Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ioan 8:12 - Biblia în versuri 2014

12 Când a vorbit, din nou, Iisus, Noroadelor strânse, le-a spus: „Eu sânt Lumina lumii. Cine Are a Mă urma pe Mine, În întuneric, niciodată, Nu va umbla, ci-i va fi dată Lumina vieții.” Printre cei

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

12 Isus le-a vorbit din nou, zicând: ‒ Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 Isus le-a zis din nou: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

12 Iisus a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii: cel care Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

Gade chapit la Kopi




Ioan 8:12
31 Referans Kwoze  

Eu am venit să fiu lumină, În lumea cea de beznă plină, Ca toți cei cari au să Mă creadă, În întuneric, să nu șadă.


Cât sunt în lume, pe pământ, Aici, Lumina lumii sânt.”


Iisus a zis, la rândul Lui: „Puțină vreme-aveți lumină. Umblați în ea, ca să nu vină Bezna, să vă cuprindă-apoi; Dacă, în beznă, umblați voi, Nu știți încotro vă-ndreptați.


Lumina lumii sunteți voi. De cumva, cineva, la noi, Pe munte, pune o cetate, Atunci, aceea, nu se poate – Acolo stând – de-a fi ascunsă.


Iar sufletul mi-a izbăvit! De-a morții gură, m-a ferit, Mi-a șters Măritul, toată vina, Iar viața mea vede lumina!”


Aflați că astă judecată Șade în faptul că odată Ce peste lume-a răsărit Lumina, oameni-au iubit Bezna, mai mult decât lumina, Crezând că ea le-ascunde vina, Cu mantia tenebrelor, Rele fiind faptele lor.


Tu Doamne-aprinzi lumina mea. Tu-mi luminezi, de-asemenea, Bezna ce este-n jurul meu.


Poporul care se vădea Că-n întuneric rătăcea, Iese din bezna cea deplină Și-acuma vede o lumină. Peste cei care se vădeau Că-n umbra morții locuiau, Iată – acuma – că răsare – Și-i scaldă – o lumină mare.


Căci Dumnezeu nu i-a cruțat Pe îngeri, ci i-a aruncat, Pe cei care-au păcătuit, Jos, în Adânc. I-a pedepsit Chiar și pe ei, căci sunt legați, Cu lanțuri, stând înconjurați De întuneric, la păstrare, Până veni-va vremea-n care, El o să facă judecată.


Aceia cari – de bună seamă – De Domnul știu ca să se teamă, Asculte glasul Robului Venit din partea Domnului! Cel cari în beznă-a rătăcit, Căci de lumină-a fost lipsit, Să vină-n fața Domnului – Cu-ncredere-n Numele Lui – Și să se bizuie, mereu, Numai pe Domnul Dumnezeu!


Domnul, astfel, a glăsuit: „E prea puțin să fii numit Drept Rob al Meu, ca să Te duci Și înapoi să Mi-i aduci Pe Iacov și pe cei pe care Israel rămășiță-i are. De-aceea-n vremea ce-o să vină, Am să Te pun să fii Lumină A neamurilor care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru ca, astfel, mântuire S-aduci peste întreaga fire.”


Domnul, așa, ne-a poruncit: „Te-am pus să fii, te-am rânduit, Lumina Neamurilor. Deci, Pe-ale pământului poteci, Până la marginile lui, Duci mântuirea Domnului.”


Lumina este semănată Pentru cel care se arată A fi un om neprihănit, Iar bucuria s-a vădit A fi pentru acela care O inimă curată are.


Cum că Hristos o să sosească Și are ca să pătimească, Iar după ce are să fie Primul care o să învie, Va da lumină, tuturor: Norodului, Neamurilor.”


L-a privit blând și-apoi a spus, Pe înțelesul lor, pe față: „Cale și adevăr și viață, Sunt Eu! Și nimenea nu vine, La Tatăl Meu, decât prin Mine!


Cel ce vrea, voia Lui, să facă, Ajunge-va să știe dacă, Învățătura ce-o dau Eu, E-a Mea, sau a lui Dumnezeu, Sau de vorbesc Eu, de la Mine.


„Dar pentru cel care se teme De al meu Nume-n orice vreme, Va răsări deasupra firii Doar Soarele neprihănirii. Tămăduirea – veți vedea – Sub aripa Lui va ședea. Atuncea, voi o să ieșiți Și bucuroși o să săriți Asemenea vițeilor Care-au ieșit din grajdul lor.


Acolo, Neamuri au să vină Și au să umble în lumină, Iar împărații care sânt Pe fața-ntregului pământ, Slava și cinstea lor – în ea – Să o aducă, vor putea.


Lumină a Neamurilor Și slavă a lui Israel.”


Să căutăm ca să Îl știm Pe Domnul! Căci El Se ivește, Asemeni zorilor. Sosește La fel ca ploile ce sânt, În primăvară, pe pământ!”


Ca valurile înspumate Care aleargă-nfuriate, Mereu, pe fața mărilor, Își spumegă rușinea lor Oameni-aceștia. Fiecare, Stele-au ajuns, rătăcitoare; Iar pentru ei, fost-a păstrată Doar negura întunecată, Și-o vor primi, pentru vecie.


Oameni-aceștia, fântâni, sânt, Adânc săpate în pământ, În care, apa nu se-adună. Ca norii sunt, duși de furtună, Căci pentru ei, a fost păstrată Doar negura întunecată.


În lanțuri veșnice-a ținut, Pe îngerii ce s-au vădit Că locul și l-au părăsit Și-n stare, n-au putut să fie, Ca să se țină-n vrednicie. Acum, înlănțuiți sunt, iată, Și-așteaptă marea judecată.


Căci tot lângă părinții lui Va merge, iar a soarelui Lumină caldă, minunată, N-o s-o mai vadă niciodată.


Deci, în lumină să umblați, Atât cât, încă, o aveți, De fii, luminii, să-i fiți, vreți.” După ce-a dat acest răspuns, Iisus, de gloată, S-a ascuns.


Umblând în beznă, tot mereu, Spunând că noi – cu Dumnezeu – În părtășie ne găsim, E o dovadă că mințim.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite