8 Cedrii cei mândri și frumoși, Alăturea de chiparoși – În al Libanului ținut – Se bucură că ai căzut, Zicând: „Nu mai e nimenea Care să vină și să vrea Ca să ne taie! A căzut Cel care, să ne taie-a vrut!”
De vuietul ce s-a făcut Atuncea când el a căzut, Popoare s-au cutremurat, Pentru că Eu l-am aruncat În locuința morților, Fiind asemenea celor Care în groapă se pogoară. În felu-acesta, bunăoară – Chiar în adâncuri de pământ – Copacii cari în Eden sânt S-au mângâiat – cei mai frumoși, Mai buni și cei mai rămuroși Cari în Liban erau aflați Și cari de ape sunt udați.
Tu chiparosule-ai văzut Precum că cedrul a căzut Și la pământ au fost trântiți Cei falnici, fiind nimiciți. Te vaietă, căci ai văzut Tot ceea ce s-a petrecut! De-asemenea, vă văietați Și voi, stejari ce vă aflați În al Basanului ținut Pentru că și voi ați văzut Cum nimicită a ajuns Pădurea cea de nepătruns!
Prin soli, pe care i-ai trimis, Tu L-ai batjocorit și-ai zis: „Doar cu mulțimea carelor Avute de al meu popor, Urc coastele Libanului. Cei mai înalți cedrii ai lui – Precum și mândri chiparoși, Cari se vădesc cei mai frumoși – Am să îi tai. Pe creasta lui, Unde e a Libanului Pădure, ca și o grădină – Care de poame este plină – Eu voi pătrunde, negreșit.