28 Iată ce-am zis: „Dacă cumva, Are să zică cineva, Dintre ai voștri fii apoi, Către urmași – sau către noi – Cuvintele de mai ‘nainte, Ei spune-vor: „Luați aminte, La acest chip acuma dar, Care-i al Domnului altar. Părinții noștri l-au zidit, Nu ca să fie folosit La jertfe, ci au vrut să fie – El – între noi, o mărturie.”
28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l-au făcut strămoșii noștri, nu pentru a aduce arderi-de-tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi».
28 Dacă vreodată ne vor vorbi așa nouă sau urmașilor noștri, ne-am gândit să le răspundem: «Priviți (spre) acest altar dedicat lui Iahve pe care l-au construit strămoșii noștri, nu pentru a aduce pe el arderi integrale și sacrificii, ci pentru a fi o dovadă între noi și voi!»
28 Noi am zis: «Dacă va fi ca mâine să se spună către noi și către generațiile noastre», noi vom zice: «Iată modelul altarului pe care l-au făcut părinții noștri, nu pentru ardere de tot și nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi și voi!».
28 Noi am zis: Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmașilor noștri, vom răspunde: ‘Priviți chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinții noștri nu pentru arderi-de-tot și pentru jertfe, ci ca mărturie între noi și voi.’
28 Și am zis: Dacă va fi ca mâine ei să zică așa către noi și către neamurile noastre, vom zice: Iată chipul altarului Domnului, pe care l‐au făcut părinții noștri, nu pentru ardere de tot, nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi și între voi!
Ei fac numai o slujbă care, Un chip e și o umbră are, A lucrurilor care sânt În ceruri și cari, pe pământ, De Moise, fost-au rânduite, După poruncile primite Chiar de la Dumnezeu, când, sus, Pe munte-n acest fel i-a spus: „Ia seama dar! Cum ai văzut, Va trebui totul făcut” – Iar Moise, cortul, l-a-ntocmit, Așa precum El a dorit.
Ahaz – în urmă – s-a grăbit Către Damasc. A fost primit Chiar de Tiglat-Pileser, care Era-n Asiria mai mare. Ahaz, atunci, a mai văzut Și un altar ce i-a plăcut. De-ndat’, înfățișarea lui – Acel chip al altarului – Trimisă-a fost la cel pe care, Drept preot, țara sa îl are. Mare preot era aflat Cel cari, Urie, s-a chemat.
O mărturie va fi el, Aflată între noi și voi Și-ntre urmașii noștri-apoi, Ca să se știe că voim, Lui Dumnezeu, să îi slujim – Prin jertfele de ispășire, Prin jertfele de mulțumire, Prin cele care se socot Ca fiind ardere de tot – Ca nu cumva, ai voștri fii Să spună către-ai noști’ copii: „Voi nu sunteți ai Domnului, Nu mai sunteți de partea Lui, Și ați ajuns, în acest fel, Să nu aveți parte, de El!”
Departe-i de a noastră fire, Gândul de-a face-o răzvrătire, Față de Domnul. Nu-ncercăm, De pe-a Lui cale să plecăm, Prin faptul că noi am făcut Altarul pe cari l-ați văzut. Nu pentru jertfe l-am zidit. Nu vrem a fi înlocuit – Prin el – altarul Domnului, Cari este la locașul Lui!”
Acolo, el a cuvântat: „Această piatră așezată Aici, ca martoră-i aflată, În contra noastră, negreșit, Cum că noi toți am auzit, Cuvintele lui Dumnezeu. Ea va fi martoră, mereu, Aflată împotriva voastră – Pusă aici, în țara noastră – Că voi veți arăta, mereu, Credință, doar lui Dumnezeu.”
În al Egiptului ținut, În acel timp, va fi făcut Un stâlp – pus chiar lângă hotar – Precum și un mare altar, Cari fi-vor ale Domnului. Altarul Său și stâlpul Lui Vor fi – pentru întreaga fire – Un semn, precum și-o amintire,