Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Isaia 49:15 - Biblia în versuri 2014

15 Dar poate o femeie, oare, Să-și uite pruncul cel pe care Îl alăptează? Apoi ea, Milă, de el, nu va avea, Când pruncul acelei femei E rod al pântecului ei? Chiar dacă întâmpla-se-va, Femeia a-l uita, cumva, Cu nici un chip nu te uit Eu, Pentru că tu ești doar al Meu.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

15 „Dar, poate oare o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, sau să nu aibă milă de rodul pântecului său? Și chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 «Oare poate o femeie să își uite copilul pe care îl alăptează sau să nu aibă milă de cel care provine din uterul ei? Și chiar dacă ea l-ar uita, Eu nu te voi uita!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Poate o femeie să uite pe sugătorul ei ca să n‐aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar de vor uita acestea, eu nu te voi uita.

Gade chapit la Kopi




Isaia 49:15
24 Referans Kwoze  

Tu, Iacove, să iei aminte, Iar tu, Israel, ține minte Aceste lucruri, tot mereu, Pentru că tu ești robul Meu. Te-am întocmit, precum am vrut. Să nu uiți că Eu te-am făcut! Nu Mă uita, pentru că Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu!


Așa precum de fiii lui, Tatăl se-ndură tot mereu, La fel se-ndură Dumnezeu, Necontenit, de omu-acel Cari teamă va avea de El.


Deci, dacă voi, cari răi sunteți Știți, daruri bune, să faceți – Simțind la fel cu-ai voștri prunci – Cu-atât mai mult, Domnul, atunci, Va da, celor ce Îi vor cere, Doar lucruri bune, cu plăcere.


„Când era tânăr Israel, Eu îl iubisem mult, pe el Și din Egipt, atuncea, Eu Chematu-l-am pe fiul Meu.


„Îmi este Efraim, iubit? Un scump copil, s-a dovedit?” „Atunci când despre el vorbesc, Pe dată Eu Îmi amintesc De el, cu mare gingășie Și simt un foc, flacăra vie, Căci arde inima în Mine. De-aceea, îi voi face bine Și-am să-i arăt, fără-ncetare, Nemărginita-Mi îndurare.”


„Iată că oamenii acei Se dovedesc a fi ai Mei. Ei au să-Mi fie – bunăoară – La fel precum e o comoară, În ziua ‘ceea cari anume Am pregătit-o pentru lume. Milă, de ei, voi avea Eu, Așa cum milă, tot mereu, Părintele îi dăruiește Fiului său, cari îl slujește.


Iată, cu toată mila lor, Ajuns-a carnea pruncilor Să fie fiartă, de femei, Pentru că, hrană, le sunt ei, În mijlocul necazului Precum și al prăpădului Căzut pe fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are.


Chiar și șacalii se așează, Cu grijă, și își alăptează Puii, dar fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are, Fără de milă se vădește, Ca struțul care viețuiește Într-un ținut ce-i pustiit.


Nepricepuți, s-au dovedit. Nicicând, nu-și țin al lor cuvânt, Lipsiți de dragoste, ei sânt; Milă, la ei, nu căutați, Pentru că sunt ne-nduplecați.


Și-o foamete are să fie, De va mânca acest popor, Atunci, carnea copiilor.


De-al mamei pântec e uitat, Viermii, din el, s-au ospătat, De nimeni nu e pomenit Căci uită toți, că a trăit. Nelegiuitul e sfărmat Ca și-un copac, căci a prădat


Mă părăsește tatăl meu Și mama mea, dar Dumnezeu, Întotdeauna mă primește.


A uitat, oare, Dumnezeu Să aibă milă, tot mereu? Și-a tras El îndurarea-apoi, Plin de mânie, înapoi?”


„Ce vrei să-ți spun, fiule, eu? Ce vrei să știi tu, rod al meu? Rod, jurământului făcut, Ce vrei să-ți fac de cunoscut?


Dar Dumnezeu este Cel care, Față de Iacov – milă – are, Pentru că iar, pe Israel, Are să îl aleagă El Și are să îl ducă iară, Ca să îi dea tihnă în țară. Atunci străinii vor veni, Pentru că ei se vor uni Cu a lui Iacov casă mare,


Sionul zis-a: „Negreșit, De Domnul fost-am părăsit, Căci Domnul este mâniat Și-acum pare că m-a uitat!”


Dar fiți încredințați – vă zic – Căci Dumnezeu Își ocrotește Poporul și nu-l părăsește, Din pricina Numelui Lui Cel mare. Voia Domnului E de-a vă ridica pe voi, Ca să Îi fiți popor apoi.


Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Iată că nu sunt părăsiți Nici Iuda și nici Israel, De Dumnezeul lor, de Cel Cari este Domn al oștilor. Iată, țara Haldeilor E plină de nelegiuire Și e-ndreptată a ei fire În contra Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite