15 În timpurile din trecut, Hebronul fost-a cunoscut Drept Chiriat-Arba, căci el A fost numit după acel Care fusese cel mai mare Atunci, între-ale lui hotare, Din neamul Anachimilor. Iar cel mai tare din popor, Arba a fost. După război, Țara s-a odihnit apoi.
15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba. Acest Arba fusese un om important printre anachiți. Apoi țara s-a odihnit; pentru că nu a mai avut război.
Deci Iosua, mâna, a pus Pe toată țara, cum a spus Domnul, prin Moise. Apoi el, Copiilor lui Israel, A dăruit-o-n stăpânire, Ca să le fie moștenire, Iar fiecare a primit Partea ce i s-a cuvenit Ca stare și ca seminție. Domnu-a făcut apoi, să vie Un timp de tihnă, negreșit, În care țara a găsit Odihna binecuvântată Cari doar prin pace este dată.
Când o chemă la El, Cel Sfânt, La Chiriat-Arba ședea – Cari și Hebron se mai numea – În țara Canaanului. La căpătâiul soaței lui, Veni Avram să se jelească, Să plângă, să se necăjească.
Țara a căpătat odihnă Și patruzeci de ani de tihnă, Avut-au ai lui Israel Copii, până când Otniel, Însărcinarea, și-a-mplinit Și-apoi, din lume, a pierit.
Atunci, Caleb – acela care Ca tată, pe Iefune-l are – În stăpânire a primit O parte, ce s-a nimerit Ca așezată să îi fie, În a lui Iuda seminție, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când a vorbit, Cu Iosua. A căpătat Pământul care s-a aflat La Chiriat-Arba – altfel, Hebron, mai este numit el. Arba e numele pe care Al lui Anac părinte-l are.
Madianiții s-au smerit Atunci, și n-au mai îndrăznit Să își ridice, în vreun fel, Capul, față de Israel. Țara a dobândit odihnă, Și patruzeci de ani în tihnă – Cât Ghedeon a viețuit – Pământul ei s-a liniștit.
Așa să piară toți cei răi, O Doamne, toți vrăjmașii Tăi! Însă acei ce Te iubesc, Ca soarele se dovedesc, Când peste-naltul cerului Se-arată, în puterea lui.” Țara a căpătat odihnă, În patruzeci de ani de tihnă.
În ziua ‘ceea, negreșit, Moabul tot a fost smerit, Sub mâinile lui Israel, Iar țara a primit, astfel, O bine meritată tihnă, Având, optzeci de ani, odihnă.
Iacov ajunse la Isac. Acesta sta lângă copac – La Mamre, la al său stejar, La Chiriat-Arba-așadar – Loc ce Hebron a fost numit. Isac, în țară, a trăit Ca un străin, precum – la fel – Avram a viețuit și el, Deși a lor, ea se vădea
De-s sănătoși – când îi găsești – Tu să-i întrebi. Să-mi aduci vești Și despre oi.” Iosif, pe calea Care se-ndreaptă înspre valea Hebronului, a apucat.
Astfel, Caleb – acela care, Drept tată, pe Iefune-l are, Pe cel ce fost-a Chenezit – Drept moștenire a primit Hebronul, iar în acest fel Și astăzi e stăpân pe el. Ținutu-acela i s-a dat Căci întru totul a urmat Calea pe care Dumnezeu I-a arătat-o, tot mereu.
Hebronul – care s-a chemat Și Chiriat-Arba – aflat În muntele ce-l stăpânea Iuda atunci. De-asemenea, Pe lângă el au mai primit Și locul ce l-a-mprejmuit. Arba e numele pe care Al lui Anac părinte-l are.
Unii din fiii cei pe care Iuda, urmași, în lume-i are, La Chiriat-Arba ședeau Și primprejur. Mulți locuiau Și la Dibon, Iecabțeel Și-n satele din jur, la fel.
Așa cum Moise a dorit, Caleb, Hebronul, l-a primit. Caleb, în urmă, i-a bătut Pe cei trei fii ce i-a avut Anac, acolo, după care I-a izgonit peste hotare.
Cei din Hebron primiră-apoi, Parte, din prada de război. Pe orișiunde a trecut David cu-ai săi, parte-a făcut, La toți, din pradă – negreșit – Fiind astfel, de toți, iubit.