La neamuri, când va fi să stai, Tu, liniște, nu o să ai. Nu vei avea loc de odihnă, În care să te-așezi în tihnă, Un loc al tău pe cari să-ți pui, Când vrei, talpa piciorului. Teama, atunci, mereu va sta Înfiptă, în inima ta. În vremea care o să vie, Lâncezi, ai tăi ochi au să fie, Iar sufletul tău – ne-ncetat – Are să fie-ndurerat.