Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Isaia 19:11 - Biblia în versuri 2014

11 Cei ce-n Țoan vor stăpâni, Atuncea vor înebuni, Iar sfetnicii cei înțelepți – Cari se vădeau cei mai deștepți, Din slujba Faraonului – Au să își piardă-n fața lui Înțelepciunea arătată Și proști vor fi ei, dintr-odată. „Dar oare, cum de îndrăzniți, Lui Faraon să îi vorbiți Și să îi spuneți mai apoi: „Fii de-nțelepți doar, suntem noi, Venind din vechii împărați Ce-au fost aici încoronați!”?”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

11 Conducătorii din Țoan nu sunt decât niște nebuni, iar sfetnicii înțelepți ai lui Faraon dau sfaturi proaste. Cum îndrăzniți să-i spuneți lui Faraon: „Eu sunt fiu al înțelepților, fiu al regilor străvechi“?

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Prinții din Țoan nu sunt decât niște nebuni, iar consilierii înțelepți ai faraonului oferă sfaturi greșite. Cum aveți curajul să îi spuneți faraonului: «Eu sunt urmaș al înțelepților, descendent al regilor din vremurile străvechi?»

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Într-adevăr, au înnebunit căpeteniile din Țoán, sfătuitorii înțelepți ai lui Faraón: sfatul lor a devenit nebun. Cum îi puteți spune Faraónului: «Sunt fiul înțelepților, fiul regilor de odinioară!».

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 În adevăr, voievozii Țoanului au înnebunit, sfetnicii înțelepți ai lui Faraon s-au prostit. Cum îndrăzniți voi să spuneți lui Faraon: „Noi suntem fiii înțelepților, fiii străvechilor împărați”?

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Mai marii Țoanului au ajuns nebuni de tot, sfatul celor mai înțelepți sfetnici ai lui Faraon s‐a prostit. Cum ziceți lui Faraon: Eu sunt fiul înțelepților, fiul vechilor împărați?

Gade chapit la Kopi




Isaia 19:11
31 Referans Kwoze  

Prin miazăzi, ei s-au suit, Iar în Hebron, când au sosit, Pe Ahiman și pe Șeșai Și-asemenea și pa Talmai – Cari toți fii, lui Anc, îi sânt – Ei i-au zărit, pe-acel pământ. De șapte ani era zidit Hebronul, când s-a construit Cetatea care se numea Țoan și care se găsea În al Egiptului ținut.


Moise, ușor, a învățat, Acolo-ntreaga-nțelepciune, Pe cari putut-a s-o adune Egiptul. El era om vrednic: În vorbe și-n fapte, puternic.


Căci voievozii au ajuns Pân’ la Țoan și au pătruns În Hanes cei ce se vădeau Cum că ai lui trimiși erau.


Nici de minunile văzute Cari în Egipt au fost făcute Și nici de semne minunate Care fuseseră-arătate În a Țoanului câmpie.


De Solomon, se poate spune Că întrecea-n înțelepciune, Înțelepciunea cea pe care Țara Egiptului o are, Precum și-a celor ce-au trăit În țările din Răsărit.


Domnul – minuni – a săvârșit, Ai lor părinți când au trăit, Când în Egipt ei se găseau Și-n câmpul lui Țoan ședeau.


Patrosul am să-l pustiesc. Voi pune foc Țoanului Și judec țara Noului.


Nenorocirile ce vin Asupra lor, șireag se țin. Zvon după zvon aduce știre, Mereu, doar de nenorocire. Ei, pe proroci, i-au căutat Și cer vedenii, ne-ncetat. Dar iată că ai lor preoți Nu mai știu Legea și-apoi toți Bătrânii lor, de-asemenea, Nu mai pot, sfaturi, ca să dea.


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Edomului. Domnul oștirii, astfel, spune: „Nu e-n Teman, înțelepciune? Sau chibzuința a pierit, De la cei care au vădit Că pricepuți sunt, în popor? S-a dus înțelepciunea lor?”


Iată, păstorii s-au prostit Și astfel n-au mai propășit, Pentru că ei au încetat, Pe Domnul a-L fi căutat. De-aceea, ei se pomenesc Că turmele se risipesc.


Atunci, a omului știință Și-arată a ei neputință, Iar omul – precum și-al său rost – Se vede cât este de prost. Cel care argintar se ține, Dat e atuncea de rușine, Cu chipul ce și l-a cioplit, Că orice idol – negreșit – Numai minciună se vădește Căci viața nu-l însuflețește.


Eu singur doar, Mă dovedesc, În stare să zădărnicesc Chiar semnele cele pe care Prorocul mincinos le are Și să-i scot drept înșelători Pe cei care sunt ghicitori. Fac, pe-nțelepți, să dea-napoi Și-n nebunie mai apoi, Prefac toată știința lor.


De-aceea, iată că voiesc, Pe-acest popor, să îl lovesc Din nou, cu semne minunate Și cu minuni adevărate Cum n-au mai fost nicicând și cari Vor fi din ce în ce mai mari, Astfel încât priceperea – Și-nțelepciunea-asemenea – Ale celor ce se vădeau Precum că înțelepți erau Și pricepuți, în a lui țară, Nu vor mai fi, căci au să piară. Ele, atunci, vor fi pierdute Și se vor face nevăzute.”


Cei ce-n Țoan au stăpânit, Cu toții au înnebunit, Iar cei din Nof – fără-ndoială – În tot ceea ce spun, se-nșală. De-asemenea, aceia cari Sunt peste seminții mai mari – Condușii fiind de a lor fire – Duc tot Egiptu-n rătăcire.


Duhul din Egipteni-acei Are să piară-atunci din ei, Iar al lor sfat am să-l lovesc Degrabă, și-am să-l nimicesc. Poporul Egiptenilor Va cere sfat idolilor. Îi va-ntreba pe vrăjitori, Îi va-ntreba pe ghicitori Și-i va-ntreba – de bună seamă – Pe-aceia care, morții, cheamă.


„Eu însumi chiar știu despre mine Că sunt mai prost decât oricine: Pricepere n-am dobândit,


Aceste lucruri să le știe, Iar cel cuprins de nebunie Nu poate să le ia în seamă.


Un prost – un dobitoc ajuns – În fața Ta, căci n-am avut Pricepere. Însă acum, Că ești cu mine, am văzut,


Al Neamurilor sfat, mereu, O să-l răstoarne Dumnezeu, Iar planul care l-au gândit Popoarele, e nimicit.


El, poate să îi înrobească Pe sfetnici; face tulburare În mințile acelea care Slujesc judecătorilor.


Sunt rușinați cei înțelepți Și se arată-adânc uimiți Pentru că-s prinși și umiliți. Ei au nesocotit, mereu, Cuvintele lui Dumnezeu. Și-atunci, ce fel de-nțelepciune Au izbutit ca să adune?


Acolo strigă: „Faraon, Cari este în Egipt, pe tron, E numai un pustiu uscat, Pentru că – iată – a lăsat Să treacă clipa rânduită Ce se vădise potrivită.”


Inima ți s-a îngâmfat Și-nțelepciunea ți-ai stricat Din pricină că tu erai Frumos și strălucire-aveai. De-aceea, fi-vei azvârlit Jos – la pământ – și dăruit Priveliște-mpăraților Popoarelor neamurilor.


Aceia care ți-au șezut Alăturea și se vădeau Uniți cu tine că erau, Pân’ la hotar te-au izgonit. Ajuns-ai a fi stăpânit De cei cari ți s-au arătat Prieteni și te-au înșelat. Cei cari din pâinea ta mâncau, Curse, mereu, îți întindeau, Pe care nu le-ai observat Și-n seamă tu nu le-ai luat!


Ele se vor urca pe voi: Pe tine, pe al tău popor, Și pe oricare slujitor.”


Le-au strâns grămezi, le-au stivuit Și toată țara s-a-mpuțit.


Hiram, lui Solomon, i-a dat, Lemnul cerut, căci a tăiat Câți chiparoși i-au trebuit, Precum și cedri, negreșit.


Domnul a zis: „Nu îi pierd Eu, Astăzi, precum e planul Meu, Pe înțelepții cei pe care Țara Edomului îi are? Nu fac priceperea să piară Acum, de la Esau din țară?


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite