Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Isaia 43:25 - Biblia în versuri 2014

25 Totuși, voiesc să-ți dau de știre Că pentru Mine – negreșit – Îți șterg păcatul săvârșit Și-n seamă nu-ți vor fi ținute Fărădelegile făcute, Căci n-am să-Mi mai aduc aminte De faptele-ți de mai ‘nainte.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

25 Eu, da, Eu sunt Cel Ce-ți șterg fărădelegile, de dragul Meu, și nu-Mi voi mai aminti de păcatele tale.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

25 Eu, da, chiar Eu sunt Cel care îți șterg nedreptățile – de dragul Meu – și nu Îmi voi mai aminti de ele.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

25 Eu, eu sunt cel care șterg greșelile tale de dragul meu și de păcatele tale nu-mi voi mai aduce aminte.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

25 Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

25 Eu, eu sunt cel ce‐ți șterge fărădelegile, pentru mine, și nu‐mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Gade chapit la Kopi




Isaia 43:25
37 Referans Kwoze  

Nelegiuirile făcute, În seamă, nu vor fi ținute, Ci toate le vor fi iertate. Astfel, de ale lor păcate Și făr’delegi, de-atunci ‘nainte, N-am să-Mi aduc, în veci, aminte”.


În urmă, a adăugat: „Nu-Mi voi aduce, niciodat’, Aminte, de-ale lor păcate. De-asemenea, vor fi uitate Fărădelegile pe care Le-avea, în seamă, fiecare”.


Pe frate sau de-asemenea Pe-al lui aproape, nimenea Nu are să îl mai învețe Ori să-l îndemne cu povețe Spunându-i seamănului Său: „Hai să-L cunoști pe Domnul tău!” Mă va cunoaște fiecare, De la cel mic, la cel mai mare, Căci dau iertare tuturor Și uit nelegiuirea lor.”


„Totuși, veniți să căutăm Acuma, să ne judecăm” – Zis-a cuvântul Domnului, Către întreg poporul Lui. „Dacă păcatele pe care Le-ați făptuit sunt – la culoare – Precum cârmâzul, negreșit Cu toate se vor fi albit, Astfel încât albeața lor Va fi ca a zăpezilor. Dacă păcatele pe care Le-ați făptuit sunt – la culoare – Roșii ca purpura, doresc – Asemeni lânii – să le-albesc.


Fărădelegea ta, ușor, Doar Eu ți-o șterg, ca pe un nor Și ca pe-o ceață-am risipit Păcatul ce l-ai făptuit. Vino la Mine, de îndat’, Pentru că te-am răscumpărat.”


Mă iartă dar, când mai greșesc! Nu-Ți aminti, de-asemenea, Greșeli din tinerețea mea, Nici făr’delegi ce-am săvârșit. Adu-Ți aminte, negreșit, De mine-n îndurarea-Ți mare Și-n nesfârșita-Ți îndurare!


Chiar suferința ce-o-nduram, Spre mântuire o aveam. Tu o plăcere ai găsit, Să îmi scoți sufletul trudit, Din neagra groapă-a putrezirii, Să zboare peste-ntinsul firii Căci înapoia Ta, de-ndat’, Păcatul mi l-ai aruncat!


Acum, vă pocăiți dar, voi! Veniți la Dumnezeu apoi, Ca să vă ierte-ntreaga vină Și-n seamă, să nu vă mai țină Păcatele, iar drept urmare, Vremuri să dea, de-nviorare.


Atunci când Legea a venit, Prin ea, greșeala s-a-nmulțit. Unde-i păcat mult, să știți dar, Precum că este mai mult har;


„Omul Acesta, cum vorbește În așa fel?! Iată-L, hulește! Păcatul – de-i ușor, sau greu – Îl iartă numai Dumnezeu!”


Doar Eu sunt Domnul, tot mereu! Mântuitor, sunt numai Eu!


Pentru-al Tău Nume, eu aș vrea Să ierți fărădelegea mea – Ce se arată-atât de mare – În nesfârșita-Ți îndurare!


Nu mai privi spre ale mele Păcate, ci uită de ele! Șterge nelegiuirea mea!


Vremea aceea când se-arată”– Domnul a zis – „va fi cătată Nelegiuirea cea pe care Neamul lui Israel o are, Dar nu va fi găsită ea. Păcatul pe cari îl avea Iuda nu va mai fi aflat, Pentru că Eu voi fi iertat, Atuncea, astă rămășiță, Ce-i din a lui Israel viță.”


„Să spui dar, casei cea pe care Neamul lui Israel o are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Nu tu ești pricina din care Eu împlinesc astă lucrare, Tu – casă a lui Israel – Ci al Meu Nume este Cel Din pricina căruia Eu Fac acest lucru, căci – mereu – Când printre neamuri v-ați găsit, Numele-Mi sfânt L-ați pângărit.


Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că, din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.


Numai că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Unde era poporul Meu, La cari Mă arătasem Eu.


Cetatea e în grija Mea. Eu sunt Cel care-o izbăvesc. Din a Mea pricină-o păzesc, Și pentru David – robul Meu – Cari lângă Mine-a stat mereu!”


Dar tot ceea ce vă vestesc” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – „Nu pentru voi fac Eu, să știți! Vă rușinați dar, și roșiți De felu-n care v-ați purtat, De calea-n care ați umblat Voi, toți copiii cei pe care, Casa lui Israel îi are!”


Însă, Eu M-am gândit apoi, Și Mi-am tras mâna înapoi, Pentru că, în vedere, Eu Avut-am doar Numele Meu Și de aceea M-am oprit, Ca să nu fie pângărit Numele Meu, în fața lor – Adică a neamurilor – Cari știu că din Egipt, din țară, Poporul Mi l-am scos afară.


Spre laudă, neîncetat, A slavei și harului dat, Prin Prea Iubitul Său. Astfel,


Pe care, din belșug, apoi, Le-a revărsat El, peste noi; Aceste daruri minunate, Cari peste noi au fost turnate, Doar prin pricepere se-arată Și-nțelepciune, totodată.


Din rândul cărturarilor, Precum și-al Fariseilor, Erau cei care au cârtit, Când, vorbele, I-au auzit: „Cine-I Acel care vorbește?! Doar hule, Acest om rostește! Noi știm că numai Dumnezeu, Iartă păcatele, mereu!”


Ascultă rugile pe care Eu – și poporu-acesta mare – Spre Tine le vom îndrepta, Atunci când în ăst loc vom sta. Mereu dar, să găsești cu cale, Din locul locuinței Tale – Din cerul Tău – o Doamne Sfânt – Ca să privești către pământ, Spre locu-acesta de-nchinare. Ascultă și-apoi dă iertare La cei ce Te vor căuta Venind aici în fața Ta!


Cât de departe este pus Și răsăritul de apus, Atât de mult sunt depărtate Și făr’delegile aflate În mijlocul poporului.


Din dragoste, față de Mine, Vreau să lucrez Eu, pentru tine! Cum s-ar putea ca al Meu Nume, Hulit a fi de către lume? Nu am să las ca slava Mea Să fie dată altuia.


Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”


Deci, nu Te mânia prea tare Și nu-Ți aduce, ne-ncetat, Aminte, de al nost’ păcat! Privește Doamne-ndurător, Căci noi suntem al Tău popor.


Fărădelegile lui, toate – Atuncea – îi vor fi uitate, Din pricină că a trăit Ca și un om neprihănit. Omul acela – bunăoară – O să trăiască, n-o să moară.


Căci toate ale lui păcate, De pân’ atunci, vor fi uitate. Omul acela a făcut Ce este bine și plăcut Și va trăi în acest fel, Prin lucrul bun făcut de el!”


Fărădelegea, mi-o știi bine Și-al meu păcat, mereu, se ține În față-mi. Am păcătuit


Doar împotrivă-Ți, negreșit, Și am făcut ce este rău. Știu însă că, din cerul Tău, Ai să rostești o judecată Și-aceasta dreaptă se arată.


Căci El îți iartă, negreșit, Relele ce le-ai săvârșit Și-Ți vindecă bolile toate.


Cu toate-acestea Doamne – iată – Tu ești Cel care ne e Tată. Tu ești olar, noi suntem lut, Iar Tu ești Cel ce ne-a făcut. Suntem cu toți, a Ta lucrare.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite