12 Acum, vă rog să îmi jurați Că voi aveți să mă cruțați. De-asemeni, pentru tatăl meu – Pentru-a lui casă – vă rog eu, Să arătați îngăduință, Așa precum, bunăvoință, V-am arătat și eu, la noi. Un semn voiesc, să îmi dați voi, Prin cari să am încredințare Cum că am căpătat cruțare,
12 Acum, deci, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți arăta față de familia tatălui meu aceeași bunătate pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn demn de încredere
12 Acum, vă rog, jurați-mi pe Iahve că vă veți comporta față de familia tatălui meu cu aceeași amabilitate pe care am avut-o eu față de voi! Dați-mi un semn care să mă convingă
12 Acum, vă rog, jurați-mi pe Domnul că, așa cum eu am arătat bunăvoință față de voi, și voi veți arăta bunăvoință față de casa tatălui meu; și dați-mi un semn sigur
12 Și acum, vă rog, jurați-mi pe Domnul că veți avea față de casa tatălui meu aceeași bunăvoință pe care am avut-o eu față de voi. Dați-mi un semn de încredințare
12 Și acum, vă rog, jurați‐mi pe Domnul, fiindcă am arătat îndurare către voi, că veți arăta și voi îndurare către casa tatălui meu, și să‐mi dați un semn adevărat
Când vom veni a doua oară, Și vom intra la voi în țară, Tu ai să legi astă frânghie De fir – care-i cărămizie – Chiar la fereastra ta, prin care, Azi, nouă, tu ne-ai dat scăpare. Pe tatăl tău, pe mama ta, Să-i chemi cu tine-atunci, a sta. De-asemenea, ai face bine Să-i iei pe frații tăi la tine, Precum și pe familia care Cel ce îți e părinte-o are.
Atunci când cineva nu știe Să aibă grijă de cei care Ai lui sunt, sau în casă-i are, Înseamnă că s-a lepădat De al său crez adevărat Și-acum, mai rău e – ne-ndoios – Decât e cel necredincios.
Semn, vânzătorul le-a lăsat, Celor care erau cu el: „Învățătorul e Acel, Pe care eu am să-L sărut. Când vi-L fac, astfel, cunoscut, Voi tăbărâți și-L înhățați!”
Dar dacă ei vor căuta Ca să învețe de a sta Pe căile pe cari, mereu, Mi-am îndemnat poporul Meu, Dacă va ști această lume Să jure doar pe al Meu Nume, Zicând: „Viu este Dumnezeu!” – Așa precum poporul Meu, De ei fusese învățat Pe Bali să jure ne-ncetat – Atuncea fericiți fi-vor, Trăind lângă al Meu popor.
După aceste toate dar, Față de Nebucadențar, În urmă, el s-a răsculat, Cu toate că el i-a jurat – Pe Numele lui Dumnezeu – Că îi va fi supus, mereu. Grumazul și l-a-nțepenit Iar inima și-a împietrit Și nu s-a-ntors la Cel pe care, Israelul, drept Domn, Îl are.
David l-a întrebat apoi: „Vrei să ne duci, acum, pe noi, La oastea de Amaleciți?” „Dacă-ndurare-mi dăruiți” – Răspunse el – „mă învoiesc Și am să vă călăuzesc. Jură-mi acuma, te rog eu, Pe Numele lui Dumnezeu, Că n-ai să mă ucizi apoi Și nici nu mă vei da-napoi, În mâinile stăpânului Ce îl aveam, ca rob al lui.”
Iar Iosua pace-a făcut Îndată de cum i-a văzut Și-a încheiat un legământ – Bazat doar pe al lor cuvânt – Că-n viață îi va fi lăsat. Toți căpitanii au jurat Și-au întărit, în acest fel, Ceea ce le promise el.
Cum că, în viață, îi lăsați, Pe tatăl meu, pe ai mei frați, Surorile-mi de-asemenea, Și-n urmă și pe mama mea. De grijă-ai voștri să ne poarte Și să ne scape de la moarte.”
Cu sânge o să însemnați, Casele-n care vă aflați. Eu voi vedea sângele-apoi, Și am să trec pe lângă voi, Fără să vă pricinuiesc Vreun rău atuncea când lovesc Țara Egiptului. Să știți
Ascultă-mă acuma, bine: Pe Numele Lui Dumnezeu, Jură-mi acuma, cum vreau eu, Că nu voi fi-nșelat de tine, Nici eu, nici cei de după mine – Copiii și nepoții mei. Te vei purta, față de ei – Față de toată țara mea – Cu bunătate, căci în ea – Când, ca străin te-ai așezat – Bunăvoință-ai căpătat.”
Te rog numai, adu-ți aminte – Când iarăș’ fi-vei fericit – De mine și de ce-am vorbit. Vreau să te porți cu bunătate, Să pui o vorbă – de se poate – La Faraon, și pentru mine – Să ies din casa asta! Bine?
Dar dacă unul dintre ei – Deci dintre oamenii acei Care, la tine, au să fie – Iese afară, să se știe Că al său sânge va cădea Pe capul său, căci nimenea, Dintre ai noști’, nu-i vinovat De moartea celui ce-a plecat. Dar dacă cineva, din noi, Va pune mâna mai apoi, Pe unul din aceia care La tine și-au aflat scăpare, Sângele lui, o să se vadă Că peste noi are să cadă.
Iosua-n urmă i-a chemat Pe cei care au cercetat Cetatea. Când cei doi bărbați S-au arătat, le-a spus: „Intrați În casa curvei, iar apoi, Afară să îi scoateți voi, Pe toți cei care, cu ea, sânt, Pentru ca al vost’ jurământ Să fie astfel, respectat.”
Un om, străjerii au zărit, Cari din cetate a ieșit. Mâna au pus pe el de-ndat’, L-au prins și-apoi l-au întrebat: „Arată-ne acum, pe unde, Se poate, mai ușor, pătrunde? Cetatea, vrem să o luăm Și milă, o să-ți arătăm!”