21 Au nimicit tot ce-au aflat – Nimic, în viață, n-au lăsat. Prin ascuțișul sabiei, Ei au trecut bărbați, femei, Copii, bătrâni, cirezi de boi, Măgari și turmele de oi.
21 Și au nimicit cu desăvârșire cu ascuțișul sabiei tot ce era în cetate, de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la bătrân, și bou și oaie și măgar.
„Pogoară-te, plină de jale Și din locașul slavei tale, Stai jos, pe un pământ uscat, Tu, cea care te-ai arătat A fi locuitoarea lui Și fiică a Dibonului! Pustiitorul a pornit – Acela ce a pustiit Moabul – iată-l dar, că vine Și te lovește și pe tine! Cetățile tale-ntărite, Cu toate, fi-vor nimicite!
Atunci, veni un înger tare Și-a ridicat o piatră mare, Care – așa cum am văzut – De moară, mie mi-a părut. În mare, el a aruncat Piatra și-apoi, a cuvântat: „Seama luați, la ce voi spune! Tot cu așa repeziciune, Are să fie aruncată – Făr’ a se mai găsi vreodată – Cetatea cea mândră și mare, Cari, „Babilon”, drept nume, are!
El zise împăratului: „Ascultă dar, cuvântul meu! „Așa vorbește Dumnezeu: „Pentru că l-ai făcut scăpat Pe cel pe care ți l-am dat În mâini – pe care l-am sortit Că trebuie-a fi nimicit – Tu vei răspunde-acum, de el, Cu viața ta! Apoi, la fel, Răspunde-va poporul tău, Pentru întreg poporul său.”
Saul a prins în mâna lui, Pe-Agag – cel care-ncoronat E-n Amalec, drept împărat – Iar pe poporul întâlnit Acolo, el l-a nimicit, Prin ascuțișul sabiei, Trecând bărbați, copii, femei.
Te pregătește dar, de drum! Du-te la Amalec acum, Să-l nimicești de peste fire! Să nu faci vreo deosebire, Ci să ucizi femei, bărbați, Copii și prunci – tot ce aflați! Să nu cruțați măgari sau boi, Cămile sau turme de oi.”
Israeliții au luat, Drept pradă, tot ce au aflat A fi de preț într-o cetate. Și vitele au fost luate, Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți, cu mic, cu mare. Nimeni n-a căpătat cruțare.
Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci ei de prin cetăți erau Cari, de Debir, aparțineau. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Hebron făcut, Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.
Oastea lui Iosua apoi, Către Macheda, înapoi, S-a-ntors și toți oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. Nu a scăpat Nici al Machedei împărat. N-a avut nimenea scăpare: Toți au pierit, cu mic, cu mare. Cu cel ce fost-a împărat Peste Macheda, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.
Popoarele ce le găsești, În țară, să le nimicești, Căci Dumnezeul tău va vrea, În mână ca să ți le dea. Să nu arunci nici o privire – De milă, de compătimire – Spre ele. Să le nimicești! La zeii lor, să nu slujești! Aste popoare, să știi bine Că sunt o cursă, pentru tine.
Cetățile ținutului, Noi le-am luat și le-am zdrobit. De-asemenea, am nimicit Bărbați, femei, precum și prunci; Deci i-am ucis pe toți, atunci, Și n-am lăsat unul măcar, Cu viață, în al lor hotar.
Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.
De-ndată să pornești la drum Și fă cetății Ai, acum, În felu-n care, am văzut, Că-n Ierihon, ai mai făcut. Ține deoparte – pentru voi – Vite și prada de război. În spatele cetății, pune Oameni, la pândă, să se-adune.”
Cei ce la pândă s-au aflat Au năvălit dinspre cetate, Ca să-i lovească, pe la spate, Și-au prins ca într-un clește-ndată, Oastea din Ai, înspăimântată, Cari n-a avut nici o scăpare Și a pierit în încleștare. Din cei care, în Ai, au stat, Nimeni, cu viață, n-a scăpat.