15 Ei au venit la Rubeniți, La întreg neamul de Gadiți Și la ceea ce mai rămase Din seminția lui Manase, Și-n felu-acesta au vorbit, Atuncea când i-au întâlnit:
Luați seama ca, nu cumva, Să îndrăznească cineva, Să nu-l asculte pe Cel care Vorbește, azi, la fiecare! Pentru că dacă n-au scăpat Acei ce nu L-au ascultat Pe Cel cari, pe pământ, vorbea, Cu-atât mai mult, nu vom putea, Scăpare, să avem nici noi, Dacă ne-ntoarcem înapoi, De la Acel ce-n cer vorbește
Și vă îndemn, din nou anume, Ca pentru-al lui Iisus Sfânt Nume, S-aveți un fel doar, de vorbire. Nu vă lăsați conduși de fire, Și nu lăsați ca între voi Să fie dezbinări apoi; Ci vreau să învățați să fiți, În gând și-n simț, mereu uniți.
Să te asculte, trebuiește Să-l spui Bisericii. De iar N-o să asculte, lasă-l dar, Și drept păgân să-l socotești Sau ca pe-un vameș să-l privești; Așa va fi el, pentru tine.
Dar ei n-au fost ascultători Și n-au fost înțelegători, Ci al Său Duh L-au întristat. Domnul – atuncea – a luptat În contră la al Său popor Și S-a făcut vrăjmaș al lor.
Să nu fie precum erau Ai lor părinți pe când trăiau, Deci un neam rău ce s-a vădit, Întotdeauna, răzvrătit, Având o inimă slăbită Și de puteri secătuită Și-un duh ce se-arăta mereu, Necredincios lui Dumnezeu!
O Doamne, Tu ești drept, mereu. Tu ești al nostru Dumnezeu. O rămășiță, suntem noi, Venită-n țară, înapoi. Noi, cei care am fost robiți, Suntem – prin Tine – izbăviți. ‘Naintea Ta suntem aflați Asemeni unor vinovați. De-aceea, nici nu putem sta Acuma, înaintea Ta.”
Din alte neamuri, și-au luat Neveste și-au amestecat – În acest fel – neamul cel sfânt, Cu altele, de pe pământ. Iar cei care s-au dovedit Primii care au săvârșit Acest păcat, au fost cei cari Peste popor erau, mai mari, Căci ei erau conducători, Drept căpitani și dregători.”
Ei ziseră oștenilor: „Grabnic, dați drumul robilor! Să nu-i aduceți printre noi, Pe prinși-aceștia de război! Față de Domnul, vinovați Suntem, și vreți s-adăugați Alte păcate – negreșit – La cele ce le-am săvârșit! A Domnului mânie-aprinsă, E peste Israel întinsă.”
Să stea-n fața-mpăratului Ca să se-mpotrivească lui. El merse-n față la-mpărat Și-n acest fel, a cuvântat: „N-ai dreptul pe altarul Lui, S-aduci tămâie Domnului! Acest drept e-al preoților, Adică e al fiilor Cari, de Aron, sunt zămisliți, Pentru că ei au fost sfințiți, Spre-a o aduce Domnului! Acuma, din locașul Lui, Să ieși afară, imediat, Căci săvârșești un greu păcat! Prin acest lucru, îți spun eu, Nu Îl cinstești pe Dumnezeu!”
Amația s-a lepădat De Domul său și s-a-nchinat La dumnezei străini de el Și de poporul Israel. Atuncea, el s-a pomenit Că-n contra lui s-a uneltit Chiar la Ierusalim. Astfel, A trebuit să fugă el, Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat. Uneltitorii l-au aflat Și-acolo, și l-au omorât.
Ioab a zis către-mpărat: „Domnul să facă, ne-ncetat, Să se sporească-al tău popor, Să vezi numărul tuturor Crescând de-o sută de ori dar, În al lui Israel hotar! De ce vrea domnul meu, acum, Ca să pornesc la acest drum? De ce să-l faci, pe Israel, Ca să păcătuiască-astfel?”
Căci și neascultarea, iată, E tot atât de vinovată, Precum, de vină, e ghicirea. De-asemenea, împotrivirea Nu-i mai puțin nevinovată, Decât e închinarea dată În fața terafimilor Și-a tuturor idolilor. Pentru că nu ai împlinit Poruncile ce le-ai primit Din partea Domnului, prin mine, Domnul se leapădă de tine – Precum și tu te-ai lepădat – Și nu vei mai fi împărat.”
Căci i-ar abate, de la Mine, Pe fiii tăi și îi vor ține, Aproape, de alți dumnezei, La care-acuma slujesc ei. Atunci, a Domnului mânie, În contra ta are să vie Și-ntr-o clipită – negreșit – De El, tu fi-vei nimicit.
De vă întoarceți înapoi, El are să îl lase-apoi, Pe Israel – cum bine știu – Să rătăcească în pustiu, Până când vor pieri cu toți: Bunici, părinți, copii, nepoți.”
În fața voastră-s Canaaniții – Și-asemeni și Amaleciții – Și va pieri acest popor, Tăiat de săbiile lor. Prin tot ceea ce ați făcut, Să știți că doar v-ați abătut Voi, de la Domnul și, firește, Acuma, El nu vă-nsoțește.”
„Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: Când un bărbat, sau o femeie – Cu voie, ori fără să vreie – Va săvârși un lucru rău Față de un aproape-al său, Prin ceea ce a săvârșit, El se va face, negreșit – Față de Domnul – vinovat.
„Fărădelegea săvârșită, Atunci va fi mărturisită, Fără-nconjur, de fiecare – Ba chiar fărădelegi pe care Părinții lor le-au săvârșit, Ei le vor fi mărturisit. Călcările legilor Mele Se vor mărturisi și ele. Mărturisi-vor, totodată, Și-mpotrivirea arătată Voinței Mele, ne-ncetat – Fapt pentru care-am arătat
Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!”
Cu zece căpetenii, el Plecase-atunci, în Israel, Căci trebuit-a ca să vie, Din fiecare seminție, Câte un om, dintre cei care, Capi, peste mii, poporu-i are.
„Iată cuvintele pe care, A lui Israel adunare Vi le-au transmis acum, prin noi: „Ce-i ăst păcat, pe care voi, Față de Domnul, l-ați făcut? Și pentru ce v-ați abătut Azi, de la Domnul, să zidiți Altar, ca să vă răzvrătiți, În contra Lui? Ce pot să zic?