Îmi zise: „Fiu al omului, Întoarce-te să prorocești Pentru păstorii sufletești Ai neamului lui Israel. În contra lor, spune astfel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Vai de păstorii cei pe care Neamul lui Israel îi are! Vai fi-va, de păstori-acei Care se păstoresc pe ei! Păstorii nu trebuie-n urmă, Ca să își pască a lor turmă?
„Adevărat vă spun, că cine, La staulul de oi, când vine, De nu pătrunde prin intrare, Ci peste gard acela sare, Este un hoț și un tâlhar, Venit cu gând să prade. Dar,
Mai știți că, nu de mult, la noi, Se ridicase cineva Spunând că el este ceva. Teuda, omul s-a numit, Iar lui, i s-au mai alipit, Cam patru sute de bărbați; Dar toți au fost împrăștiați, După ce-a fost ucis Teuda.
Iată că un păstor vă pun, Pe cari am să-l ridic în țară. De oile ce au să piară, Nu-i va păsa în nici un fel. Nu are să se ducă el – Pe cele tinere aflate, Ce s-au pierdut – ca să le cate. De-asemeni, nu va încerca Acel păstor, de-a vindeca Pe oile cele rănite. Nu au să fie îngrijite Nici cele sănătoase-apoi. Carnea celor mai grase oi, O va mânca, pe nesimțite, Lăsând din ele, doar copite!
Iată că toți aceia cari Sunt căpitanii ei cei mari, Cu niște lei se-asemuiesc, Care necontenit răpesc. Judecătorii ei, toți – iată – Drept lupi de seară se arată, Cari nu mai lasă – ne-ndoios – Până la ziuă, nici un os.