6 pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voștri într-o zi: ‘Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?’,
Atunci când fi-vei întrebat, De fiul tău: „Ce-a însemnat Lucrul acesta?”, tu să-i spui: „Prin brațul tare-al Domnului Atotputernic, am ieșit Din țara-n care-am fost robit. Din al Egiptului ținut – În care noi, robi, am zăcut – Domnul ne-a scos, în libertate. Deci iată ce însemnătate Au toate-aceste lucruri. Când
O mărturie va fi el, Aflată între noi și voi Și-ntre urmașii noștri-apoi, Ca să se știe că voim, Lui Dumnezeu, să îi slujim – Prin jertfele de ispășire, Prin jertfele de mulțumire, Prin cele care se socot Ca fiind ardere de tot – Ca nu cumva, ai voștri fii Să spună către-ai noști’ copii: „Voi nu sunteți ai Domnului, Nu mai sunteți de partea Lui, Și ați ajuns, în acest fel, Să nu aveți parte, de El!”
Și să le dați urmașilor. Copiilor, să le vorbiți De ele-atunci când o să fiți Acasă, ca ei să le știe. Când mergeți în călătorie, Când vă culcați, când vă treziți, De-asemenea, să le vorbiți.
În locul spinului, frumos Se va-nălța un chiparos Și-n locul mărăcinelui Va crește tufa mirtului. Lucrul acest va fi mereu, O slavă pentru Dumnezeu. Va fi un semn nepieritor, În calea veșniciilor.”
Numai cel viu are să vie, Ca să Te laude, mereu, Așa precum fac, astăzi, eu. Tatăl face de cunoscut, Copiilor ce i-a avut, Credincioșia arătată De către Tine, Doamne. Iată
Să nu mă lepezi, Domnul meu, Dacă bătrâna am să fiu eu, Ca să vestesc tăria Ta Celor ce mă vor asculta, Pentru a ști de ea, apoi, Cei ce veni-vor după noi!
A fost astă făgăduință, Făcută oricărei ființă, Din lume: ea e pentru voi, Pentru copiii voștri-apoi, Și pentru toți cari, pe-al lor drum, Departe sunt, de ea, acum, În orișicât va fi de mare Numărul celora pe care O să îi cheme Dumnezeu, La El, prin vremuri, tot mereu.
După aceea, Eu le-am dat Cu dragoste, al Meu Sabat, Pentru ca el un semn să fie, Pus între noi, pentru vecie, Spre a se ști că Domn sunt Eu Și-s Cel care-i sfințesc, mereu.
Din ele, fi-vor făurite Mai multe plăci, cu care voi Acoperiți altaru-apoi, Căci toți cei care le-au purtat Și-au ispășit al lor păcat Și au plătit cu viața lor. În fața-ntregului popor, Aceste plăci au drept menire Spre a sluji de amintire, Căci s-au sfințit și-au fost aduse Și-n fața Domnului sunt puse.”
„Copiilor lui Israel, Să le vorbești în acest fel: „Să nu-ndrăznească nimenea A Îmi nesocoti, cumva, Sabatele! Când au să vină, Să nu cumva să nu se țină Aste Sabate, ale Mele! Un semn urmează a fi ele, Aflat de-acuma, între noi – Deci între Mine și-ntre voi, Și între cei ce au să fie Urmași ai voștri, pe vecie. Prin semnu-acesta, pe pământ, Veți ști cum că Eu Domnul sânt – Acela care vă sfințesc.
Un semn, pe mână să îți fie, Și ca un semn de amintire Pe frunte, în a ta privire. Astfel, legea lui Dumnezeu, Sub ochii tăi, va fi mereu. Numai așa, în gura ta, Întotdeauna, ea va sta, Căci din Egipt, cu brațu-I tare, Domnul v-a scos, pe fiecare.
Că trebuie să pomeniți Ziua aceasta, tot mereu. Drept cinste pentru Dumnezeu, Din neam în neam, va trebui O sărbătoare-a prăznui. Ea o să fie, pentru voi, O lege veșnică apoi.
„Intrați în albie de-ndat’, Ca să luați din locu-n care, Chivotul stă, în așteptare, Câte o piatră, iar apoi, Pe umăr, duceți-o cu voi. O piatră, pentr-o seminție, O să luați, ca să vă fie