8 Iată, la ai lui Iuda fii, Am să îi vând pe-ai voști’ copii, Să-i vândă-apoi – la rândul lor – Neamului Sabeenilor, Cari e un neam îndepărtat, Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.
8 Voi vinde fiii și fiicele voastre poporului lui Iuda; iar cei din Iuda îi vor vinde acelui popor îndepărtat al sabeenilor. Se va întâmpla așa pentru că Iahve este Cel care a vorbit astfel!
Picioarele. Fiii pe care Asupritorul tău îi are, Spre tine fi-vor îndreptați Și-n față îți vor sta plecați. Cei care te-au disprețuit Spre tine se vor fi grăbit. ‘Nainte-ți se vor aduna Și-n față-ți se vor închina. Vei fi, în gura orișicui, Drept o „Cetate-a Domnului”, „Sionul Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are”.
Când niște Sabeeni veniră, Fără de veste. Îi loviră Pe slujitori și ți-au luat Avutul tot. Eu am scăpat, Și într-un suflet am fugit, De totul ți-am istorisit!”
Atuncea, pe al Său popor, Domnul Se-aprinse de mânie, Lăsând ca peste el să vie Un val de prădători, de-ndat’. Poporu-ntreg a fost prădat Și-apoi vândut dușmanilor Care-l înconjurase. Lor, Israelul n-a mai putut Ca piept să le mai fi ținut,
Un strigăt mare se-auzea: Era strigăt de veselie. Acea mulțime din pustie, Niște bețivi a mai adus Care, brățări, apoi, au pus, Pe mâinile surorilor Și-au pus cununi pe capul lor.
Tămâia Îmi trebuie Mie, Care din Seba o să vie? De trestie mirositoare, Credeți că am nevoie oare, Ce dintr-o țară-ndepărtată Adusă e, spre a-Mi fi dată? Arderi de tot, care se fac, Aflați că nu Îmi sunt pe plac. Jertfele voastre, să se știe Că nu Îmi sunt plăcute Mie.”
Debora zise: „Merg și eu, Însă, să știi că Dumnezeu Nu-ți va da slavă-n a ta cale, Pentru că nu-n mâinile tale, Sisera are-a fi lăsat, Ci el are să fie dat În mâinile unei femei, Iar slava o să fie-a ei.” Apoi, Debora l-a-nsoțit La Chedeș, iar când au sosit,
În mâna împăratului Din țara Canaanului. Iabin, acesta se numea Și la Hațor împărățea. Sisera era căpitan Al oștilor din Canaan. Ținutu-n care-a locuit E, Haroșet-Goim, numit.
Cum oare-ar fi putut să fie Când unul urmărea o mie, Sau când, pe fugă, puteau doi, Să pună zece mii apoi, Dacă de Stânca ce-o aveau, Vânduți, acuma, nu erau – Dacă nu i-ar fi părăsit Domnul, care i-a sprijint?
Cei care fi-vor împărați În Tarsis – sau cei așezați Peste ostroave să domnească – Biruri și dări au să plătească. Cei care-n Seba-mpărățesc – Sau cei care-n Saba domnesc – Cu multe daruri au să vină.
Totuși, cei care te mâncau Vor fi mâncați. Cei ce-ți erau Vrăjmași, purtându-ți dușmănie, Au să ajungă în robie. Toți cei care te jefuiesc, Aceeași soartă-mpărtășesc, Pentru că am să-i las să cadă, Jefuitorilor, drept pradă.
Seba, având alăturea Dedanul și de-asemenea Toți negustorii cei pe care Ținutul Tarsului îi are, Precum și ai lor pui de lei Au să îți zică: „Pradă vrei? Cu cei cu care te-nsoțești, Pornit-ai ca să jefuiești? Argint și aur, ai să iei? Sau poate, turmele, le vrei? Voiești întreaga avuție? Vrei – mare – prada ca să fie?”