Isaia 32:19 - Biblia în versuri 2014

¹⁹ Însă pădurea e lovită De grindină și prăbușită. Are să fie aplecată, Adânc, cetatea, de îndată.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

¹⁹ Chiar dacă pădurea va cădea sub grindină și cetatea va fi făcută una cu pământul,

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁹ Chiar dacă pădurea va cădea sub acțiunea grindinei și orașul va fi dărâmat și amestecat cu pământul,

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁹ Când asupra pădurii va cădea grindina, cetatea va fi umilită.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁹ Dar pădurea va fi prăbușită sub grindină, și cetatea, plecată adânc.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁹ Și va cădea grindină, coborându‐se asupra pădurii și cetatea va fi coborâtă jos.

Isaia 32:19 Referans Kwoze

Isaia 28:17

Voi face, din neprihănire, O lege – pentru-ntreaga fire – Căci o cunună, Eu voiesc Ca din dreptate să-mpletesc. În urmă, locul de scăpare Pe cari neadevăru-l are, De grindină va fi surpat Și de șuvoaie înecat Va fi și locul cel pe care Minciuna, adăpost, îl are.

Isaia 30:30

Domnul va face să-I răsune Mărețu-I glas și Își va pune Brațul ca lumii să se-arate. Popoarele, înspăimântate, Atuncea au să îl zărească, Gata fiind ca să lovească Din mijlocul mâniei Lui, Care-i asemeni focului Mistuitor. De-asemenea, Pe al Său braț îl vor vedea, În mijlocul înecului, În mijlocul furtunii Lui, În mijlocul grindinilor, În mijlocul pietrelor lor.

Isaia 28:2

Iată că de la Domnu-apare Un om puternic, un om tare. Ca o furtună o să vie. Va fi precum o vijelie, Ca și o rupere de nor, Ca și șuvoiul apelor. Cununa are s-o lovească Și la pământ o s-o trântească.

Isaia 26:5

Pe cei cari pe-nălțimi au stat I-a risipit și-a răsturnat – Apoi – cetatea cea-ngâmfată. Jos, la pământ, a fost culcată Și tăvălită în țărână, De-a Domnului temută mână.

Zaharia 11:2

Tu chiparosule-ai văzut Precum că cedrul a căzut Și la pământ au fost trântiți Cei falnici, fiind nimiciți. Te vaietă, căci ai văzut Tot ceea ce s-a petrecut! De-asemenea, vă văietați Și voi, stejari ce vă aflați În al Basanului ținut Pentru că și voi ați văzut Cum nimicită a ajuns Pădurea cea de nepătruns!

Revelația 18:21

Atunci, veni un înger tare Și-a ridicat o piatră mare, Care – așa cum am văzut – De moară, mie mi-a părut. În mare, el a aruncat Piatra și-apoi, a cuvântat: „Seama luați, la ce voi spune! Tot cu așa repeziciune, Are să fie aruncată – Făr’ a se mai găsi vreodată – Cetatea cea mândră și mare, Cari, „Babilon”, drept nume, are!

Revelația 8:7

Când primul înger a sunat Din trâmbiță, s-a arătat O grindină înfricoșată, Cu foc și sânge-amestecată. Aceasta-ndată a căzut Peste pământ, și am văzut Că o treime din pământ Și din copacii care sânt Pe-ntinsul său, din iarba care, Pe ale lui câmpii, răsare, Arse au fost, atunci, pe loc, De către grindina de foc.

Matei 7:25

A îndurat multe, dar încă Ploi și șuvoaie au s-o bată, Vânt și furtuni. Ea, niciodată, Nu va fi, însă, prăbușită, Căci temelia-i e zidită,

Nahum 1:8

Dar niște valuri revărsate Vor năvăli peste cetate Și-n felu-acesta – negreșit – Ninive fi-va nimicit. Vrăjmașii Lui sunt nimiciți Și până-n beznă urmăriți.

Nahum 1:1

Această prorocie, iată, Către Ninive-i îndreptată. Ea este cartea cea pe care, Naum, cel din Ecloș, o are.

Isaia 37:24

Prin soli, pe care i-ai trimis, Tu L-ai batjocorit și-ai zis: „Doar cu mulțimea carelor Avute de al meu popor, Urc coastele Libanului. Cei mai înalți cedrii ai lui – Precum și mândri chiparoși, Cari se vădesc cei mai frumoși – Am să îi tai. Pe creasta lui, Unde e a Libanului Pădure, ca și o grădină – Care de poame este plină – Eu voi pătrunde, negreșit.

Isaia 27:10

Iată, cetatea ‘ceea care Se dovedea mare și tare, E singură și părăsită, Căci nu mai este locuită. Vițelul paște-n ea acum Și mai pășește, pe al ei drum. În ea, el se mai culcă încă, Și-ale ei ramuri le mănâncă.

Isaia 25:4

Căci Tu ai fost loc de scăpare, Pentru cel cari – putere – n-are Și pentru cel nenorocit. Un adăpost Te-ai dovedit, În care oamenii se-adună În vremurile de furtună. Ești un umbrar cari izbăvește De arșița ce dogorește. Iată, suflarea cea pe care Omul asupritor o are, Drept vijelie se vădește, Care în ziduri greu lovește.

Isaia 24:10

Cetățile sunt dărâmate, Iar casele sunt încuiate. Pustii sunt casele acele, Căci nimeni nu mai intră-n ele.

Isaia 10:19

Rari fi-vor, încât numărați Vor putea fi copaci-aflați – În urmă – în pădurea lui. Nu-i va fi greu copilului, Să scrie-atunci numărul lor, Adică al copacilor Cari în pădure au rămas, După al nimicirii ceas.

Isaia 10:18

Va arde – trup și suflet – toată Sclipirea ce-a fost arătată De câmpul și pădurea lui, Fiind asemenea celui Care, cuprins de-al bolii chin, Se prăbușește în leșin.

Isaia 24:12

În țară, numai pustiirea S-a-ntins și stăpânește firea. E pustiire în cetate, Iar porțile sunt dărâmate.

Isaia 25:2

Căci Babilonul, am văzut Că-n dărmături l-ai prefăcut. Morman de pietre a rămas Din el, în acest ultim ceas, Căci cetățuia întărită E o ruină părăsită. Iată, cetatea minunată – Cetatea cari a fost odată, Cetate a străinilor – E, spre mirarea tuturor, Din temelie, nimicită Și nu va fi, din nou, zidită.

Isaia 29:4

Atunci ai să te pomenești Că din țărână-ai să vorbești. Cuvintele-ți, cu greu șoptite, Abia de fi-vor auzite, Căci din pământ, în acel ceas, Are să iasă al tău glas, Fiind ca al nălucilor; Iar murmurul cuvintelor Ce din țărână sunt șoptite, Abia de fi-vor auzite.

Isaia 10:33

Iată că Domnul cari mereu E al oștirii Dumnezeu, Taie-acum crengi, plin de putere. Cei mari sortiți sunt la tăiere, Iar cei înalți și semețiți Ajuns-au, la pământ, trântiți.