2 Și îți trimiți solii pe mare. Corăbiile tale sânt Din papură. Duse de vânt, Plutesc pe luciul apelor. Duceți-vă voi, solilor, Până la neamu-acela tare, Pân’ la poporu-acela care De la-nceput, s-a arătat Mare a fi și-nfricoșat, Zdrobind totu’, în a lui cale. Întreg cuprinsul țării sale, De multe râuri, e tăiat, În lung și-n lat fiind brăzdat.
2 care-ți trimiți mesagerii pe calea apei, în corăbii de papirus. Duceți-vă, mesageri iuți! Duceți-vă la o națiune înaltă și cu pielea netedă, la un popor de temut, atât în preajma lui, cât și în depărtări, la o națiune puternică și cuceritoare, a cărei țară este străbătută de râuri.
2 Tu îți trimiți emisarii pe apă, în corăbii de papirus! Duceți-vă, emisari rapizi! Duceți-vă la un popor înalt și cu pielea netedă. Mergeți repede la un popor de care se tem atât cei de aproape, cât și cei care sunt departe. Duceți-vă la un popor care are o mare forță și care a devenit cuceritor. Țara lui este traversată de râuri!
2 Tu, care trimiți pe mare împuterniciți și în corăbii de papirus soli pe mare, în corăbii de papură la suprafața apei! Mergeți, mesageri iuți, la un neam înalt și cu pielea netedă, popor înfricoșător de la începuturi, neam puternic și dominator, a cărui țară este brăzdată de râuri!
2 Tu, care trimiți soli pe mare în corăbii de papură, care plutesc pe luciul apelor! Duceți-vă, soli iuți, la neamul acela tare și puternic, la poporul acela înfricoșat de la începutul lui, neam puternic care zdrobește totul și a cărui țară este tăiată de râuri!
2 care trimiți împuterniciți pe mare și în corăbii de papir pe ape zicând: Mergeți, soli iuți, la un neam înalt și neted, la un popor groaznic de la început încolo; la un neam care măsoară cu frânghie și calcă în picioare, pe a cărui țară o împart râurile.
Atunci, poporu-acela tare Va face daruri de mâncare Pentru Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu. Poporul – cari s-a arătat De la-nceput înfricoșat, Zdrobind totul în a lui cale, Iar tot pământul țării sale De multe ape e tăiat Fiind în lung și-n lat brăzdat – Va face daruri, tot mereu, Pentru-al oștirii Dumnezeu. Le va aduce-n locu-n care Se află Numele Său mare, Iar acel loc al Domnului E-n muntele Sionului.
Dar oare, Etiopienii – Și-asemeni lor și Libienii – Nu au avut o oaste mare, Cu călărime și cu care? Și totuși, Domnul ți i-a dat În mâini, când tu ai arătat Că doar pe El te-ai sprijinit.
Zerah, cel care-mpărățea, Atunci, în Etiopia, Cu oaste mare a ieșit Și spre Mareșa a pornit. Oștenii care-l însoțeau, Un milion, se dovedeau, Iar toate carele avute, Erau în număr de trei sute.
Iată că niște soli, apoi, Din partea Mea, trimite-voi. Ei, pe corăbii, vor urca, Pentru că solii vor pleca Spre țara Etiopiei, Să tulbure liniștea ei. În a Egiptului zi, are Să îi apuce-o spaimă mare; Căci lucrurile se-mplinesc, Așa precum vi le vestesc!”
Atunci, din papură-a făcut Un sicriaș. L-a căptușit Cu lut, cu smoală l-a smolit, Iar pe copil l-a așezat În el și-a mers de l-a lăsat Pe malul râului, ascuns Într-un hățiș de nepătruns,
O veste, eu am auzit, Cari de la Domnul a venit, Iar printre neamuri a trimis Un sol care astfel a zis: „Vă strângeți și vă pregătiți, Ca împotrivă-i să porniți! Hai, ridicați-vă și-apoi, Vă pregătiți pentru război!”
Obadia – precum se știe – Făcut-a astă prorocie. „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Despre Edom: „Am auzit O veste care a venit Din partea Domnului. Trimis, A fost un sol, cu ea, și-a zis: „Sculați-vă și, un război, Să ducem, cu Edomul, noi!”