Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ioan 8:32 - Biblia în versuri 2014

32 Când, adevărul, o să-l știți, Slobozi, putea-veți ca să fiți, Căci el v-aduce slobozire.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

32 Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

32 Veți cunoaște adevărul; și el vă va face liberi.”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

32 și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

32 şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera.”

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

32 veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”

Gade chapit la Kopi




Ioan 8:32
42 Referans Kwoze  

Pentru că iată, legea Lui, Dă viață în Hristos Iisus Și izbăvire mi-a adus, Acum, de Legea de păcat, Prin care, moarte-am căpătat.


Când Fiul, slobozenie-n veci, Vă dă, atunci puteți să știți Că pururi, slobozi, o să fiți.


Sfințește-i Tată, pe toți cei Pentru care, Eu M-am rugat. Cuvântul Tău e-adevărat, Și-n adevărul Său, voiam Să îi sfințești. Când Eu eram,


Ca oameni slobozi vă purtați, Dar fără ca să preschimbați Această slobozenie-n voi, În haina răutăți-apoi; Ci vreau să vă purtați, mereu, Ca robi dar, ai lui Dumnezeu.


L-a privit blând și-apoi a spus, Pe înțelesul lor, pe față: „Cale și adevăr și viață, Sunt Eu! Și nimenea nu vine, La Tatăl Meu, decât prin Mine!


Acuma dar, când vă găsiți, De tot păcatul, izbăviți – Și ați ajuns a fi, mereu, Robi numai pentru Dumnezeu – Ați dobândit – ca rod – sfințirea Și-apoi, în urmă, nemurirea, Căci viața cea vremelnică Se varsă-n viața veșnică.


„Duhul Domnului Dumnezeu E peste Mine, tot mereu, Căci El M-a uns, ca să Mă duc În lume, bune vești s-aduc Celor sărmani și chinuiți, Celor ce sunt nenorociți. Domnul, atunci când M-a trimis Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis Să-l vindec pe acela care O inimă zdrobită are, Să dau de veste robilor Că-i ceasul slobozirii lor Și să dau izbăvire-apoi Celor ce sunt prinși de război.


O Doamne, Dumnezeul meu, În adevărul Tău, mereu, Mă-nvață, mă călăuzește. A Ta poruncă-mi dăruiește, Pentru că Tu, în toate cele, Ești Domnul mântuirii mele. Tu ești Acela-n care eu Am să nădăjduiesc mereu!


Însă, acel ce-și adâncește Privirea și-apoi stăruiește În legea cea desăvârșită Care ne este dăruită – A slobozeniei, fraților – Fără a fi ascultător, Uituc – pentru că dovedește, Prin fapte, că o împlinește – Acela fi-va fericit, În lucrul său, necontenit.


„Rămâneți tari! Nu vă lăsați Iar, de robie, subjugați!


Voi să vorbiți și să lucrați, Ca niște oameni, judecați, De legea slobozeniei. Iată


„La slobozenie-ați fost chemați, Acum, cu toți, dragii mei frați. Dar să nu facă nimenea, O pricină apoi, din ea Prin cari să poată să trăiască, Doar pentru firea pământească, Ci unii, altora, să știți – Cu dragoste – să vă slujiți.


„Așa vorbește Dumnezeu: „Un sfat, voiesc să vă dau Eu: Ieșiți în drumuri, vă uitați Jur împrejur și întrebați: „Care este vechea cărare Și care-i calea bună, oare?” Umblați pe ea și-o să găsiți Odihna care o doriți, Odihna bună, cea de care, Sufletul vost’, nevoie, are!” Dar ei răspund, la vorba Mea: „Nu vrem ca să umblăm pe ea!”


Cel ce vrea, voia Lui, să facă, Ajunge-va să știe dacă, Învățătura ce-o dau Eu, E-a Mea, sau a lui Dumnezeu, Sau de vorbesc Eu, de la Mine.


Să căutăm ca să Îl știm Pe Domnul! Căci El Se ivește, Asemeni zorilor. Sosește La fel ca ploile ce sânt, În primăvară, pe pământ!”


Iar voi, cu toții, n-ați primit Un duh cari este de robie Ca frică, astfel, să vă fie; Aveți un duh de înfiere Care, mereu, ne dă putere, Ca să strigăm cu toți, deodată, Acum, „Ava”, adică „Tată”.


Mângâietorul, de la Mine – Duhul Acel de adevăr – Vă va conduce-ntr-adevăr; El, de la El, n-o să vorbească, Ci o să vă destăinuiască Lucrări, de El doar, auzite. Astfel, vă sunt descoperite Lucrări fără asemănare – Adică cele viitoare.


Un glas – atuncea – se va ține Și-ai să-l auzi vorbind cu tine. Când să te-abați tu vei căta La stânga sau la dreapta ta, Are să-ți spună glasu-acel: „Acesta-i drumul! Mergi pe el!”


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Vă-ntoarceți dar, și mă urmați! Mustrările mi le-ascultați! Iată ce fac acuma eu: Torn peste voi din duhul meu Și vă voi face cunoscut Al meu cuvânt, căci am văzut


Care – deși învață – iată, Nu vor ajunge, niciodată, Ca să cunoscă, pe deplin, Tot adevărul cel divin.


O cale o să se croiască, Acolo, și-o să se numească Drept „Calea sfântă”. Nimenea Nu va putea trece pe ea, Dacă cumva e necurat, Căci acest drum s-a arătat Pentru cei sfinți. Aceia care Vor apuca astă cărare, Chiar dacă minte nu vădesc, Totuși, ei nu se rătăcesc.


În locuri largi voi umbla eu, Căci am să caut, pe-a mea cale, Să împlinesc legile Tale.


Însă a drepților cărare, Lumină e, strălucitoare, Care va crește tot mereu, Către al zilei apogeu.


Căci au urât a mea știință Și n-au ales, spre folosință,


Știți că-n vechime s-a tot zis, Iar, în proroci, se află scris: „Cu toții fi-vor învățați, De Dumnezeu”. Acum, aflați Că oricine L-a ascultat, Pe Tatăl Meu, și a luat Învățăturile Lui, vine, Ca să Mă caute, pe Mine.


Toți fii tăi – și mari și mici – Au să Îmi fie ucenici Și mare fi-va-n viitor, În ăst fel, propășirea lor.


Toate popoarele – la fel – Spre munte, au să se grăbească Și-n acest fel au să vorbească: „Haideți cu toți să ne-adunăm Și către munte să plecăm, Căci e muntele Domnului! Să mergem dar, la Casa Lui, La Casa Celuia pe care, Drept Dumnezeu, Iacov Îl are! Haidem, ca să ne dea povețe Și-ale Lui căi să ne învețe!” Căci din Sion are să vie Legea și, după cum se știe, De la Ierusalim, Cel Sfânt, Își va trimite-al Său cuvânt.


Haideți! Luați toți, jugul Meu Și-asemeni Mie fiți, căci Eu Sunt blând, cu inima smerită. La Mine poate fi găsită Odihna-atât de necesară Pentru sufletul vost’. Ușoară


Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.


Legea, prin Moise, ni s-a dat; Har și-adevăr am căpătat, Acuma, prin Hristos Iisus.


Căci robul care e chemat, În Domnul, e considerat Un slobozit al Domnului. Cel slobod – cari, la rândul lui, Pe vremea când a fost chemat, Ca și om liber s-a aflat – Acum ajuns-a, ne-ndoios, Să fie rob al lui Hristos.


„Prezbiterul scrie, acum, Alesei Doamne dar, precum Și fiilor – copiii ei – Pe care eu și toți acei Cari, adevărul, au primit, Întotdeauna, i-am iubit.


Atunci – când anu-acela vine – Are să iasă de la tine Și el și cei ce-l însoțesc – Copiii lui – căci Eu doresc Să meargă la al său ogor – La țarina părinților – Și cu familia lui să fie,


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite