33 Doar a lui Levi seminție Nu a primit nici o moșie Pe cari să pună stăpânire Și să o aibă moștenire, Pentru că „numai Dumnezeu” – Domnul a zis – „este, mereu, Drept moștenire a celor Din ramura Leviților”.
Leviții, însă-n stăpânire, Nu au să aibă, în popor, Moșii, căci moștenirea lor E preoția Domnului În mijlocul poporului. Ruben și Gad au căpătat Pământ. Moșii, și-au mai luat Și jumătate dintre case, Din seminția lui Manase. Moise le-a dat în stăpânire, Bucata lor de moștenire – Așa precum ei au dorit – Peste Iordan, la răsărit.”
Doar a lui Levi seminție Nu a primit nici o moșie Pe cari să pună stăpânire Și să o aibă moștenire, Ci jertfele ce sunt menite A fi de flăcări mistuite Spre a-L cinsti pe Dumnezeu, Au fost lăsate-a fi, mereu, Drept moștenire tuturor Din ramura Leviților.
Deci a lui Levi seminție Nu are parte de moșie – Nu va avea în stăpânire, Cu ai săi frați, vreo moștenire, Căci Domnu-i moștenirea lui În mijlocul poporului.
Către Aron, Domnu-a vorbit: „Să n-ai nimic de moștenit, În țara lor. Să n-ai moșie, Pentru că vreau ca să se știe Că moștenirea ta, sunt Eu. Eu sunt moșia ta, mereu, În al lui Israel popor.
Aceste părți de moștenire, Date le-au fost în stăpânire, De către Moise, când ședeau Cu toți strânși și așteptau În țarina Moabului, În fața Ierihonului, Chiar lângă malul cel pe care Iordanu-n răsărit îl are.
„Iată, voiesc să aveți știre, Despre ce au ei, moștenire: Eu fi-voi moștenirea lor! Deci al lui Israel popor Trebuie, astfel, ca să știe, Să nu le dea nici o moșie, Căci Eu voi fi moșia lor!”