Iona 2:6 - Biblia în versuri 2014

⁶ Ale pământului zăvoare Crezusem că m-au zăvorât Pe veci, căci Tu m-ai pogorât La temelia munților. Dar m-ai scos din puterea lor, Întreg, viu și nevătămat, Tu, Domnul Cel Adevărat.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

⁶ Coborâsem până în străfundurile munților, și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie! Dar Tu, Doamne, Dumnezeul meu, mi-ai scos viața din groapă!

Biblia în Versiune Actualizată 2018

⁶ Coborâsem până la baza munților; și zăvoarele pământului intenționau să mă țină încuiat pentru totdeauna. Dar Tu, Doamne – Cel care ești Dumnezeul meu – mi-ai salvat viața din mormânt!

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

⁶ M-au înconjurat apele până la gât, abisul m-a învăluit și trestia s-a împletit în jurul capului meu.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

⁶ M-am coborât până la temeliile munților, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!

Traducere Literală Cornilescu 1931

⁶ M‐am coborât până la temeliile munților; zăvoarele pământului se trăseseră după mine în veac. Dar tu mi‐ai ridicat viața din groapă, Doamne Dumnezeul meu!

Iona 2:6 Referans Kwoze

Psalmi 30:3

Prin al Tău mare ajutor – Din locuința morților – Sufletul meu s-a ridicat. Doamne, viață din nou, mi-ai dat, Pentru că Tu m-ai scos afară Dintre cei care se-ndreptară Spre groapă, morții aruncați.

Psalmi 16:10

Căci știu că nu va fi lăsat Sufletul meu, făr’ ajutor, În locuința morților; Iar Domnul n-o să-ngăduiască, În nici un fel, să putrezească Cel care-I este prea iubit.

Isaia 38:17

Chiar suferința ce-o-nduram, Spre mântuire o aveam. Tu o plăcere ai găsit, Să îmi scoți sufletul trudit, Din neagra groapă-a putrezirii, Să zboare peste-ntinsul firii Căci înapoia Ta, de-ndat’, Păcatul mi l-ai aruncat!

Habacuc 3:10

Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.

Habacuc 3:6

Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

Isaia 40:12

„Dar cine reușit-a, oare, Ca apele, să le măsoare? Sau cine o fi măsurat Cerul și-apoi a adunat Toată țărâna cea pe care Fața pământului o are, Iar în măsura-n care-o puse, Doar o treime se umpluse? Cine-a venit cu un cântar, Să cântărească munții? Dar, Cu cumpăna, cine-a venit, Când dealurile-a cântărit?

Psalmi 143:7

Doamne, al meu duh se topește. De-aceea, să m-ajuți, grăbește! Te rog, nu Te îndepărta Și nu-mi ascunde Fața Ta, Căci aș ajunge, negreșit, Asemeni celor ce-au murit!

Psalmi 104:8

Umblând pe-ale munților căi Și coborând, apoi, în văi, Până la locul hărăzit, Pe care Tu l-ai pregătit.

Psalmi 104:6

Adâncul, Tu l-ai folosit Ca pe un strai și-ai învelit Pământul. Vârful munților Era sub vălul apelor.

Psalmi 65:6

El dă tărie munților, Căci al Lui mijloc e încins Doar cu puteri de necuprins.

Psalmi 55:23

Tu Doamne, îi vei omorî Și-n groapă îi vei pogorî, Pentru că toți cei însetați De sânge, nu vor fi cruțați, Iar cei cari înșelători sânt N-au să trăiască pe pământ, În pace, nici o jumătate Din zilele ce le-au fost date. Dar iată că în Tine, eu Mi-am pus încrederea, mereu!

Psalmi 30:9

„Ce-ai să câștigi de risipești Sângele meu? De ce voiești, O, Doamne, ca să mă omori Și-n groapă-apoi, să mă pogori? Poate țărâna să Îți dea Vreo laudă? Sau poate ea Să ducă vestea – să se știe – Despre a Ta credincioșie?

Iov 33:28

Iar sufletul mi-a izbăvit! De-a morții gură, m-a ferit, Mi-a șters Măritul, toată vina, Iar viața mea vede lumina!”

Iov 33:24

Domnul se va-ndura de el, Zicând apoi, îngerului: „Salvează viața omului, Pentru că am găsit că are Un preț, pentru răscumpărare!”

Deuteronom 32:22

Iată, aprind a Mea mânie: Voi arde până-n temelie Și locuința morților Și temelia munților. Voi arde-n para focului Și roadele pământului.

Matei 16:18

Îți spun: tu, Petru, ești numit” – „Piatră” înseamnă, tălmăcit. „Pe piatra ta, va fi zidită A Mea Biserică. Zdrobită, Acuma sau în viitor, De locuința morților, Ea nu va fi! N-o va înfrânge, Pentru că ea, moartea va-nvinge!

Psalmi 18:5

Când mă prinsese-n stăpânire Înfășurările pe care Singur mormântul doar le are, Când lanțul morții m-a cuprins –

Psalmi 116:3

Moartea, în chingi, mă apucase; Sudoarea gropii mă-ncercase; Pradă necazului eram Și mari dureri, în trup, simțeam.

Isaia 38:10

„Iată dar, ceea ce gândeam: „În anii cei mai buni eram, Ai vieții, când simțit-am eu Că se sfârșește drumul meu Și trebuie să mă pogor În locuința morților! Sunt pedepsit și-n acest ceas Pierdut-am anii ce-au rămas Din viața ce fusese-a mea.

Езекиел 26:20

Atunci în groapă te pogor, Cu toți aceia care mor Și te voi duce – bunăoară – La oamenii de-odinioară. În al adâncului pământ – Unde singurătăți doar sânt, Ce dăinuie o veșnicie – Și al tău loc are să fie, Ca să nu mai fi construită, Să nu ajungi iar locuită Și-astfel, nicicând să nu mai fii În țara celor ce sunt vii.

Езекиел 31:14

Aceste se vor fi-ntâmplat Pentru ca astfel, niciodat’, Să nu mai fie îngâmfați Copacii toți ce sunt aflați Chiar lângă malul apelor, Din pricina mărimii lor, Și nici stejarii înălțați Care de nori sunt mângâiați Fiind udați de apa lor, Pentru că-n rândul morților Copaci-aceștia au să cadă Și se vor pomeni drept pradă Adâncului pământului – Printre copiii omului – Cu toți acei cari, bunăoară, În groapă-ajung de se coboară.”

Psalmi 69:2

Nu mă mai pot ține și iată Că în noroi m-am afundat. Într-o prăpastie-am picat, Iar apele dau peste mine.