8 După cum cel flămând visează Cum că din plin se ospătează, Dar cu stomacul gol se scoală Și după cum – fără-ndoială – Visează cel ce-i însetat Că din belșug s-a adăpat, Însă atunci când se trezește, Stors de puteri se pomenește, La fel atunci are să fie Cu toți cei care au să vie Să lupte-n contra muntelui Cari este al Sionului.
8 Ca un om flămând care visează că mănâncă, dar se trezește tot cu stomacul gol, sau ca un om însetat care visează că bea, dar se trezește obosit și însetat, așa se va întâmpla cu mulțimea tuturor națiunilor care luptă împotriva muntelui Sion“.
8 Mulțimii popoarelor care luptă împotriva muntelui Sion, i se va întâmpla ca unui om flămând care visează că mănâncă, dar apoi se trezește tot flămând; sau ca unui om însetat care visează că bea, dar apoi se trezește epuizat de energii și însetat.
8 După cum cel flămînd visează că mănâncă, dar se trezește cu stomacul gol, sau după cum cel însetat visează că bea, dar se trezește frânt și cu gâtul uscat, astfel va fi mulțimea tuturor neamurilor care vor lupta împotriva muntelui Sión.
8 După cum cel flămând visează că mănâncă și se trezește cu stomacul gol și după cum cel însetat visează că bea și se trezește stors de puteri și cu setea neastâmpărată, tot așa va fi și cu mulțimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.
8 Și va fi ca flămândul care visează, și iată, mănâncă și se deșteaptă și sufletul lui este gol. Sau ca cel însetat care visează și iată, bea; și se deșteaptă și iată este leșinat, și sufletul lui lihnit: așa va fi mulțimea tuturor neamurilor, care luptă împotriva muntelui Sion.
Fierarul, o secure, face Și-o fățuiește, cum îi place. Lucrează cu cărbuni, iar când Fierul s-a-ncins, îl ia din rând Și cu ciocanul îl lovește, Până când formă dobândește. Lucrează-asupra fierului, Doar cu puterea brațului. De-aceea, când a flămânzit, Puterile l-au părăsit Și fără vlagă se vădește. Același lucru îl pățește Și dacă este însetat, Căci și-atunci vlaga i-a secat.
Atunci, un înger a venit, Trimis de Domnul, și-a lovit Oastea Asirienilor Precum și-a împăraților Care acolo se aflau Și-alăturea de ei mergeau Către Ierusalim. Îndată, Tabăra fost-a ridicată, Iar Sanherib s-a-ntors apoi, Cu toată oastea, înapoi. Ajuns acasă, a intrat În templul ce-a fost închinat În cinstea zeului pe care Poporul său drept domn îl are. Acolo-n templul zeului, Ai săi feciori, asupra lui, Cu săbiile-au tăbărât Îndată, și l-au omorât.
Orișice armă făurită În contra ta, va fi zdrobită, Pentru că ea, putere, n-are. De-asemeni, orice limbă care Va fi-mpotriva ta-ndreptată Când se va face judecată, Are să fie osândită, Fiind de-ndată pedepsită. Aceasta-i moștenirea dată Robilor Domnului și iată, Aceasta-i mântuirea Mea, De care, parte, vor avea. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”
Iată, pe vârful muntelui, Se-arată pașii solului Acela cari pacea vestește. Acuma dar, îți prăznuiește Iudo, acele zile care Menite-ți sunt de sărbătoare Și împlinește de îndat’, Tot ceea ce tu ai jurat! Află că prin mijlocul tău, Acela care este rău Nu va mai trece. Negreșit, Acela fi-va nimicit…
Pe-aceia care se certau Cu tine și te dușmăneau, Degeaba-i vei mai căuta, Căci nu se vor mai arăta. Pe cei care se războiesc Cu tine, am să-i nimicesc.
Nimicitorul se pornește Către Ninive. Îți păzește Dar, cetățuia, chiar acum, Și bine ia seama, la drum! E vremea ca să te grăbești Și coapsele să-ți întărești! Strânge-ți puterea! Ține-o trează!…