Isaia 47:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ Eram furios. Mânia Mea – Ce se vădea nemăsurată – Spre-al Meu popor era-ndreptată. Mi-am pângărit, cu bună știre, A Mea întreagă moștenire, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-l las, mâinilor tale. Însă, după cum am văzut, Tu nici o milă n-ai avut Față de-acel popor al Meu Și-ai pus asupră-i un jug greu. Îi era greu tânărului Și-asemenea bătrânului.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

⁶ Am fost mânios pe poporul Meu și Mi-am pângărit moștenirea. I-am dat în mâna ta, dar tu n-ai avut milă de ei. Ai făcut ca jugul tău să fie foarte greu asupra celui bătrân.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ Am fost mânios pe poporul Meu și Mi-am profanat moștenirea. I-am făcut să ajungă la discreția ta. Dar tu nu ai avut milă de ei. Chiar și celui bătrân i-ai pus un jug foarte greu.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ M-am mâniat pe poporul meu, am profanat moștenirea mea și i-am dat în mâna ta, iar tu nu le-ai arătat îndurare; asupra bătrânilor ai făcut să apese mult jugul.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moștenirea și-i dădusem în mâinile tale, dar tu n-ai avut milă de ei, ci ți-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁶ M‐am mâniat pe poporul meu, am pângărit moștenirea mea și i‐am dat în mâna ta; tu nu le‐ai arătat îndurare. Ai îngreuiat foarte mult jugul tău asupra bătrânului

Isaia 47:6 Referans Kwoze

Zaharia 1:15

Cum că mânia-Mi se abate Peste popoarele-ngâmfate. Căci Eu puțin M-am mâniat, Dar ele-apoi M-au ajutat Ca să Mă mânii peste fire Și să stârnesc nenorocire.

2 Cronici 28:9

Acolo, un proroc ședea, Care, Obed, drept nume-avea. El era om al Domnului, Proroc aflat în slujba Lui. Când oștile se întorceau, Căci la Samaria veneau, Obed, în cale, le-a ieșit Și-n acest fel a glăsuit: „Domnul, care S-a mâniat Pe al lui Iuda împărat, În mâna voastră, a găsit, Că este foarte potrivit, Să lase oamenii pe care Țara lui Iuda-n ea îi are. Dar Domnul a văzut că voi Pe-aceștia i-ați ucis apoi, Cu o furie de nespus, Care-a urcat la ceruri, sus.

Deuteronom 28:50

Este un neam cu-nfățișare Sălbatică; e un neam care, De cei bătrâni, nu se sfiește, Și nici o milă nu vădește Pentru copiii nimănui.

Obadia 1:10

Din pricină de silnicie – Deci, pentru ce este știut Că tu, cu Iacov, ai făcut – Ajunge-vei acoperit De grea rușine și zdrobit.

Iacov 2:13

Că judecata se arată, Fără de milă, cu cel care N-a avut milă și-ndurare. Însă, prin mila dovedită, E judecata, biruită.

Psalmi 69:26

Pentru că ei prigonesc – iată – Pe cel ce-a fost lovit de Tine Și au găsit că este bine Să povestească tuturor, De suferințele celor Care de Tine-au fost răniți.

Obadia 1:16

Precum voi, care ați șezut Pe sfântu-Mi munte, ați băut Paharu-n care s-a aflat A Mea mânie, necurmat Și neamurile-asemenea A Mea mânie au s-o bea. Vor bea și vor sorbi din el Și au să fie-apoi la fel, De parcă n-ar fi fost vreodată.”

Isaia 14:17

El zguduia împărății, Lăsând cetățile pustii? El e cel care pustia Lumea, așa precum voia? N-a luat el prinși de război, Pe care i-a-nrobit apoi?”

Isaia 10:6

Iată că Eu l-am slobozit Peste un neam nelegiuit. Peste-un popor l-am aruncat, Care – mereu – M-a mâniat, Să-l prade și să-l jefuiască, Să-l calce și să-l nimicească, Amestecând acel popor Cu glodul ulițelor lor.

Matei 7:2

Cu judecata ce-o rostiți, Cu ce măsură folosiți, La rându-vă veți fi și voi, De alții, judecați. Apoi, Primi-veți, ce-aveți de luat, Precum la alți-ați măsurat.

Езекиел 28:16

Negoțul tău cel mare – iată – Care s-a-ntins și a crescut, De silnicie te-a umplut, Încât căzut-ai în păcat. De-aceea, fost-ai aruncat Din muntele lui Dumnezeu, De unde te pusesem Eu, În mijlocul pietrelor care Luceau cu o putere mare.

Езекиел 24:21

„Să spui casei lui Israel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Locașul Meu cel sfânt, voiesc – Acuma – să îl pângăresc, Căci voi iubiți Locașu-acel. Fala puterii vă e el. Ai voștri fii – și-asemenea Fiicele voastre – vor cădea Sub ascuțișul sabiei, Asemeni vouă fiind ei.”

Plângerile 2:2

Fără de milă, a surpat Domnul – când S-a înfuriat – Și locuințele pe care Iacov, în lume, le mai are. Făcut-a-n marea Lui urgie, Ca dărâmat, atunci, să-i fie Fiicei lui Iuda, zidul care Îi folosea la apărare Și prăvălite la pământ, Întăriturile ei sânt. Domnul făcut-a de ocară Împărăția, a ei țară, Precum și pe aceia cari Se dovedeau a fi mai mari.

Isaia 43:28

De-aceea, toți aceia cari S-au dovedit a fi mai mari Peste locașul Meu cel sfânt, Drept pângăriți socot că sânt. Pe Iacov, Eu M-am mâniat Și-apoi pierzării l-am lăsat. Pradă batjocurii, la fel, Eu l-am lăsat pe Israel.”

Isaia 13:16

Copiii le vor fi loviți, Fiind – sub ochii lor – zdrobiți. Casele fi-vor jefuite, Iar soațele lor, necinstite.

2 Samuel 24:14

David, apoi – îngândurat – I-a zis, lui Gad: „Sunt strâmtorat! Și mie și poporului, Mai bine-n mâna Domnului O să ne fie – de cădem – Căci îndurări, la El avem; Și știu că o să fim iertați, Căci iarăși fi-vom ridicați. Știu că-ndurarea Lui, cea mare, E veșnică, fără hotare. Mai bine-n mâna Domnului, Decât în mâna omului!”

Isaia 14:6

Cel care, în urgia lui, Popoarele pământului Le-a tot lovit peste obraz – Mereu, și nu le-a dat răgaz – E prigonit, fără cruțare. E prigonit acela care, Popoarele pământului Le supunea-n mânia lui.

Ieremia 50:42

Sulițe au oameni-acei Și arcul îl mânuiesc ei. Lipsiți de milă se vădesc Și-asemenea mării mugesc. Pe caii lor, ei vin grăbiți, Gata de luptă pregătiți. Iată dar, ceea ce te-așteaptă: Ei, împotriva ta, se-ndreaptă, Fiică a Babilonului! Scăpare, pentru tine, nu-i!

Plângerile 1:14

Mâna asupra mea; m-a prins Și mi-a legat jugul pe care Nelegiuirea mea îl are. Nelegiuirile acele, De gât, îmi sunt legate ele, Iar relele înfăptuite Se-arată-a fi bine-mpletite. Frântă a fost a mea putere, Căci Domnul – după a Lui vrere – M-a dat în mâna celor cari Se dovedesc a fi mai tari Și-n nici un fel nu reușesc, Ca lor, să mă împotrivesc.

Plângerile 1:21

M-au auzit c-am suspinat, Dar nimeni nu m-a mângâiat. Vrăjmașii mei primit-au știre Despre a mea nenorocire Și bucuria i-a umplut În clipa-n care au văzut Cum că necazul care vine, Asupra mea, e de la Tine. Însă eu știu că va apare Și pentru ei, o zi în care Tu îi vei face ca să fie Și ei, atunci, asemeni mie.

Plângerile 5:12

Mai marii noștri-au fost luați De către ei și spânzurați. Pe cei bătrâni, nu i-au cinstit.

2 Cronici 10:11

Acum – așa cum ați văzut – Asupra voastră, un jug greu Fusese pus de tatăl meu, Dar vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare; Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat, Când voi ajunge împărat.”

2 Cronici 36:17

Atuncea, Domnul a trimis Haldeii care au ucis Pe tinerii ce i-au aflat. Pe nimenea nu au cruțat – Nici pe cei cari bătrâni erau Și nici pe cei ce se vădeau Că au ajuns îngârboviți, Cu perii capului albiți –

2 Cronici 36:20

Aceia cari au fost scăpați De sabie, au fost luați De Nebucadențar și-apoi, La Babilon, prinși de război, În urmă, ei au fost aduși. Acolo, ei au fost supuși Atât ai împăratului, Precum și ai fiilor lui, Pân’ s-a întins asupra lor Împărăția Perșilor.

Esdra 5:12

Părinți noști’ n-au ascultat De Domnul, iar El i-a lăsat S-ajungă-n felu-acesta dar, Robiți de Nebucadențar, Cel care a urcat pe tron, Ca împărat, în Babilon.

Plângerile 4:16

Domnul, pe toți, i-a-mprăștiat Atuncea când S-a mâniat Și către ei, n-a mai privit! Vrăjmașul care a venit, La preoți nu s-a mai uitat, Nici milă nu a arătat Față de cei bătrâni pe care, Sărmanul meu popor îi are.

Zaharia 1:12

Îngerul Domnului a stat, Atent și-apoi, a cuvântat: „Domn al oștirii, până când Mai zăbovești și n-ai de gând, Să areți milă și-ndurare Cetăților din Iuda, oare, Și-apoi Ierusalimului Și-asemenea poporului, De ai lăsat a Ta mânie Ca șaptezeci de ani să vie, Asupra lor să bântuiască?”