Iov 39:24 - Biblia în versuri 2014

²⁴ Când sună trâmbițele toate, Pământ mănâncă, n-are stare, Fierbe de-aprindere și pare

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

²⁴ Fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când sună trâmbița.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁴ Este foarte agitat. Mănâncă pământul! Nu stă liniștit până când sună goarna.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁴ Freamătă, se agită și înghite pământul; nu dă crezare decât sunetului de trâmbiță.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁴ fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbița.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁴ Mănâncă pământul cu furie și mânie și n‐are astâmpăr când sună glasul trâmbiței.

Iov 39:24 Referans Kwoze

Luca 24:41

Privindu-L, ucenicii Lui Au fost cuprinși de bucurie, Dar nu credeau ca El să fie. Iisus văzu-ndoiala lor Și zise, ucenicilor, Spre a le-o-nlătura: „Voi, oare, Aveți, aicea, de mâncare?”

Amos 3:6

Într-o cetate, cineva, Cu trâmbița, făr’ a speria Poporul ce se află-n ea? Sau în cetate, peste fire, Se lasă vreo nenorocire Pe care să n-o fi făcut Domnul și să n-o fi știut?

Ieremia 4:19

„Vai, ale mele măruntaie! Vai, inima cum mi se taie De-o grea durere! Ce să fac? Iată că nu mai pot să tac, Căci inima îmi bate tare, Iar bietul meu suflet tresare La glasul trâmbiței și-apoi, La strigătele de război.

Iov 37:20

Dar pot eu, oare, să-L vestesc Cum că aș vrea să Îi vorbesc? Cine e cel care dorește Să fie păgubit? Firește,

Iov 29:24

Când îi vedeam că li se-nmoaie Inima-n piept, eu le zâmbeam Și astfel îi îmbărbătam. Nimeni s-alunge, nu putea, Seninul, de pe fața mea.

Iov 9:16

Dacă mă rog și-s ascultat, Totuși, nu sunt încredințat Că Și-a plecat El – Dumnezeu – Urechea Sa, la glasul meu,

Iov 39:23

Tolba și arcul zăngănesc, Lancea și spada strălucesc De șaua lui stând agățate.

Iov 39:25

Că te îndeamnă: „Înainte!”, Căci de departe calul simte Mirosul bătăliilor.

Ieremia 8:6

Căci Eu sunt cu luare-aminte Și-aud dar, ale lor cuvinte. Cum trebuie, ei nu vorbesc, Iar când fac rău, nu se căiesc. Nimănui, rău, nu i-a părut Și nu se-ntreabă: „Ce-am făcut?” Nu sunt, deloc, neliniștiți, Ci își încep, nestingheriți, Necontenita alergare, Asemenea calului care Se-aruncă-n luptă, ne-ncetat.