15 Așteptam pace să ne dea, Dar iată că nu vine ea. Nimic bun nu ne mai apare. O vreme pentru vindecare, Necontenit am așteptat, Însă doar groază-am căpătat!”
„De Iuda, Tu oare-ai uitat Și chiar de tot l-ai lepădat? Pentru Sion, sufletu-Ți are Atât de multă ură, oare? De ce, acuma, ne lovești, Așa ca să ne nimicești? Sau pentru noi, nu mai e oare, La Tine, nici o vindecare? Nădăjduiam că va fi pace, Însă nimic bun nu se face. Spream să fie-o vindecare, Dar nu-i decât o groază mare!”
Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare.
Locuitoarea cea pe care Ținutul din Marot o are Cuprinsă e de-un tremurat, Căci fericirea i-a zburat Și parte de nenorocire Are, în loc de fericire. Nenorocirea ce-o lovește, Din partea Domnului sosește Și-atinge-apoi mânia Lui, Poarta Ierusalimului.
Chip ușuratic dovedesc Atunci când ei se îngrijesc De rana fiicei cea pe care Sărmanul Meu popor o are, Zicând mereu: „Pace se face!” Și totuși, nu e nici o pace.
„Eu am vorbit:” Ah, Domnul meu, Prea bine-acum înțeleg eu, Că-ntr-adevăr, ai înșelat Acel popor și totodat’, Ierusalimul, când ai spus: „Veți avea pace!” Dar s-a pus Asupră-i, sabia și iată Că viața-i e amenințată.
„Să nu vă duceți pe ogoare Și nici pe drum sau pe cărare! Acolo este sabia Vrăjmașului. Fugiți de ea, Căci numai spaimă răspândește, Jur împrejur, când se rotește!
Peste-nălțimile aflate Acuma în pustietate, Pustiitorii lanț se țin Și valuri, valuri – iată-i – vin, Căci țara-ntreagă e mâncată De sabia înfuriată A Domnului, precum Îi place, Și nimeni nu-i lăsat în pace.