17 În curte. Chiar când a intrat, De portăriță, fu-ntrebat: „Ia stai puțin, ceva, să-ți zic! Nu ești și tu, un ucenic, Aflat în ceata lui Iisus?” „Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus.
17 Atunci, acea femeie care își făcea serviciul la intrare, i-a zis lui Petru: „Ești și tu unul dintre discipolii acestui Om?” El a răspuns: „Nu sunt!”
Când toți sfârșit-au de prânzit, Iisus, lui Petru, i-a vorbit: „Simone, al lui Iona fiu, Un lucru doar, voiesc să știu: Spune-Mi deci, Petre, Mă iubești, Mai mult tu, decât toți acești?” „Da Doamne! Știi că Te iubesc, Și știi că adevăr rostesc!” – Petru a spus, privind spre ei. „Să paști dar, mielușeii Mei!” – Zise Iisus. Apoi, a stat,
Simon – zis Petru – a mai stat, Pe lângă foc, când, cineva – Văzându-l – bănui ceva Și-l întrebă: „Ia stai un pic! Nu ești și tu un ucenic, Din ceata omului Acel?!” „Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”, Răspunse Petru-nspăimântat, Celui care l-a întrebat.
Cei ce-au pus mâna pe Iisus, Grăbiți, plecară de L-au dus În casa marelui preot. Fiind mulțime peste tot, Petru – ușor, neobservat – De la distanță, L-a urmat.
Din Nazaret.” „Dar v-am mai spus Că Eu sunt!” – le răspunse El. „Deci, dacă pe Iisus, Acel Din Nazaret, Îl căutați, Iată că L-ați găsit. Lăsați, Însă, pe toți aceia care Cu Mine sunt, ca fiecare,