume, are – Și la Ahaz în față-apoi, Degrabă să îi ieșiți voi, Pe drumul ‘nălbitorului La capătul canalului Prin care apa se golește Din iazul ce sus se găsește.
3 Atunci Domnul i-a zis lui Isaia: ‒ Du-te împreună cu fiul tău Șear-Iașub ca să-l întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Terenul Spălătorului
3 Atunci Iahve i-a zis lui Isaia: „Pleacă împreună cu fiul tău care se numește Șear-Iașub, ca să îl întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al heleșteului de sus, pe drumul care conduce la Terenul Spălătorului.
3 Dar Domnul i-a zis lui Isaía: „Ieșiți în întâmpinarea lui Aház tu și fiul tău, Șeár-Iașúb, la capătul canalului cisternei de sus, pe drumul spre Câmpul Înălbitorului,
3 Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieși înaintea lui Ahaz, tu și fiul tău Șear-Iașub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului,
3 Atunci Domnul a zis lui Isaia: Ieși acum spre întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear‐Iașub, fiul tău, la marginea canalului de apă al iazului de sus, pe calea țarinei albitorului;
Acela care, așezat, Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis Îndată soli. De la Lachis, Rabșache-a fost ales să fie, Drept căpitan, peste solie. O oaste mare îl urmase Când către Iuda se-ndreptase. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.
Acela care așezat Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis, Îndată, soli. De la Lachis, Tartan cu Rab-Saris plecase. Rabșache li se-alăturase. La Ezechia-au mers cei trei, O oaste mare-având cu ei. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.
Isaia a strigat astfel, Referitor la Israel: „Chiar dacă numărul cel mare Al fiilor pe care-i are Israelul, în largul zării, Va fi precum nisipul mării, Doar rămășița e sortită Ca să ajungă mântuită.
Dacă se va-ntâmpla, cumva, Că mai rămâne cineva, Dintre locuitorii ei – Și-a zecea parte vor fi ei, Din rândul celor cari erau În țară și o locuiau – Și-aceștia fi-vor nimiciți, Fiind – de moarte – înghițiți. Dar după cum este păstrat Butucul, când este tăiat Un terebint sau un stejar, Poporul se va naște iar, Căci o sămânță sfântă are, Din rădăcină, a răsare.”
„Domnul a zis: „Hai, scoală-te Degrabă și pogoară-te La casa celui ce-i aflat În Iuda pus, drept împărat, Iar când ajungi la casa lui, Aste cuvinte să le spui:
Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”
Dar toate câte-au fost făcute De Ezechia, nu-s trecute În cărțile Cronicilor Ce sunt ale-mpăraților Care în Iuda au domnit? Nu tot acolo-i amintit Și despre iazul său cel mare Și de acel canal prin care Adus-a apele-adunate În iazul său, până-n cetate?
Neemia era cel care Se dovedea a fi mai mare Peste Bet-Țur – cum e știut – Pe jumătate din ținut. El, cu ai săi, a construit Zidul care a-mprejmuit Mormintele ce le avea David, iar zidul ajungea Până la iaz, urcând ușor, Spre casele vitejilor.
De șaisprezece ani ședea Feciorul lui Ramalia – Pecah – pe tron, când a venit Și peste Iuda a domnit – Ca împărat – Ahaz, cel care, Părinte, pe Ioatam, îl are.
În urmă, casele pe care Ierusalimu-n el le are, Să știți pe cari să le stricați, Pietre, din ele, să luați, Pe care să le folosiți Ca zidul să îl întăriți.
Sunt două ziduri, unde voi – Chiar între ele – vreți apoi, Să faceți o cămară mare, Să puteți strânge apa care E-n iazul vechi. Dar nu voiți, Cu nici un chip, ca să priviți Către Cel care a făcut Totul, așa precum a vrut, Către Cel care-a pregătit Lucrul acest și l-a-mplinit.