„Iată ce semn am stabilit Eu, pentru tine, Ezechia, Să poți a crede prorocia: Anul acesta, să știți bine, Numai ce crește de la sine, O să mâncați. Al doilea an – Așa precum e al Meu plan – O să mâncați doar ce-o să iasă, Din rădăcina-n câmp rămasă. Abia-n al treilea an apoi, Veți semăna pământul voi. Atuncea o să secerați, Vii veți sădi și-o să mâncați Din rodul lor. Va rămânea
Iată ce semn am stabilit: Anul acesta, să știți bine, Numai ce crește de la sine, O să mâncați. Al doilea an – Așa precum e al Meu plan – O să mâncați doar ce-o să iasă Din rădăcina-n câmp rămasă. Abia-n al treilea an apoi, Veți semăna, pământul, voi. Atuncea o să secerați, Vii veți sădi și-o să mâncați Din rodul lor. Va rămânea
Domnul mi-a zis: „Hai, du-te iar Și cumpără, de la olar, Un vas, din cele care sânt De el făcute, din pământ. Când mergi, are să trebuiască, Niște bătrâni să te-nsoțească, Dintre bătrânii din popor Și din rândul preoților.
Le spuse: „Dacă Faraon Va zice: „Faceți o minune!”, Tu, lui Aron, așa-i vei spune: „Să iei toiagul meu atunci, Și la pământ să îl arunci, În fața Faraonului. Toiagul, înaintea lui, În șarpe fi-va prefăcut.”
În locul spinului, frumos Se va-nălța un chiparos Și-n locul mărăcinelui Va crește tufa mirtului. Lucrul acest va fi mereu, O slavă pentru Dumnezeu. Va fi un semn nepieritor, În calea veșniciilor.”
Iată acum, un semn prin care O să cunoască fiecare Că-n locu-acesta o să fiți Voi toți, în urmă, pedepsiți, Ca să-nțelegeți cum că Eu Îmi împlinesc cuvântul Meu Și că această împlinire Vă este spre nenorocire.
În urmă, omul Domnului, Un semn i-a dat altarului: „Pentru a ști cu-adevărat, Că Domnu-i Cel ce-a cuvântat Atunci când m-a trimis pe mine, Iată ce semn am, pentru tine: Altarul se va despica, Și-a lui cenușă va pica, Vărsându-se în jurul lui!”