Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ioan 20:17 - Biblia în versuri 2014

17 „Nu Mă mai ține”-a zis Iisus, „Pentru că, încă, nu M-am dus, În cer, la Tatăl. Te grăbește Și pe ai Mei frați, îi vestește, Că am să urc, la Tatăl Meu. La ceruri merg, la Dumnezeu, Cel care e și-al vostru Tată, Și Dumnezeu vi-e, totodată.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

17 Isus i-a zis: ‒ Nu Mă ține, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl! Du-te însă la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 Isus i-a zis: „Nu Mă reține; pentru că încă nu am urcat la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că urc la Cel care este Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și al vostru.”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Isus i-a zis: „Nu mă reține, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la frații mei și spune-le: «Mă urc la Tatăl meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru»!”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

17 Iisus i-a zis: „Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Dar mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 „Nu Mă ține”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”

Gade chapit la Kopi




Ioan 20:17
48 Referans Kwoze  

Venit-am, de la Tatăl Meu, Și-n astă lume, am intrat. Curând, lumea, voi fi lăsat Și-am să Mă-ntorc la al Meu Tată.”


Să fie binecuvântat Dar, Dumnezeu, neîncetat – El, Tatăl Domnului Iisus – Cel care, nouă, ne-a adus, Acuma, o nădejde vie, Prin marea Sa mărinimie – Față de noi – căci ne-a născut Din nou, prin ceea ce-a făcut, Când, pe Hristos, L-a înviat Dintre cei morți. Astfel, ne-a dat,


Toți, fii ai Tatălui de Sus, Sunteți, prin crezul în Iisus.


Sunt Eu, în ei. Eu nu mai sânt, În lume, dar ei, pe pământ, Rămân, pe când Eu vin la Tine. Când rămânea-vor fără Mine, Tu, Tată Sfânt, să-i ocrotești Și-n al Tău Nume, să-i păzești, Pe cei pe cari Mi i-ai dat Mie, Pentru ca ei, una, să fie, Precum suntem și Noi, mereu.


Deci prea iubiților, zic eu, Că suntem ai lui Dumnezeu Copii, acum. Iar ce-o să fie, În vremile ce au să vie, Nu știm, căci nu s-a arătat. Dar știm – și sunt încredințat – Că și noi o să fim la fel – Asemeni Lui – când vine El. Așa va fi, nu-i o poveste: Îl vom vedea așa cum este.


L-a privit blând și-apoi a spus, Pe înțelesul lor, pe față: „Cale și adevăr și viață, Sunt Eu! Și nimenea nu vine, La Tatăl Meu, decât prin Mine!


Domnul Iisus, când a sfârșit, Cu ucenicii, de vorbit, Ușor, la cer, S-a înălțat Și locul și l-a reluat, Șezând la dreapta Domnului.


Suit-ai pe-nălțimi apoi, Unde-ai luat prinși de război; Și oameni ai luat în dar. Cei răzvrătiți veni-vor iar, Ca lângă Domnul Dumnezeu Să locuiască, tot mereu.


Atunci, din jilțul de domnie, Un glas s-a auzit să vie Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, acuma a venit Cortul lui Dumnezeu, în care Sunt oamenii! Dumnezeu are Ca, între ei, să locuiască Și astfel, o să se vădească Precum că-i Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Său popor.


Vă voi fi Tată” – Domnul zice – „Iar voi Îmi sunteți fii și fiice.”


Pe cei pe cari i-a cunoscut, Mai dinainte i-a știut Și-a hotărât ca ei să vie Mai dinainte, ca să fie, Apoi, asemeni chipului Pe care-l are Fiul Lui, Ca între mai mulți frați, astfel, Să poată fi Cel dintâi, El.


Neprihănitule-al Meu Tată, Că lumea nu Te-a cunoscut, Ci numai Eu, doar, Te-am știut; Însă, acum, și ei știu bine, Că sunt trimis, aici, de Tine.


Unde-a zăcut. Apoi, duceți Vestea, discipolilor Lui, Despre-nvierea Domnului! În Galileea, veți putea – Curând – cu toții, a-L vedea.”


Ce fac voia Tatălui Sfânt, Mamă, surori și frați Îmi sânt!”


Celor care au biruit, Aceste lucruri minunate, Drept moștenire le sunt date; Căci Dumnezeu le voi fi Eu, Iar ei vor fi poporul Meu.


Dar, am să fac, încă odat’, Un legământ, cu casa care, Poporul Israel o are. Legile Mele au să fie În mintea lor și le voi scrie, În inimile tuturor. În urmă, Dumnezeul lor, Eu am să fiu apoi, mereu, Iar ei vor fi poporul Meu.


Apoi, pe Toma, l-a chemat Și, mâinile, i-a arătat, Zicând: „În palme, să-Mi privești! Cu degetul, să pipăiești, Ca să simți urma cuiului! Adă-ți dar mâna, să o pui În coasta Mea și, credincios, Fii Tomo, nu necredincios!”


De către Tine. Acum, Tată, Mă proslăvește dar, pe Mine, Cu slava ce-o aveam, la Tine, ‘Nainte de-a se fi făcut


V-am spus că plec, însă, apoi, Mă voi întoarce iar, la voi. De-n adevăr M-ați fi iubit, Atunci când v-am mărturisit Că „Merg la Tatăl”, imediat, Cu toții v-ați fi bucurat, Căci – decât Mine – Tatăl Meu Este mai mare. Acum, Eu


Și-n Mine! Căci, la Tatăl Meu, Multe locașuri se găsesc. Eu vreau ca să vă pregătesc Un loc – de-aceea voi fi dus; Așa de n-ar fi, v-aș fi spus.


Hristos știind că-n mâini I-a pus, Tatăl Său, tot – pentru că El Era, de fapt, Fiul Acel Plecat din cer, ca înapoi, La Domnul, să se-ntoarcă-apoi –


Era în prag de sărbătoare – Se-apropia praznicul mare, Cel ce, de Paști, e prăznuit. Iisus știa că I-a sosit Ceasul, când o să părăsească Această lume pământească, Urmând să fie înălțat, La Tatăl, de unde-a plecat. El, pe ai Săi – care erau Din lume și-n ea rămâneau – Îi iubea mult și i-a iubit, La fel de mult, pân’ la sfârșit.


„Iată că Eu mai sunt cu voi, Puțină vreme, iar apoi, Mă duc la Cel ce M-a trimis, Aici la voi” – Iisus a zis.


Nu luați traistă, pentru drum, Încălțări, haine – nicidecum. Toiag, nici pungă, nu luați! Pe nimeni să nu întrebați, Pe-al vostru drum, de sănătate.


Deci astfel, locuința Mea, În al lor mijloc, o să stea. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.


Iată dar că în ăst fel, iară, Aveți să locuiți în țară, În țara care a fost dată Părinților voștri, odată. Voi o să fiți poporul Meu, Iar Eu vă voi fi Dumnezeu.


Popor al Meu vor fi mereu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


El zice: „Tu ești Tatăl meu. Stâncă îmi ești și Dumnezeu! Tu Doamne, pe cuprinsul firii, Stâncă îmi ești, a mântuirii!”


În urmă, ziseră: „Nu-i bine, Ce facem noi! Vede oricine, Că astă zi se dovedește Deosebită. Se vădește A fi o zi de veste bună. Haidem să mergem, împreună, La casa împăratului, Ca vestea să i-o dăm și lui. Dacă-n tăcere noi vom sta Și până-n zori vom aștepta, Atunci încredințați să fim, Că mari pedepse-o să primim.”


El le va spune, imediat: „Când ăstora mici frați ai Mei – Neînsemnați, șterși, mărunței – Aceste lucruri, le-ați făcut, Atuncea – trebuie știut – Că nu le-ați făcut lor, ci Mie!”


Iată, Acesta-i Dumnezeu Și e al nostru, tot mereu. El, călăuză, Se vădește Și pân’ la moarte ne-nsoțește.


Atunci, încredințat eu sânt, Că urc pân’ la altarul care, Al nostru Dumnezeu îl are, Căci Dumnezeu mi-e bucurie Și totodată veselie. Cu harfa, am să-I cânt mereu, Doar laude, lui Dumnezeu!


Căci voi vesti Numele Tău La ai mei frați, fără-ncetare Și-apoi la-ntreaga adunare Am să Te laud, tot mereu.


Atuncea Elisei, grăbit, Către Ghehazi a vorbit: „Încingeți mijlocul acum, Și pregătește-te de drum. Să iei toiagul meu, când pleci. Pe drum, pe unde ai să treci, De te-ntâlnești cu cineva, De sănătate, nu cumva Să îl întrebi. Apoi la fel, Dacă te-ntreabă omu-acel – De sănătate – grijă ai, Nici un răspuns să nu îi dai. Te duci la casa cea pe care Astă femeie-n sat o are. Intri la fiul ei și pui, Toiagul meu, pe fața lui.


Dar ei voiau, mâna să pună Pe-o patrie – cu mult mai bună – Cari nu-i o țară pământească, Ci e o patrie cerească. De-aceea, nici lui Dumnezeu Nu-I e rușine ca, mereu, Să fie Dumnezeul lor, Aflat în fața tuturor, Și o cetate-a pregătit, Pentru ai săi, El, negreșit.


Să nu te temi, căci va fi bine, Pentru că Eu voi fi cu tine. Să nu te-ngrijorezi, căci Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu. Eu întăresc al Meu popor Și-i vin, mereu, în ajutor. Sprijin îi dau, fără-ncetare, Cu dreapta Mea biruitoare.


Dar pentru că ați pomenit Despre-nviere, n-ați citit Ceea ce Moise povestește – În carte – când de „Rug” vorbește? În acel loc, Moise a scris, Ceea ce Dumnezeu i-a zis: „Sunt Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov”. Dar voiam


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite