13 Când auzi Pilat, ce-au spus, L-a scos afară, pe Iisus, Și-n jilțul de judecător, S-a așezat, tremurător, În locul care s-a numit, Atunci, cu „Pietre pardosit” – Care, „Gabata”, se numește, De-i tălmăcit în evreiește.
13 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a dus afară pe Isus și s-a așezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pavajul de piatră“, iar în ebraică, Gabbatha.
13 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a scos pe Isus și apoi s-a așezat pe scaunul de judecător, în locul care se numea „Pavajul de piatră” și pe care evreii îl numeau „Gabata”.
13 Când a auzit Pilat cuvintele lor, L-a scos afară pe Iisus şi s-a aşezat pe scaunul de judecată, în locul numit Pardosit cu pietre, iar în evreieşte Gabatha.
13 Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreiește, „Gabata”.
Pe scaunul de judecată, Ședea Pilat, iar sala toată, De-acuzatorii lui Iisus, Era ticsită. Un rob, pus De soața lui Pilat, grăbit, Intră în sală și șoptit – După ce la Pilat s-a dus – Aste cuvinte i le-a spus: „Soția ta așa a zis: „Iată că am avut un vis Și foarte mult m-am frământat! Să n-ai, cu-Acel nevinovat, Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
Ioan și Petru-atunci au spus: „Acum dar, judecați și voi: De cine-i – drept – s-ascultăm noi, Mai mult? De voi? De Dumnezeu? Răspunsul nu-i așa de greu.
Teamă, s-aveți de-Acel care, Când a ucis, putere are, Trupu-n gheenă, să îl piardă Și-n al ei foc, totul, să ardă. Așadar, grijă să aveți: De El, mereu, să vă temeți!
N-am vrut nici ploaie să vă dau, Când încă trei luni mai erau Până porneați la secerat. Peste-o cetate, ploi, am dat, Dar peste alta, am făcut, Un strop ca să nu fi căzut. Peste-un ogor, ploaie, am dat, Iar peste altul n-a plouat.
De cine, oare, te sfiai? De cine, oare, te temeai, Când M-ai uitat și negreșit, Necredincioasă te-ai vădit? De Mine n-ai vrut a te teme, Căci Eu tăceam de multă vreme.
Când cel sărac e jefuit În țară și năpăstuit E chiar în al dreptății nume, Să nu te miri! Așa-i în lume! Peste acela ce e mare, Veghează altul, mult mai tare, Iar peste toți este mereu – În ceruri – Domnul Dumnezeu.
Ierusalimul, atuncea, O renumită scăldătoare. Erau, acolo, cinci pridvoare, Drept adăpost bolnavilor. Chiar lângă Poarta Oilor, Se afla ea, și s-a numit Betesda. Ea a găzduit
Când auzit-a Zedechia, Cuvintele lui Ieremia, A zis: „Mi-e teamă de Iudei, Căci mulți trecut-au la Haldei. Mă tem să nu ajung, vreodat’, În mâna lor ca să fiu dat De oștile Haldeilor, Batjocură să le fiu lor.”