Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Isaia 10:6 - Biblia în versuri 2014

6 Iată că Eu l-am slobozit Peste un neam nelegiuit. Peste-un popor l-am aruncat, Care – mereu – M-a mâniat, Să-l prade și să-l jefuiască, Să-l calce și să-l nimicească, Amestecând acel popor Cu glodul ulițelor lor.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

6 L-am trimis împotriva unei națiuni lipsite de evlavie și i-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt furios, ca să ia pradă, să ia captură și să-l calce în picioare ca pe noroiul de pe drum.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 L-am trimis împotriva unui popor lipsit de respect față de Mine. I-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt mâniat, să îl prade, să îl jefuiască și să îl calce cu picioarele ca pe noroiul de pe drum.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Am trimis-o la un neam fățarnic și-i voi ordona împotriva poporului mâniei mele, ca să-i prădeze, să-i jefuiască și să-i facă un loc de călcat cu picioarele ca noroiul de pe drumuri.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 Îl voi trimite împotriva unui neam fățarnic și îi voi da porunci împotriva poporului mâniei mele ca să prade prăzi și să răpească răpiri și să‐i calce ca noroiul de pe ulițe.

Gade chapit la Kopi




Isaia 10:6
38 Referans Kwoze  

De-aceea, nici o bucurie Nu are Domnul de acei Care sunt tineri, între ei; Nici milă n-are de popor, De văduve și-orfanii lor, Căci sunt niște nelegiuiți, Sunt răi și toți sunt dovediți Precum că a lor gură știe Să scoată numai mișelie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins,


Asemenea vitejilor Care zdrobesc sub pașii lor Noroiu-n ulițe aflat, Vor fi cu toți, căci ne-ncetat, Domnul cu ei are să fie Și-i va-nsoți în bătălie. Toți călăreții încercați Au să rămână rușinați.


Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”


Asupră-vă le-aduc pe toate Popoarele ce sunt aflate În miazănoapte. Așadar, Trimit la Nebucadențar, La robul Meu care, pe tron, E așezat în Babilon Și-i spun, încoace, să pornească Și astfel să vă nimicească. Vreau, prefăcută ca să fie Cetatea voastră, în pustie. Ruină fi-va, negreșit, Bună doar de batjocorit.


Atunci, chiar a lui Iuda țară, O grozăvie, o să pară Pentru Egipt. Dacă cumva, O să vorbească cineva Despre această țară, iată, Se îngrozește, dintr-odată, Din pricine întemeiate Pe hotărârile luate De către Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu.


Ăst obicei. Bine-a vorbit Isaia, prefăcuților:


Lucrul acesta, negreșit, Atuncea când va fi zărit, Pe cea care-i vrăjmașa mea, Rușinea-ndat’ o va umplea Și îmi va zice: „Unde-i oare, Al tău Domn? Unde e Cel care Îți este ție, Dumnezeu?” Încredințat mă aflu eu, Că împlinită-mi voi vedea Dorința mea, față de ea. Eu știu că-n acea vreme are A fi călcată în picioare, La fel precum este călcat Noroiu-n uliță aflat.


„Ierusalime, te grăbește Și inima îți curățește, De răul ce te-a încolțit Ca să fii astfel mântuit! Cât timp, gânduri nelegiuite Vei ține-n inimă pitite?”


Vicleana Iuda a văzut Ce fel de lucruri a făcut Sora pe care o avea Și cari, Israel, se numea, Dar n-a gândit că este bine Ca să se-ntoarcă, iar, la Mine – Din toată inima – căci ea, Doar prefăcută se vădea.”


Călcat-am astfel, în picioare, Plin de mânie-atunci, popoare. Mânia Mea le-a îmbătat Și al lor sânge l-am vărsat.”


„Eu am călcat în teasc, vezi bine, Și nici un om n-a fost cu Mine. Pe toți, în teasc, Eu i-am călcat, Căci eram tare mâniat, Iar al lor sânge a țâșnit Și hainele Mi le-a mânjit.


Din miazănoapte am sculat Pe cineva și l-am chemat; El vine de la răsărit. Numele Meu, necontenit, Îl cheamă el, călcând apoi Pe voievozi, ca pe noroi. Îi calcă în picioare dar, Cum calcă lutul un olar.


Cei păcătoși sunt îngroziți, Iar cei ce sunt nelegiuiți Și în Sion sunt așezați, De-un tremur fost-au apucați Și-au întrebat, speriați, apoi: „Dar cine, oare, dintre noi, Poate să stea, biruitor, Lângă un foc mistuitor?” „Sau cine, oare, dintre noi, Poate ca să rămână-apoi, Lângă acest foc, care – iată – Flacără veșnică se-arată?”


Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.


Căci este-o zi de-nvălmășire Și de necaz și de zdrobire, Trimisă de Cel cari, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Peste-a vedeniilor vale. Cad toate zidurile tale, Iar țipătul durerii crunte Urcă din vale, către munte.


Cuprinsă e de foc și pară, Acum, sărmana noastră țară, Căci al oștirii Dumnezeu S-a mâniat. Poporul meu E ars cu foc. Nimeni nu are, Pentru al său frate, cruțare.


Asemeni leilor răgesc. Ca niște pui de lei mugesc Și sforăie îngrozitor, Apucând prada-n colții lor, Iar prăzii, ajutor să-i dea, Nu o să poată nimenea.


Eu îi pisez asemenea, Încât ajung ca pulberea. Calc peste toți dușmanii mei, Ca prin noroiul uliței.


De-aceea, iată ce-am să-i fac Viei aceleia, de-ndată: Am să-i smulg gardul și călcată Are să fie-atunci, de vite, Iar zidurile construite În jurul ei, le năruiesc.


Peste popor are să vie – Astfel – a Domnului mânie. Mânia Lui o să-l lovească, Încât o să se zguduiască Munții în temelia lor, Iar trupurile morților Întinse-n ulițe-au să fie, Precum noroiul de pe glie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este, de furie, cuprins, Pentru că încă e întins.


Domnul o să aducă-apoi, Asupra ta – și peste voi – Zile cum nu s-au pomenit De-atunci de când s-a despărțit Iuda de cei pe care-i știm Precum că sunt din Efraim (Adică pe acel pe care Asiria în frunte-l are).


În Iuda va pătrunde el Și se va revărsa. Astfel, Va năvăli crescând încât Are-a ajunge pân’ la gât. Emanuele, pe-a sa cale, Întreg pământul țării tale, Oștirea lui o să-l cuprindă, Când aripa o să și-o-ntindă!”


Toate s-au întâmplat deodată, Pentru că țara e spurcată De cei care o locuiesc. Oameni-aceștia nu păzesc Legile care au fost date. Poruncile au fost călcate, Iar legământul – pus să fie Un legământ pentru vecie – L-au rupt. De el, nu le-a păsat Ci în picioare l-au călcat.


Nebunul, nebunii doar, spune Și nu nutrește gânduri bune În inimă. Cugetul său E îndreptat doar către rău. Astfel, neadevărul lui E împotriva Domnului, Căci sufletul celui lihnit, Flămând să-l lese a voit Și-apoi să ia, a căutat, Apa celui ce-i însetat.


Pustiitorule, îți vine Timpul când fi-va vai de tine, Chiar dacă n-ai fost pustiit Și încă n-ai fost jefuit Tu, cel care te dovedești Precum că știi să jefuiești. Când îți vei duce la-mplinire Lucrarea ta de pustiire, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii la rându-ți pustiit. După ce ai să isprăvești Ce-ai început să jefuiești, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii tu însuți jefuit.”


Iată, aleargă ai tăi fii. Cei ce te-au pustiit, să știi – Și cei care te-au dărâmat – Afară vor fi scoși, de-ndat’.


„Se poate”– a zis Domnul. „Iată Că prada îi va fi luată Celui cari tare s-a vădit. Cel care-i prins și asuprit Scăpa-va de asupritor. Lupta-voi contra tuturor Vrăjmașilor tăi, căci voiesc, Pe ai tăi fii să-i izbăvesc.


Drept plată pentru slujba lui Făcută-n contra Tirului, Îi dau Egiptul, negreșit, Pentru că el s-a ostenit Să facă după planul Meu” – Zisese Domnul Dumnezeu.


Am să mă duc să jefuiesc Țara și am să stăpânesc Peste ruinele-nvechite Care sunt iarăși locuite, Precum și peste-al ei popor Strâns din mijlocul tuturor Popoarelor cari astăzi sânt Pe fața-ntregului pământ. Acest popor are moșii, Turme și multe bogății Și locuiește-n țara lui, În mijlocul pământului.”


Seba, având alăturea Dedanul și de-asemenea Toți negustorii cei pe care Ținutul Tarsului îi are, Precum și ai lor pui de lei Au să îți zică: „Pradă vrei? Cu cei cu care te-nsoțești, Pornit-ai ca să jefuiești? Argint și aur, ai să iei? Sau poate, turmele, le vrei? Voiești întreaga avuție? Vrei – mare – prada ca să fie?”


Doamne, din veac, nu ești al meu Sfânt Domn, precum și Dumnezeu? Nu vom muri dar, niciodat’, Căci Tu Doamne ne-ai ridicat, Ca judecățile rostite De Tine, a fi împlinite. Pe-acest popor l-ai înălțat Căci Stâncă Tu Te-ai arătat Și vrei, prin el, să rânduiești Pedepsele ce le gătești!


Dar oare, dacă Dumnezeu, Să vin aici, n-ar fi voit, Gândești că eu aș fi venit? Puteam, încoace, să pornesc Și acest loc să-l nimicesc? Dar Dumnezeu, astfel, a zis Atuncea când El m-a trimis: „În țara ‘ceea, năvălește, Degrabă, și o nimicește!”


Mai înainte ca să poată Spune copilul „mamă!”, „Tată!”, Are să piardă-acela care Peste Asiria-i mai mare, Averile Damascului, Precum și toată prada lui Cari din Samaria venise.”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite