Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ioan 14:27 - Biblia în versuri 2014

27 Eu vă dau, vouă, pacea Mea – N-o dau cum lumea ști s-o dea. În inimi, nu vă tulburați, Și nici să nu vă-nspăimântați.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

27 Vă las pace, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

27 Vă las pacea; vă dau pacea Mea. Nu v-o ofer așa cum o oferă lumea. Să nu vi se îngrijoreze și nici să nu vi se neliniștească inima.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

27 Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

27 Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau vouă: Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Gade chapit la Kopi




Ioan 14:27
65 Referans Kwoze  

Astfel, pacea lui Dumnezeu – Care întrece, tot mereu, Orice pricepere – apoi, Are a vă păzi pe voi, Și inimile voastre – iată – Și gândurile, totodată, În Domnul nost’, Hristos Iisus. Atâta am avut, de spus.


V-am spus acestea, să puteți, În Mine, pace, să aveți. În lume, multe veți păți – Necazuri vă vor încolți – Dar îndrăzniți, necontenit, Căci Eu, lumea, am biruit.”


Să nu te temi, căci va fi bine, Pentru că Eu voi fi cu tine. Să nu te-ngrijorezi, căci Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu. Eu întăresc al Meu popor Și-i vin, mereu, în ajutor. Sprijin îi dau, fără-ncetare, Cu dreapta Mea biruitoare.


Al păcii Domn, vă dăruiască, Neîncetat, pacea-I cerească. Domnul Iisus, cu voi, să fie, Să vă-nsoțească, pe vecie.


A lui Hristos pace, cerească, În inimi, să vă stăpânească, Pentru că voi ați fost chemați La ea, ca, parte, să luați; De-aceea, voi, mereu, să știți, Ca recunoscători să fiți.


Căci Dumnezeu nu ne-a-nzestrat Cu-n duh de frică, ci ne-a dat Duh de putere și credință, De dragoste și chibzuință.


Vreau, al nădejdii Dumnezeu, Să toarne bucurii apoi, Să toarne pacea, peste voi, Căci ele sunt de trebuință Și le primiți doar prin credință, Ca în nădejde, tari să fiți, Prin Duhul Sfânt stând, întăriți!”


Fața să-și ‘nalțe Dumnezeu, Asupră-ți, și să-ți dea, mereu, Pacea pe cari doar El o are.”


Umblarea după lucrul care Firea cea pământească-l are O să aducă, negreșit – Drept plată – moartea, la sfârșit. Pornind, însă, în căutare Să afli lucrurile care Sunt ale Duhului, găsești Pace și viață dobândești.


Să nu te temi, pentru că Eu Voi fi cu tine tot mereu, Și am să-ți dăruiesc scăpare Când ai să fii în strâmtorare.”


Pace și har, s-aveți, mereu, De la al nostru Dumnezeu, Cari este Tatăl Cel de Sus, Și-apoi, de la Hristos Iisus!


Acum dar, să cunoașteți voi Și roada Duhului apoi: Doar dragoste ea o să fie, Pace, precum și bucurie Și o răbdare-ndelungată Și bunătate arătată; Credincioșia-n urmă vine, Precum și facerea de bine


Poporului îi dă tărie, Cu pace-l binecuvintează, Mereu, și-asupra lui veghează.


„Dacă neprihăniți, suntem Noi, prin credință-acum, avem Pace, mereu, cu Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.


„Să fiți tari, să nu vă lăsați, În inimi, a fi tulburați! Aveți credință-n Dumnezeu


Căci un Copil ni s-a născut, Un Fiu – acum – a apărut, Iar al Său umăr o să fie Sprijin – mereu – pentru domnie. Acest Copil va fi chemat „Sfetnic”, precum și „Minunat”. Îl vor numi „Dumnezeu tare” Sau „Domn al păcii”, după care Va fi chemat – luați aminte – „Al veșniciilor Părinte”.


De rele vești, teamă nu are, Căci inima lui este tare Și-ncrezătoare tot mereu, În al său Domn și Dumnezeu.


Dacă pe când pierduți eram Și drept vrăjmași ne socoteam, Cu Dumnezeu, ne-am împăcat Prin al Său Fiu, care Și-a dat Viața, drept jertfă, pentru noi, Cu-atât mai mult, să credeți voi, Acuma dar, dragii mei frați, Că dacă suntem împăcați Cu El, vom fi și mântuiți, Prin voia Lui – așa să știți!


Lor, „Pace vouă”, iar, le-a spus. „Cum Eu am fost, de al Meu Tată, Trimis aici, acuma, iată Că vă trimit și Eu, pe voi.”


Eu mă încred în Dumnezeu Și de aceea pot să zic Că nu am teamă de nimic. Ce pot să-mi facă, oare, mie, Niște bieți oameni, de-au să vie?


Nimic, în locul unde stai. Groaza nopții nu te-nfioară; Nu trebuie teamă să ai, Nici de săgeata care zboară În plină zi, nici de ciuma


Prin El – apoi, să facă pace, Spre a putea ca să împace, Cu Sine, toate câte sânt În ceruri sus, sau pe pământ, Căci pace, a putut aduce, Prin sângele ce-a curs, pe cruce.


Acum dar, vouă, tuturor Celor din Roma, fraților, Chemați pentru ca sfinți să fiți, Fiind de Dumnezeu iubiți, Vă trimit har și pace, eu, De la al nostru Dumnezeu – Tatăl pe care-L avem sus – Și de la Domnul nost’, Iisus!”


Toți fii tăi – și mari și mici – Au să Îmi fie ucenici Și mare fi-va-n viitor, În ăst fel, propășirea lor.


Credincioșia, bunătatea Se întâlnesc. Apoi dreptatea, Precum și pacea cea plăcută Se întâlnesc și se sărută.


Pace și har, voiesc, mereu, Să le dea Tatăl, Dumnezeu, Și-al nostru Domn, Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus!”


De câte ori teama îmi vine, Încrederea mi-o pun în Tine.


Tot în acea zi, pe-nserat, Domnul Iisus S-a arătat Și ucenicilor. Erau Toți, într-un loc strânși, și țineau Închise ușile, căci ei, Se temeau tare, de Iudei. Iisus șezu-n mijlocul lor, Și, „Pace vouă!”, tuturor,


Har să vă deie, îndoit – De multă pace, însoțit – Tatăl, aflat în ceruri, sus, Și Domnul nost’, Hristos Iisus.


Cuvântul Său, L-a trimis El, Copiilor lui Israel Și, Evanghelia, le-a vestit Chiar prin Hristos, Cel dovedit Că este Domnul tuturor.


„Slăvit fie Domnul, mereu, În locuri ce prea-nalte sânt! Pacea coboare pe pământ, Peste întreg cuprinsul lui, Între oamenii Domnului!”


Să lumineze, schimbând sorții, Celor ce zac în umbra morții, Și îndemnând, pe fiecare, Să calce pe-a păcii cărare!”


Iată dar, care-i gândul meu: Vreau ca al păcii Dumnezeu, Care, prin sângele vărsat Atuncea când a încheiat, Cu noi, un veșnic legământ, L-a scos afară din mormânt Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Acela care a fost pus Să fie marele Păstor Al turmei și al oilor –


Noaptea, când Pavel a avut O viziune, i-a vorbit Domnul, zicând: „Necontenit, Vorbește dar! Și să nu taci, Ci fă ce trebuie să faci.


Voi nu vă temeți, dragii Mei, Și nu vă îngroziți de ei! Nu e nimic acoperit Ce nu va fi descoperit. Nimic ce-n taină-a fost făcut, Nu va rămâne neștiut.


Da, veți ieși cu bucurie. Pacea, cu voi, are să fie. Dealuri și munți, ‘naintea ta, Cu veselie vor cânta, Iar toți copacii din câmpie, Din palme bat, cu bucurie.


Domnul este a mea lumină Și mântuirea cea divină: De cine mă voi teme eu? Când viața-mi sprijină, mereu, Cine, ce va putea, să-mi zică? De cine, voi avea eu, frică?


Să nu te temi dar, nicidecum, De ce vei suferi, pe drum, Căci diavolul va vrea apoi, Să-i ia pe unii dintre voi, Să-i vâre-n temniță și are Să-i pună, astfel, la-ncercare. În zece zile încheiate, Mare necaz se va abate, Asupra voastră, dar să știți Că trebuie să biruiți. Până la moarte, credincios, Să te areți, căci ne-ndoios, În felu-acesta, reușești, Cununa vieții, s-o primești.


Către Bisericile care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Ioan trimite-acest cuvânt: Pace și har, să vină peste Acestea, de la Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine – Cari prin puterea Lui le ține – Și de la duhurile-aflate Șapte la număr, așezate, În fața scaunului care, Pentru domnie, El îl are,


Și, zeciuială, negreșit, Avram, apoi, i-a dăruit. După însemnătatea care Numele său, în el, o are, La început s-a arătat Un lucru clar: că „Împărat” El este „al neprihănirii” Peste întreg cuprinsul firii; A doua oară, se arată Că, „Împărat” e, totodată, Și „al Salemului”; astfel, E, „Împărat al păcii”, el.


De la această întâmplare, S-au scurs opt zile, după care, Discipolii s-au adunat, Din nou. Și Toma s-a aflat, Cu ei, atunci. Pe când ședeau, Închiși în casă, și-așteptau, Deodată, S-a ivit Iisus Și, „Pace vouă!”, El le-a spus.


Tu, fiu al omului, n-ai teamă! Nu le lua vorbele-n seamă Și nici să nu te înspăimânte, Atuncea, ale lor cuvânt, Chiar dacă ei sunt mărăcini Sau sunt ca tufele de spini Pe lângă tine, și chiar dacă Sunt niște scorpii ce te-atacă. Totuși, tu nu-i lua în seamă! De-ale lor vorbe, să n-ai teamă! De-asemenea, de fața lor, Să nu te-areți tu, temător, Căci sunt o casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită.


Nu mă lua de pe pământ Ca oamenii cei răi vădiți Și ca acei nelegiuiți Cari despre pace doar vorbesc Atuncea când îl întâlnesc Pe-al lor aproape, făr’ s-arate Că-n inimi au doar răutate.


„Iată, eu – Nebucadențar – Am hotărât ca să scriu iar, La toți cei care au să fie Pe-ntinsa mea împărăție, Indiferent de limba lor, De al lor neam sau de popor: Din parte-mi, celor ce ascultă A mea scrisoare, pace multă!


De spaimă, nu vei fi lovit Sau de vreo altă năvălire A celor care-s răi din fire,


Dar cei curvari, sau cei fricoși, Ori ucigași, necredincioși, Precum și toți aceia care Aduc, la idoli, închinare, Sau vrăjitori, ori mincinoși, Sau cei ce se vădesc scârboși, Au parte de-un anume loc: Acela-i iazul cel de foc. A doua moarte – negreșit – Vor avea ei, de moștenit.”


Peste cei cari vor căuta, Acest dreptar a căpăta – Și peste Israel, vreau eu, Căci el este-al lui Dumnezeu – Să vină, fără încetare, Doar pace multă și-ndurare!


Când veți intra în vreo cetate Și în vreo casă o să stați, Voi să o binecuvântați, Zicând așa: „Pacea să vie, Asupra ta”. Când o să fie


Da, Templul Domnului, de El, Va fi zidit, căci este Cel Ce are să se-mpodobească, Purtând podoaba-mpărătească. Stăpân și preot o să fie Pe al lui scaun de domnie, Desăvârșită stând, apoi, Unirea dintre amândoi.”


Pe buze, laude, voi pune: „Pace, doar pace”, Domnul spune, „Pentru cel care-i depărtat Și pentru cel apropiat! Da, da! Căci Eu îi ocrotesc Și Eu am să-i tămăduiesc!


Atunci are să înflorească Acel ce o să se vădească A fi un om neprihănit. Pace va fi necontenit Și din belșug, cât o să țină Luna și blânda ei lumină.


Spre sfinți și orice credincios Care se află, în Hristos, Și care, în Colose sânt: De la al nostru Tată Sfânt – Și de la Domnul nost’, Iisus – Pace și har, noi am adus.


Vă spun dar, prieteni ai Mei: Să nu vă temeți de acei Ce ucid trupul, iar apoi, Nimic nu mai pot face. Voi,


N-ai teamă, fii încrezător Tu, cel care te dovedești Că al lui Iacov vierme ești Și rămășița cea pe care Neamul lui Israel o are, Căci Eu îți sunt sprijinitor Și Eu îți vin în ajutor. Mântuitorul tău e Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


După această întâmplare, Dariu trimise o scrisoare, Popoarelor nenumărate Sub stăpânirea lui aflate, Indiferent de limba lor. Iată ce scris-a tuturor: „Către voi cari ai mei sunteți: Din belșug, pace, să aveți!


Iată că Domnul Dumnezeu E izbăvirea mea, mereu. Mă-ncred în El și pot să zic Că nu am teamă de nimic. Domnul este a mea tărie Și pricina de bucurie. Pricini de laudă, mereu, Îmi e al nostru Dumnezeu, Pentru că S-a milostivit Și mântuire am primit.


La Domnul îmi găsesc scăpare, În orișice împrejurare! Atuncea oare, cum puteți Ca să veniți și să-mi spuneți: „În munții voștri fugi, precum Zboară o pasăre acum”?


În strâmtorare. Când dă pace, Cine și ce-ar mai putea face S-o tulbure? De Își ascunde El Fața, cine va pătrunde Până la El, spre a-L vedea? Puterea Lui e-asemenea De-I stă în față un popor Sau doar un singur muritor.


Peste-al meu cap, iar pacea mea, Venit-a-n urmă să mi-o ia. De-atuncea, eu nu mai am știre Despre ce-nseamnă fericire.


Doar astfel fi-va judecat Al Tău popor, după dreptate, Iar pricinile-nfățișate De cei nenorociți din fire, Privite-s cu nepărtinire.


În timpu-n care Iosafat, În Iuda, a împărățit, De liniște s-a-nvrednicit, Căci la hotare, Dumnezeu, Pace-i dăduse, tot mereu.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite