Vorbitu-ți-a în acest fel: „Pe omu-acesta, negreșit, Să-l scrieți ca fiind lipsit De fii și fiice, un om care, Parte de bine-n viață n-are, Căci el, urmași, nu o să vadă, Ca pe-al lui David jilț să șeadă! Nici un urmaș nu o să-i fie Pe al său scaun de domnie, Ca să ajungă domnitor Peste al lui Iuda popor.”
Un vânt năprasnic ce-a izbit, În patru colțuri, casa lor, Căzând asupra fraților. Ai tăi copii, toți, au murit, Când peste ei s-a prăbușit Clădirea. Eu, doar, am scăpat Și-n grabă mare-am alergat Să te-nștiințez!” Iov i-a privit,
Tu, în mormânt, nu ești unit Cu ei, căci tu ți-ai nimicit Țara. Ai fost ne-ndurător Și-ai prăpădit al tău popor. N-o să se mai vorbească – iată – De neamul celor răi, vreodată.
Fiindcă Dumnezeu iubește Dreptatea, iar pe toți ai Lui, Nicicând El nu îi părăsește: Ei sunt în paza Domnului. Cel rău zdrobit are să fie – Sămânța lui, de-asemenea;