Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Isaia 33:6 - Biblia în versuri 2014

6 „Zilele tale s-au făcut Statornice. Priceperea Și-nțelepciunea-asemenea Se-arată, pentru-ntreaga fire, Drept un izvor de mântuire.” Iată comoara cea pe care Sionu-n stăpânire-o are: Aceasta-i frica Domnului, Căci ea este comoara lui.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

6 El va fi stabilitate pentru vremurile tale, belșug de eliberări, înțelepciune și cunoaștere, iar teama de Domnul, aceasta va fi comoara lui.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 El va fi protecție garantată pentru existența ta, abundență de intervenții salvatoare, înțelepciune și cunoaștere; iar comoara Sionului va fi frica de Iahve.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Fidelitatea va fi în timpul tău, bogății mântuitoare sunt înțelepciunea și știința; teama de Domnul este comoara [Siónului].

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Zilele tale sunt statornice, înțelepciunea și priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Și el va fi statornicia vremurilor tale, belșug de mântuire, înțelepciune și cunoștință. Frica Domnului este visteria lui.

Gade chapit la Kopi




Isaia 33:6
39 Referans Kwoze  

Căci este de puțin folos, Acea deprindere trupească; Însă, evlavia cerească, Mereu, este folositoare, Căci ale vieții viitoare, Făgăduinți, se află-n ea, Și are – de asemenea – Promisiunile de-acum, Pentru, al vieții noastre, drum.


Voi, mai întâi, să căutați Împărăția Domnului Și cu neprihănirea Lui, Căci astfel, aste lucruri – toate – În plus, apoi, vă vor fi date.


Frica de Dumnezeu păzește, Dă viață; cine o găsește, Petrece noaptea, săturat, Fără să fie cercetat, În somn, de vreo nenorocire.


Evlavia, când e-nsoțită De mulțumiri, e dovedită, Pentru acela ce o are, Izvorul unui câștig mare.


Înțelepciunea-l întărește Pe înțelept și cântărește Mai mult decât zece soldați Într-o cetate adunați.


Frica de Domnul e izvor De viață, dat oamenilor; De cursa morții, ne ferește Și tot mereu ea ne păzește.


El e putere în popor, E Stâncă și izbăvitor Pentru cel ce a fost adus Și drept al Său uns a fost pus.


Priviți către pământ și cer Și veți vedea precum că pier. Cerul pieri-va ca un fum, Și-apoi, pământul cel de-acum, Ca și un strai, se va desface Și-n zdrențe el se va preface. Soarta locuitorilor Este asemeni muștelor Cari au să piară, negreșit. Dar iată că fără sfârșit Este a Mea neprihănire Și veșnic a Mea mântuire Va dăinui. Mă ascultați,


Argint și-nțelepciune sânt Asemenea – ocrotitoare – Dar un folos cu mult mai mare, Doar din înțelepciune-i vine Științei, căci prin ea se ține Omul acela care-o are – În timpul vieții – în picioare.


Când e răscoală într-o țară, Mulți capi, acolo, au s-apară; Cu omul care-i încercat – Și priceput s-a arătat – Domnia însă dăinuiește.


Mai bun îi este omului, Puțin, cu frica Domnului, Decât averea dobândită, De tulburare însoțită.


Doamne, Te rog să iei aminte, Căci Tu îmi ești, în clipe grele, Tăria mântuirii mele! În ziua luptei, tot mereu, Doar Tu acoperi, capul meu.”


Da, slava ți-o vei arăta! Ia-ți arcul tău de luptător Și-arată-te biruitor, Să aperi adevărul dat, Neprihănirea – ne-ncetat – Și cu blândețea. Dreapta ta, Mândre isprăvi, va arăta. O fă astfel să strălucească Și faimă-apoi să dobândească!


Drept niște întristați părem, Deși, mereu, veseli, suntem. Mulți sunt, de noi, îmbogățiți, Dar noi, săraci, suntem priviți. Părem a nu avea nimic, Dar stăpânim totul, vă zic.”


Dreptatea, țara, întărește; Mita, însă, o nimicește;


Domnul, apoi, l-a ajutat Pe Ezechia, de-a avut Izbândă-n tot ce a făcut. S-a răsculat, în urmă, el, Contra Asiriei și-astfel – Supus – nu s-a mai dovedit Și nici un bir n-a mai plătit.


Cel cari, de Domnul, teamă, are, În El găsi-va sprijin tare; Astfel, sub scutul Domnului, Au adăpost copiii Lui.


Acele timpuri, să se știe Că nici un rău n-o să mai fie. Pe al Meu munte va fi pace Și pagubă nu se va face, Căci plin, pământul Domnului, Va fi, de cunoștința Lui, La fel precum fundul de mare Cunoaște apa cea pe care O poartă pe spinarea lui.


Atunci – în ziua ‘ceea – are Ca să se cânte o cântare, Pe plaiurile minunate Aflate-n Iuda: „O cetate Avem, acuma” – au să spună Cuvintele ce-au să se pună În acel cântec. „Ea e tare, Iar Dumnezeul nostru are Ca mântuire să ne dea. Zid de-apărare, ne e ea.


Privește la Sion, căci iată Cetatea noastră minunată, Cetatea sărbătorilor Ținute de al nost’ popor! Ierusalimul, vor putea Ai tăi ochi, iarăși, a-l vedea, Ca o cetate pregătită Drept locuință liniștită, Ca și un cort ce-i așezat Pe veci, și nu va fi mutat, Căci toți ai lui țăruși vânjoși, Nicicând n-au să mai fie scoși, Iar frânghiile-i înnodate, N-au să mai fie dezlegate.


Dar Israelul, negreșit, De Domnul fi-va mântuit, Iar mântuirea Lui, se știe Că, dăinuiește pe vecie.


Curând, cel ce-i încovoiat Sub fiare, fi-va dezlegat. În groapă, n-o să putrezească, Nici pâinea nu o să-i lipsească.


Nădejdile în ce-ți vor sta? Nu în neprihănirea ta?


Să înțelegi și să socoți Ce este frica Domnului, Și vei găsi știința Lui.


Averea-i cea care-a-mpletit, Deștepților, mândră cunună; Dar nebunie doar adună Cel care e nesocotit.


Pacea-i lucrarea cea pe care Neprihănirea doar o are, Iar roada ei are să fie Liniște, tihnă pe vecie.


Poporul va avea putință Ca în a păcii locuință – În acel timp – să locuiască. El are să se-adăpostească În case ce sunt liniștite Și care sunt, de griji, lipsite.


Pe frate sau de-asemenea Pe-al lui aproape, nimenea Nu are să îl mai învețe Ori să-l îndemne cu povețe Spunându-i seamănului Său: „Hai să-L cunoști pe Domnul tău!” Mă va cunoaște fiecare, De la cel mic, la cel mai mare, Căci dau iertare tuturor Și uit nelegiuirea lor.”


Cunoașterea slavei pe care Cel care este Domn o are Va umplea-ntreg acest pământ, Așa precum umplute sânt Adâncurile mărilor, De apa de deasupra lor.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite