1 Aceasta e o prorocie, Pentru un timp ce va să vie Peste Egipt, căci se arată Că împotrivă-i e-ndreptată. Iată că Domnul călărește Pe un nor iute și sosește În al Egiptului ținut. Înspăimântați, când L-au văzut, Toți idolii Egiptului Au tremurat în fața Lui, Iar Egiptenii – dintr-odată – Și-au simțit inima-nmuiată.
1 O rostire cu privire la Egipt. Iată, Domnul călărește pe un nor iute, venind înspre Egipt. Idolii Egiptului vor tremura în fața Sa, iar inima egiptenilor se va topi de spaimă înăuntrul lor.
1 Urmează o profeție despre Egipt. „Priviți! Iahve călărește pe un nor care se deplasează rapid. El vine spre Egipt. Zeii Egiptului vor tremura în fața Sa; iar inima egiptenilor se va înmuia în ei.
1 Profeție despre Egipt. „Iată, Domnul vine călare pe un nor rapid, vine în Egipt și zeii Egiptului se cutremură, iar inima egipténilor se topește în ei!
1 Prorocie împotriva Egiptului: Iată, Domnul călărește pe un nor repede și vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui și li se îndoaie inima egiptenilor în ei.
1 Sarcina Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor iute și vine în Egipt. Și idolii Egiptului se clatină înaintea lui și inima Egiptului se va topi în mijlocul lui.
Iată, în noaptea Paștelui, Eu, prin Egipt, am să pornesc, Pentru că am să îi lovesc Pe cei întâi născuți pe care, Acum, țara aceasta-i are, Oriunde sunt – în orice loc – Fie el om, sau dobitoc. Astfel, atunci – la acea dată – Eu am să fac o judecată, În contra zeilor pe care Țara Egiptului îi are. Va fi după al Meu cuvânt, Pentru că Eu doar, Domnul sânt.
Iată că în curând, El vine Și, pe aripi de vânt, se ține; Oricare ochi Îl va vedea. Va fi văzut – de-asemenea – Și de acei cari L-au străpuns. Atuncea, când va fi ajuns, Toată sămânța omenească Are să-nceapă să bocească. În timpurile care vin, Așa se va-ntâmpla – Amin – Când se-mplinește-acest cuvânt.
Egiptul fi-va o pustie, Edomul sterp are să fie, Din pricina relelor lor Și ale silniciilor Pe care – precum am văzut – Contra lui Iuda le-au făcut, Atuncea când ei au vărsat Sângele cel nevinovat.
De când, acestea, le-am aflat, Inima noastră s-a tăiat. S-a dus toată nădejdea noastră – S-a spulberat, în fața voastră – Căci știm că Domnul vost’, mereu, E-adevăratul Dumnezeu În ceruri sus și pe pământ. Alții, asemeni Lui, nu sânt.
Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Pe idoli am să-i nimicesc Și-apoi din Nof am să stârpesc Toate-ale lui chipuri cioplite Care deșarte sunt vădite. Iată că nu o să mai fie Vreun voievod care să vie Din al Egiptului ținut. Egiptu-ntreg va fi umplut De groaza ce o răspândesc.
Pe Bel, în Babilon apoi, Îl pedepsesc și smulge-voi, Din a lui gură, negreșit, Tot ceea ce a înghițit, Iar neamurile, în ăst fel, N-au să se-ngrămădească-n el! Nici zidul Babilonului – Care se află-n jurul lui – Nu va avea, atunci, scăpare, Căci nu va scăpa de surpare!
„De știre, printre neamuri, dați Și-apoi un steag să înălțați! Vestiți dar, ceea ce vă zic! Nimeni să n-ascundă nimic! Ziceți așa, neîncetat: „Tot Babilonul e luat, Iar Belul este-acoperit De-o grea rușine și zdrobit E Meradocul! Rușinați Sunt ai lui idoli și sfărmați!
Iată ceea ce-a prorocit Cel cari, Isaia, s-a numit – După cuvântul Domnului – În contra Babilonului. Isaia se vădea cel care, Părinte, pe Amoț, îl are.
Asemeni Domnului pe care Neamul lui Israel Îl are, Nu este nimenea, la fel. Pășește, peste ceruri, El – Călcând pe nori, cu măreție – În ajutor, ca să îi vie.
Atunci când întâmpla-se-va Că la Ierusalim, cumva, Una din casele pe care Țara Egiptului le are Nu va veni, Domnul – apoi – Nu are ca să îi dea ploi. Lovită ea are să fie De către-a Domnului urgie, La fel precum lovite sânt Și casele de pe pământ Care la Domnul n-au venit Și care nu au prăznuit A corturilor sărbătoare.
Căci prin strâmtoarea mărilor Are să treacă Israel. Atunci, o să lovească el, În valul mării și, de-ndat’, Adâncul Nil va fi uscat. Frântă va fi Asiria. Toiagul care cârmuia La Egipteni, peste-a lor țară, Atunci va trebui să piară.
Apoi, m-am dus la Faraon Cari în Egipt era, pe tron; M-am dus la căpitanii lui Și la slujbașii tronului Și la poporul cel pe care Țara Egiptului îl are.
Mulți călăreți, eu am zărit, Doi câte doi cum au venit.” Apoi, străjerul a luat Cuvântul iar, și a strigat: „Iată acuma, am văzut Că Babilonul a căzut! Toate icoanele-s sfărmate Ș, la pământ sunt aruncate!”
Lui Dumnezeu să Îi cântați Și al Lui Nume-L lăudați! Faceți un drum, pe cari să vie Cel care trece pe câmpie. „Domnul” e numele ce-l are; Vă bucurați dar, fiecare!
Lui Iosua, cei doi i-au zis: „Am fost, așa cum ne-ai trimis, Și-ntr-adevăr, noi am văzut Precum că Domnul a făcut Ca astă țară minunată, În mână, să ne fie dată, Căci toți locuitorii țării – Cât vezi cu ochi-n largul zării – Cuprinși de spaimă-au tremurat, În fața noastră, ne-ncetat.”
„Eu știu că Domnul e Cel care V-a dat această țară mare. Pe toți, acum, ne-a apucat Groaza de voi și ne-ncetat, Toți oamenii din țara noastră, Vor tremura, în fața voastră.
„Nimicitoru-naintează, Așa precum norii brăzdează Cerul întreg. Carele lui, Asemeni sunt vârtejului, Iar caii săi mai ușori sânt, Decât sunt vulturii, în vânt!” „O, vai are a fi de noi, Căci suntem prăpădiți apoi!”
De ce, prin ceea ce lucrați, Necontenit Mă mâniați, Jertfind tămâie pentru cei Cari în Egipt sunt dumnezei? De ce, de ei v-ați alipit, Căutând loc de locuit – Vremelnic – în această țară? Semn de blestem și de ocară, Pe-ntreg pământul, vreți să fiți Și să ajungeți nimiciți?
Domnul este îndurător Și îndelung e răbdător, Însă tăria ce o are Este deosebit de mare. Nu-l va lăsa nepedepsit Pe cel cari, rău, s-a dovedit. Umblă-n vârtej și în furtună, Iar norii care se adună Sunt numai praful cel pe care Îl iscă ale lui picioare.
Egiptu-n doliu se găsea, În acel timp, căci își jelea Primii născuți care-au pierit, Pentru că Domnul i-a lovit; Și toți zeii Egiptului Simțit-au mâna Domnului.