19 O să-mi răspundeți voi, îndată, Că pentru-ai Săi fii, Dumnezeu Ține pedeapsa. Însă, eu Gândesc căci cel nelegiuit Ar trebui ca pedepsit Să fie-ntâi, de către El, Pentru că doar în acest fel, Își va simți nimicnicia;
19 Voi ziceți: «Dumnezeu păstrează pedeapsa pentru copiii lor!» Dar acela care este nedrept, ar trebui pedepsit, pentru ca astfel să înțeleagă (faptul că a greșit)!
La toate-acestea câte sânt, Să nu te-nchini – să te ferești – Și nu cumva să le slujești. Căci al tău Domn și Dumnezeu, Întotdeauna, voi fi Eu. Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cari pedepsește, ne-ndoios, Greșelile părinților, Până și în copiii lor – Al treilea și-al patrulea ram E pedepsit, din neam în neam, La toți cari ură Îmi nutresc.
M-a întrebat: „De ce, la voi – În Israel – o zicătoare O folosiți într-una? Oare, De ce ziceți, neîncetat, Că „Aguridă au mâncat Părinții, însă la sfârșit, Iată că li s-au sterpezit Dinții copiilor, mereu”?
„Când va veni timpul acel, Nu se va mai spune astfel: „Când aguridă au mâncat Părinții, iată, s-a-ntâmplat Că pruncilor lor, negreșit, Toți dinții li s-au sterpezit”,
Din pricina părinților Și a nelegiuirii lor – Grăbiți-vă gata să fiți – Pe fii să îi măcelăriți! Să nu se scoale, să voiască – Pământul – să îl cucerească, Iar lumea – ca în alte dăți – Să n-o mai umple, cu cetăți!”
Răsplată, dați-i fiecare, Așa cum ea v-a răsplătit! Dați-i acuma, îndoit, Plata, la tot ce ați văzut, La faptele ce le-a făcut. Al ei potir să îl luați Și, îndoit, în el, turnați Tot ce amestecat-a ea, Și dați-i-l apoi, să-l bea!
Află că Alexandru dar – Cel care este căldărar – Necontenit, mi-a făcut rău. Dar Domnul, după răul său, Încredințat sunt că, odată, Îi va da plata meritată.
Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”
Dar, cu-mpietrirea arătată – În a ta inimă-adunată – Ai să-ți aduni tu, bunăoară, Neîncetat, doar o comoară, Ce este plină de mânie, Pentru-acea zi ce va să vie, În care fi-va arătată Adevărata judecată, Pe care-o face Dumnezeu,
Aflați că Fiul omului Veni-va în a Tatălui Său slavă, cu îngerii Săi, Și va plăti și celor răi Și celor buni – deci tuturor – Precum au fost faptelor lor.
În vremea ‘ceea de apoi, Din nou aveți a vedea voi, Că e deosebire mare Între cel rău și-ntre cel care Este un om neprihănit, Între cel care I-a slujit Lui Dumnezeu și între cel Care nu-L va sluji pe El” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
Eu, încă, slab m-am dovedit, Cu toate că am dobândit Ungerea cea împărătească Ce trebuia să mă-ntărească, Iar ai Țeruei fii – văd bine – Sunt prea puternici, pentru mine. Aceluia care-a făcut Răul pe care l-am văzut, Să-i răsplătească Dumnezeu, Doar după fapta lui, mereu!”
În timpul care o să vie, La fel de drept are să fie Că fulgerul sabiei Mele L-ascut în vremurile-acele Și mâna-Mi va fi ridicată Ca să pornesc o judecată. Atuncea, am să Mă răzbun, Pe cei ce-n contra Mea se pun, Iar pe toți cei care-Mi nutresc Ură, am să îi pedepsesc.
De faci doar bine, negreșit, Oricând bine vei fi primit. De faci rău, fii încredințat Cum că pândit ești de păcat! El, chiar la ușă, stă ascuns Și-ndată-n casă ți-a pătruns. Dorința lui te urmărește; Dar fii atent și-l stăpânește!”
„Domnul, așa precum se știe, Mereu, încet e, la mânie Și-n bunătate e bogat. Întotdeauna a iertat Fărădelegi și răzvrătire. Dar Domnului nu-I șade-n fire Să-l țină pe cel vinovat Ca și cum e nevinovat; Ci ne-ncetat El pedepsește Fărădelegea, căci plătește Păcatele părinților Până-n al treilea neam al lor, Și până în al patrulea, În fii care-i vor avea.