Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ioan 4:10 - Biblia în versuri 2014

10 El ascultă al ei cuvânt Și zise: „De ai fi știut! O, dacă ai fi cunoscut Darul lui Dumnezeu, și Cine E Cel ce spus-a către tine „Dă-Mi ca să beau”, I-ai fi cerut Tu, ca să-ți deie, de băut, Iar El, atunci, ți-ar fi dat ție, Pe săturate, apă vie.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

10 Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăți I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Isus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și dacă ai fi știut cine este Cel care îți zice «Dă-Mi să beau!», tu ai fi luat inițiativa și I-ai fi cerut să îți dea să bei; iar El ți-ar fi dat apă vie!”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Isus a răspuns și i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este acela care îți spune: «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el și el ți-ar fi dat apă vie!”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

10 Iisus i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune: Dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui şi ţi-ar fi dat apă vie.”

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.”

Gade chapit la Kopi




Ioan 4:10
49 Referans Kwoze  

Însă, din apa ce-o dau Eu, Acela care o să bea, În veac, nu va simți setea, Căci apa Mea se va preface – În cel care o bea și-i place – Într-un izvor ce-o să țâșnească În viața veșnică, cerească.”


Pe jilțul destinat să fie, Drept scaunul pentru domnie – În mijloc chiar – e așezat Mielul, și-Acesta, ne-ncetat, O să le fie-n veci păstor Și va conduce gloata lor, Către al apelor izvoare, Care-s, de viață, dătătoare, Iar a lor lacrimă, mereu, Ștearsă va fi, de Dumnezeu.”


Când ape, Eu voi fi turnat Peste pământul însetat, Din al Meu Duh, o parte vine Să se așeze peste tine Și va umbri sămânța ta, Căci îți voi binecuvânta Odraslele. Ele-au să fie


Când a sfârșit de cuvântat – „S-a isprăvit, s-a terminat!” – Adăugat-a Cel Prea Sfânt. „Eu, Alfa și Omega, sânt. Eu, Începutul sunt numit, Și tot Eu sunt chemat Sfârșit. Celui ce-i este sete, iată, Îi dau să bea, fără de plată, Din apa vieții, negreșit.


Atât de mult, Domnu-a iubit Lumea, încât, a dăruit, Pe Fiul Său, ca-n acest fel, Oricine crede-va în El, Din viața cea vremelnică, Să treacă-n viață veșnică.


„Iată că-ntreg poporul Meu Mare păcat a săvârșit Și-al său păcat e îndoit. L-au părăsit pe Domnul lor – Pe al apelor vii izvor – Și-n urmă puțuri și-au săpat, În care apa nu a stat.”


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


Când vremea ‘ceea o să fie, O să se vadă, apă vie, Cum din Ierusalim țâșnește, Căci din cetate izvorăște. Din astă apă, jumătate, Spre mările-n apus aflate, O să pornească – negreșit – În timp ce către răsărit, Spre mările acolo-aflate, Va curge altă jumătate. Așa are să fie-n vară Și tot la fel, în iarnă, iară.


Pe al Său Fiu, nu L-a cruțat, Ci jertfă, pentru noi, L-a dat. Și-atuncea, cum oare – odată – Nu ne va da, fără de plată, Orișice lucru, cari, astfel, Va fi primit cu tot cu El?


Ei au avut, drept udătură, Același fel de băutură Duhovnicească, ce ieșea, Din piatra cari îi însoțea Și cari avea să se vădească, Drept stânca cea duhovnicească. Această stâncă, ne-ndoios, Fusese-atuncea, chiar Hristos.


Izvorul mântuirii, iată, Vă va da apă-mbelșugată. Din el, apoi, cu bucurie, Voi o să scoateți apă vie.


Întotdeauna”, iar Iisus, Rotind privirile, le-a spus: „Pâine a vieții, Eu sunt! Eu Venit-am, de la Dumnezeu! Adevărat vă spun, căci cine Dorește a veni la Mine – Și va voi să Mă găsească – În veci, n-o să mai flămânzească. Celui ce crede – să se știe! – Sete, nicicând, n-o să-i mai fie.


De foame, nu au să mai știe. Nici sete n-au să mai simțească. Soarele n-o să-i dogorească, Iar călăuză – ne-ndoios – Le este Cel care-i milos Și îi va duce să se-adape, În locuri cu bogate ape.


În acea zi, casei pe care David în stăpânire-o are, Și celor care se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Li se deschide un izvor. Acel izvor al tuturor, Pentru păcat are să fie, Dar și pentru necurăție.


Și ce-i veșnica viață? Iată: Este-a Te ști pe Tine, Tată, Precum și pe Hristos Iisus, Cari, la porunca Ta, S-a dus,


De-aceea, vreau ca să se știe Că Eu sunt acea pâine vie, Ce-a pogorât din cer. Cumva, Dacă mănâncă cineva, Din ea, va viețui mereu. Pâinea aceasta-i trupul Meu Și pentru-a lumii viață-l dau.”


Fiarele-aflate pe câmpie, Slavă Îmi vor aduce, Mie. Șacalii, slavă, au să-Mi dea Și struții – de asemenea – Căci peste-ntinderea pustie, Voi face, râuri, ca să vie, Și ape multe vor fi scoase, În locurile secetoase, Ca să-Mi adap poporul Meu, Pe care mi l-am ales Eu,


Cel șchiop, atunci, va fi sărit Precum un cerb, căci va sălta De bucurie. Va cânta Și limba mutului atunci, Căci ale Domnului porunci Vor face, ape, ca să vie, Peste întinderea pustie.


Un râu cu apele bogate, În a lui Dumnezeu cetate, Pătrunde și înveselește Locul în care locuiește Cel Prea Înalt. El e, mereu, Adevăratul Dumnezeu,


La stânca din Horeb, voi sta. Acolo, când ai să sosești, Vreau ca în stâncă să lovești, Căci apă va țâșni din ea Și astfel, va putea să bea Poporu-ntreg, pe săturate.” Vorbele fost-au ascultate De Moise, care a făcut Așa precum i s-a cerut, Având alăturea de el, Câțiva bătrâni din Israel.


Tocmai de-aceea, vă-ndemn eu, Ca, mulțumiri, lui Dumnezeu, Să Îi aduceți fiecare, Pentru-al Său dar, nespus de mare!”


Deci, dacă voi, cari răi sunteți, Știți, daruri bune, să faceți – Simțind la fel, cu-ai voștri prunci – Cu cât mai mult, Domnul, atunci, Va da celor care-I vor cere, Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”


„Iată, Eu – Domnul – te-am luat, Pentru că Tu ești Cel chemat Și rânduit ca mântuire S-aduci pentru întreaga fire. De mână, am să Te iau Eu Și am să Te păzesc mereu, Căci Te voi pune legământ, Pentru popor, pe-acest pământ. Lumină ești, neamurilor,


Căci doar prin har, azi, vă găsiți – Și prin credință – mântuiți.


Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus, Sunteți dar, în Hristos Iisus. El e făcut, de Dumnezeu, Să fie, pentru noi, mereu, Înțelepciune și sfințire, Să fie și neprihănire, Și-asemeni – pentru fiecare – Să fie și răscumpărare,


Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu – acum – a apărut, Iar al Său umăr o să fie Sprijin – mereu – pentru domnie. Acest Copil va fi chemat „Sfetnic”, precum și „Minunat”. Îl vor numi „Dumnezeu tare” Sau „Domn al păcii”, după care Va fi chemat – luați aminte – „Al veșniciilor Părinte”.


Noi știm că Fiul Domnului S-a pogorât din cerul Lui, Iar când, la noi, El a venit, Pricepere ne-a dăruit Și, să-L cunoaștem, ne-a-nvățat, Pe Cel cari e adevărat. Acum, noi ne aflăm în El: Suntem cu toții, în Acel Care-i adevărat, de sus, Adică, în Hristos Iisus – În Fiul care-i Dumnezeu Și-i viață veșnică, mereu.


Se vor purta, astfel, cu voi, Căci nu Ne-au cunoscut, pe Noi – Nici pe-al Meu Tată, nici pe Mine.


„Te duci, îndată, negreșit, Pe ulița cetății, care Se cheamă „Dreaptă”, unde-și are Iuda, sălașul; iar la el, Saul din Tars e. Omu-acel


Tu, rugăciunile rostite De cei aflați în suferință, Le-asculți mereu, cu-ngăduință. Din cerul Tău, spre ei, privești Și-n inimă îi întărești. Îți pleci urechea către ei,


Ca o fântână pari să fii, Ca un izvor cu ape vii Ce își aduce apa lui, Din muntele Libanului.


Cei care fost-au luminați Și au primit – dragii mei frați – Darul ceresc, dat pe pământ, Pătrunși fiind de Duhul Sfânt –


„Curvă, ascultă ăst Cuvânt, Din partea Domnului Cel Sfânt!


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite