24 Lui Iosua, cei doi i-au zis: „Am fost, așa cum ne-ai trimis, Și-ntr-adevăr, noi am văzut Precum că Domnul a făcut Ca astă țară minunată, În mână, să ne fie dată, Căci toți locuitorii țării – Cât vezi cu ochi-n largul zării – Cuprinși de spaimă-au tremurat, În fața noastră, ne-ncetat.”
24 Ei i-au spus lui Iosua: „Este o certitudine că Iahve a făcut ca întreaga țară să ajungă la discreția noastră; și toți locuitorii ei tremură înaintea noastră!”
Hotarele îți voi întinde Și a ta țară va cuprinde Ținuturile care sânt Al Filistenilor pământ – Marea cea Roșie va sta, Ca pavăză, în coasta ta. Hotarul se va-ntinde-n lat, De la pustiu, la Eufrat. Popoarele cari sunt aflate Acolo, ție-ți vor fi date. Pe oamenii ce-ai să-i găsești Acolo, să îi izgonești.
Ca a zăpezii răcoreală, La seceriș – pe zăpușeală – E-un credincios sol pentru cel Ce l-a trimis, pentru că el Aduce-va stăpânului, Înviorarea duhului.
Când cei care împărățeau Peste-Amoriții, cari se-aflau Peste Iordan, spre asfințit – Și tot poporul Canaanit De lângă mare – au aflat Precum că Domnul a secat Atunci, apa Iordanului Pentru ca tot poporul Lui, Să poată trece liniștit, Tăiați, în inimi, s-au simțit Și îngroziți au fost astfel, De oamenii lui Israel.
La cartea legii, să veghezi: Din gură, să n-o-ndepărtezi Cătând să faci tot ce s-a scris, Tot ceea ce, prin ea, v-am zis. Atunci vedea-vei că se poate, Izbândă, să primești în toate, Și astfel doar, ai să poți spune Că ai lucrat cu-nțelepciune.
Vor fi cei, în Edom, aflați. Vor fi cuprinși de-un tremur mare Războinicii pe cari îi are Moabul. Cei ce locuiesc, Astăzi, în Canaan, simțesc Cum de la inimă le vine Un rău ce-i face să leșine.
Din munți, iscoadele-au ieșit Și la Iordan au revenit. Trecură peste râu-acel, În tabăra lui Israel, La Iosua, la șeful lor, Cari este al lui Nun fecior.
În timpul nopții, a venit Domnul și astfel i-a vorbit, Lui Ghedeon: „Hai, scoală-te, Și-n tabără, pogoară-te, Căci iată, am găsit o cale, Să o las pradă, mâinii tale!
Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Află că am găsit o cale Să las în voia mâinii tale, Ținutul Ierihonului, Cu împărat și oastea lui.
Domnul, la Iosua, S-a dus Și-n felu-acesta, El i-a spus: „Te scoală! Nu te-nspăimânta Și cheamă-acum în fața ta, Pe toți bărbații de război. Către cetatea Ai, apoi, În mare grabă să-i pornești, Fiindcă ai s-o cucerești – Căci iată – am găsit cu cale Să o las pradă, mâinii tale. De-asemeni, și-al ei împărat, În mână, o să-ți fie dat, Cu toată țara lui cea mare Și tot poporul ce îl are.
În țară, când o să intrați, Aveți peste-un popor să dați, Care trăiește fără teamă. Dar Dumnezeu – de bună seamă – Țara aceea, va avea, Nouă, acuma, să ne-o dea, În stăpânire. Să plecăm, Îndată, și să ne-așezăm Acolo, căci de toate sânt: Tot ce se află, pe pământ.”