Acela care a lucrat, Nu-i altul decât Dumnezeu. Al lui Avram a fost mereu, Al lui Isac și Iacov. El L-a proslăvit chiar pe Acel Pe care voi, cu toți, L-ați dat – Cum știți – în mâna lui Pilat. Pe robul Său, deci pe Iisus, L-a proslăvit, cum v-am mai spus, Deși v-ați lepădat de El, Cu toate că Pilat acel, Să Îi dea drumul, a-ncercat.
De-atunci, Pilat, necontenit, Cătă un mijloc potrivit Să Îi dea drumul. Nu voiau, Însă, Iudeii, și-i strigau: „Dacă-i dai drumul, omului Acestuia, Cezarului, Nu-i ești prieten! Orișicine Se face împărat, pe sine, Nu este al Cezarului Prieten, ci dușmanul lui!”
În care, Fiul omului – Deposedat de slava Lui – Pe mâna păcătoșilor, Dat fi-va – în puterea lor – Ca răstignit, apoi, să fie, Și, în trei zile, să învie.”
„Iată” – le-a zis – „curând sosim, Cu bine, la Ierusalim. Acolo, Fiul omului, Mergând după menirea Lui, Pe mâinile preoților Și ale cărturarilor, Trebuie ca să nimerească. La moarte, au să-L osândească Aceștia, în mânia lor, Și Îl vor da neamurilor.
Pilat le-a zis: „Atunci, luați-L Și-n Legea voastră, judecați-L!” „Pe nimenea, noi nu putem, Să omorâm! Opriți suntem, De Legea noastră!” – ei au spus.
Nimeni să nu sufere-apoi, Ca ucigaș, ca furător, Sau ca, de rele, făcător, Ori ca și unul, nechemat, Cari singur s-a amestecat – Deși, pe el, nu îl privea – În treburile altuia.