2 „Pe Egipteni am să-i adun, Îi înarmez și-apoi îi pun Ca să se bată între ei. În acel timp, oameni-acei Se vor lupta frate cu frate, Și-apoi cetate cu cetate. Prietenul o să se bată Cu-al său prieten de îndată, Pentru că o împărăție, În contra altei o să fie.
2 Voi provoca Egiptul împotriva Egiptului și va lupta fiecare împotriva fratelui său și fiecare împotriva aproapelui său, cetate împotriva cetății și regat împotriva regatului.
2 Și voi ațâța pe Egipteni împotriva Egiptenilor și se vor bate, fiecare împotriva fratelui său și fiecare împotriva aproapelui său: cetate cu cetate și împărăție cu împărăție.
Cele trei cete cari veniră Cu Ghedeon și-l însoțiră – Și care-n ele-aveau cuprinși Un număr de trei sute inși – Din nou, din trâmbițe-au sunat Și-aceleași vorbe le-au strigat. Domnul, atuncea, a făcut Astfel încât de s-au bătut Madianiții cu toți cei Aflați în tabără la ei. Tabăra s-a împrăștiat Și-nspăimântați au alergat Oștenii Madianului. În felu-acesta, oastea lui, Pân’ la Bet-Șita a fugit, Înspre hotarul străjuit De-Abel-Mehola, loc aflat Către Țerera, spre Tabat.
De ai săi oameni însoțit, Saul, în urmă, a venit, La locul luptei și-a văzut Tot ceea ce s-a petrecut. Când Filistenii i-au zărit, În luptă s-au învălmășit Și s-au bătut oameni-acei – Fără să știe – între ei.
Iisus le-a zis: „O-mpărăție, Când dezbinată o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, fi-va nimicită Cetatea, casa dezbinată, Și împotrivă-și ridicată.
Atunci, chem groaza peste el, În ai Mei munți, în Israel” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – „Și fiecare, sabia, Spre fratele ce-l va avea, O va întoarce de îndat’.
Astfel, Manase îl mănâncă Pe Efraim, Acesta, încă, Nu vrea – drept pradă – să se lase Și îl mănâncă pe Manase. La urmă se-nsoțesc și-apoi, Pe Iuda-l vor mânca cei doi. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.
Saul la Ghibea se găsea, Și-n jur, mai multe străji, avea. Străjile sale au văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Văzut-au oamenii speriați, Cum alergau înspăimântați, Fără a ști unde aleargă, Sau încotro vor ca să meargă.
Atuncea, Domnul Cel de Sus Chemă un duh rău și l-a pus Să șeadă între cei ce sânt Pe al Sihemului pământ Și-ntre Abimelec. Îndată, Duhu-mplini porunca dată, Iar cei care-n Sihem au stat, Necredincioși s-au arătat Față de-Abimelec. Astfel,
Un neam va fi împotriva Altui, și ridica-se-va – Să lupte – o împărăție, În contra altei. Au să fie Cutremure pe-alocurea. Va bântui și foametea Și ciuma, pe acest pământ.
Știută e a ta rușine, De către neamurile care Se află-n lumea asta mare, Căci strigătele tale sânt, Azi, auzite pe pământ. Ai tăi războinici se lovesc Unii de alții, bâjbâiesc Cu poticneli și-n urmă, iată, Se prăbușesc toți, dintr-odată.”
În inimi, nu vă tulburați Și nici nu vă înspăimântați De zvonurile de afară Care s-au răspândit în țară. În ăst an vine-un zvon, în zbor, Și-un alt zvon anul viitor! Doar silnicia o să fie Pusă în țară, la domnie. Atuncea, un stăpânitor, În contra altui domnitor, O să se scoale mai apoi, Ca să pornească un război.
‘Naintea zilelor aceste, Nici o răsplată nu mai este Pentru ceea ce a muncit Omul sau vitele-au trudit. Nici oamenii care intrau, Precum nici cei care ieșeau, Parte de pace n-au avut, Pentru că – iată – am făcut Ca toți să fie dezbinați Și de vrăjmași înconjurați.
În două-atunci, s-a despărțit Poporul. Unii l-au voit Pe Tibni – pe acela care, Părinte, pe Ghinat, îl are – Iar alți-au vrut ca împărat Să fie Omri-ncoronat.
Un neam, cu alt neam, se bătea; Cetățile de-asemenea, Purtau războaie între ele, Pentru că-n vremurile-acele, Cu multe tulburări, mereu, Le strâmtorase Dumnezeu.
Oameni-or fi asupritori; Se vor vădi răuvoitori, Căci apăsa-va fiecare Pe cel pe cari aproape-l are. Omul bătrân va fi lovit De către tânăr. Negreșit, Omul care e pus în cinste, Lovit e de cel fără minte, Cari se vădește de nimic.