5 Iosua a vorbit apoi, Poporului: „Eu vreau ca voi, Cu toți, acum să vă sfințiți, Pentru că mâine-o să priviți Lucrările nemaivăzute Cari pentru voi vor fi făcute, De către Dumnezeu.” Apoi,
Acum, te scoală! Te-ntărește, Și-ntreg poporul, îl sfințește! Să poruncești: „Mâine, să fiți Toți, pentru Dumnezeu, sfințiți, Căci iată ce îmi spune El: „Ascuns este, în Israel, Un lucru ce a fost menit A fi de flăcări nimicit. În tabără, cât o să stea Lucrul acel, nu veți putea Să țineți piept vrăjmașilor, Ci veți fugi din fața lor.
Strângeți poporul, iar apoi, O adunare sfântă, voi Va trebui ca să aveți! Pe cei bătrâni, să îi strângeți! Strângeți copiii! Să luați Și pruncii ce-s la sân aflați! Să iasă mirele afară, Să iasă din a lui cămară, Iar din odaia ei, să iasă, De-ndată, și a lui mireasă!
El a răspuns, la rândul său: „Da! Iată că eu vin la voi, Căci vreau ca să aduc apoi, O jertfă-n cinstea Domnului. Veniți și voi în fața Lui, La jertfa pe cari – astăzi – vreau, Lui Dumnezeu ca să o dau.” Și pe Isai, el l-a poftit – Dar mai ‘nainte la sfințit Pe el și pe feciorii lui – La jertfa dată Domnului.
Către Aron – fratele lui – Moise a zis: „Al Domnului Cuvânt, acum, s-a împlinit, Căci El a spus: „Voi fi sfințit De către-acela care vine Să se apropie de Mine Și proslăvit am să fiu Eu, În fața la poporul Meu.” Aron, când aste le-a văzut, N-a zis nimic, doar a tăcut.
După ospețe, Iov avea Un obicei bun: își sfințea Copiii, căci el s-a gândit Că „Poate, au păcătuit Și-au supărat, pe Dumnezeu.” Astfel, după ospăț, mereu, De dimineață se trezea Și-o ardere de tot jertfea El, pentru toți copiii lui, Cerând iertarea Domnului.
Când preoții au să pătrundă, Cu talpa, în a apei undă, Purtând chivotul Domnului – Al Domnului pământului – Iordanul vă va face drum, Prin albie. Veți vedea cum, Apele lui învolburate, În două, fi-vor despicate, Iar apele de sus vor sta, Grămadă, și vor aștepta.”
În fiecare dimineață, De peste a câmpiei față, Poporul, mană, aduna. Cu râșnița o măcina – Ba chiar putea a fi pisată Și într-o piuă. Frământată Fiind, în oală se fierbea Și turte se făceau, din ea. Mana, în acest fel gătită, La gust era asemuită Cu turta care se făcea Cu untdelemn. Deci când cădea
Între chivot și-ntre voi toți, Să fie două mii de coți. Mai mult, să nu v-apropiați Ci la distanță vă păstrați. El vă va arăta apoi, Drumul pe cari veți merge voi. Să îl urmați, neabătut Căci pe ăst drum, n-ați mai trecut.”
Și-a-ntors privirea înapoi, Spre preoții poporului: „Chivotul legământului, Să-l ridicați” – le spuse el – „Și-n urmă-ntregul Israel Să vină după voi, de-ndat’!” Preoți-atunci au ridicat Chivotul legământului. Întreg poporu-n urma lui S-a rânduit și l-a urmat.