11 Au trecut prin ascuțișul sabiei și au nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viață și au pus foc Hațorului.
11 Și au trecut prin ascuțișul sabiei toate sufletele care erau în el, nimicindu‐le cu desăvârșire; n‐a rămas niciunul care sufla; și a ars cu foc Hațorul.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat, Căci Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Chiar de pe munte începând – Spre miazăzi – și ajungând De pe costișe, în câmpii. În urma ăstor bătălii – Dintre cei care s-au aflat În țară – nimeni n-a scăpat Cu viață, căci orice suflare Fusese ștearsă de sub soare, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când i-a vorbit.
Dar în cetățile pe care Poporul astei țări le are – Țară pe cari, în stăpânire, Domnul ți-o dă, ca moștenire – Nu vei lăsa nici o suflare De viață-ntre-ale lor hotare.
Când Dumnezeul tău va vrea, În mână ca să ți le dea – Și le vei bate – tu să știi Ca fără milă-atunci, să fii. Să le zdrobești – făr’ ‘osebire – Pe toate, cu desăvârșire. Cu cei care în țară sânt, Să nu închei vreun legământ.
Au nimicit tot ce-au aflat – Nimic, în viață, n-au lăsat. Prin ascuțișul sabiei, Ei au trecut bărbați, femei, Copii, bătrâni, cirezi de boi, Măgari și turmele de oi.
Cetăți-apoi, foc, i s-a dat, Cu tot ce-n ea a fost aflat. Aur, argint, fier și aramă, Luate-au fost – de bună seamă – Și date-n urmă Domnului, Intrând în visteria Lui.