Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ieremia 49:7 - Biblia în versuri 2014

7 Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Edomului. Domnul oștirii, astfel, spune: „Nu e-n Teman, înțelepciune? Sau chibzuința a pierit, De la cei care au vădit Că pricepuți sunt, în popor? S-a dus înțelepciunea lor?”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

7 Cu privire la Edom: Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Nu mai este înțelepciune în Teman? Cei chibzuiți nu mai au sfaturi? A dispărut oare înțelepciunea lor?

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Despre Edom, Iahve, Cel care este Dumnezeul Armatelor, vorbește astfel: „Nu mai este înțelepciune în Teman? Oamenii (de acolo) care au discernământ, oare nu mai au sfaturi? A putrezit înțelepciunea lor?

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Către Edóm. Așa vorbește Domnul Sabaót: „Oare nu mai este înțelepciune în Temán? A pierit sfatul celor pricepuți? A slăbit înțelepciunea lor?

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Asupra Edomului. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Nu mai este înțelepciune în Teman? A pierit chibzuința de la oamenii pricepuți? S-a dus înțelepciunea lor?

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Despre Edom. Așa zice Domnul oștirilor: Oare nu mai este înțelepciune in Teman? S‐a pierdut sfatul de la cei cuminți? Li s‐a dus înțelepciunea lor?

Gade chapit la Kopi




Ieremia 49:7
39 Referans Kwoze  

„Să ascultați ce hotărâre A luat Domnul, cu privire La al Edomului ținut Și-apoi ce planuri a făcut Contra acelora pe care, Locuitori, Temanu-i are: „Iată, îi voi târî apoi, Asemeni unor slabe oi, Iar casele lor, părăsite Ajunge-vor, și pustiite!


Eu am mai fost la Edomiți Și-asemenea la Moabiți. Fost-am la neamu-acela care, Părinte, pe Amon, îl are.


Din seminții ce se iviră Din fiii lui Esau, ieșiră Și comandanți. Din Elifaz: Teman, Omar, Țefo, Chenaz,


A zis: „De vlagă, eu sunt stors. Frate, ascultă a mea vorbă: Dă-mi să mănânc din a ta ciorbă – Cea roșie – căci sunt flămând, Mereu, pe drumuri alergând; Acum sunt tare ostenit!” – De-atunci, „Edom” a fost numit; „Edom”, prin „Roșu” e tradus.


Iov, trei prieteni, a avut. O înțelegere-au făcut Cei trei, după ce-au auzit Ce-a pățit Iov. S-au sfătuit Să meargă, să îl viziteze, Voind să îl îmbărbăteze; Plângând cu el alăturea, Sperau să-l poată mângâia. Întâiul, din Teman, sosise Și, Elifaz, el se numise. Bildad, din Șuah, l-a-nsoțit Și cu Țofar care-a venit La el tocmai de la Naama. Pe cei trei îi cuprinse teama,


Teman, Omar, Țefo și-apoi, Veniră, iute, încă doi: Deci Gaetam și cu Chenaz – Toți îi sunt fii lui Elifaz.


Cel Sfânt sosește din Paran, Iar Dumnezeu, de la Teman… (Oprire) Întinderile cerului Pline-s de măreția Lui. Ale pământului hotare Umplute-s de-a Lui slavă mare.


Egiptul fi-va o pustie, Edomul sterp are să fie, Din pricina relelor lor Și ale silniciilor Pe care – precum am văzut – Contra lui Iuda le-au făcut, Atuncea când ei au vărsat Sângele cel nevinovat.


El o să intre, dintr-odată, În țara ‘ceea minunată Și zeci de mii de oameni, pradă, În gheara morții au să cadă, Pentru că foarte mulți, în ea, În acea vreme, vor cădea. Edomul va avea scăpare Și cu Moabul, după care Fruntașii în Amon aflați, Din mâna lui vor fi scăpați.


Asupră-vă le-aduc pe toate Popoarele ce sunt aflate În miazănoapte. Așadar, Trimit la Nebucadențar, La robul Meu care, pe tron, E așezat în Babilon Și-i spun, încoace, să pornească Și astfel să vă nimicească. Vreau, prefăcută ca să fie Cetatea voastră, în pustie. Ruină fi-va, negreșit, Bună doar de batjocorit.


„Atuncea, ei s-au adunat Și-n acest fel s-au îndemnat: „Haideți dar toți, să ne unim Și rele lucruri să urzim, Contra lui Ieremia, care Ne-amenință fără-ncetare! Căci legea nu o să ne piară Din lipsă de preoți în țară, Și nici sfatul bătrânilor, Din lipsa înțelepților. Nu va pieri cuvântu-apoi, Din lipsă de proroci, la noi. Cu vorba să-l ucidem dar, Când va-nțelege că-n zadar E toată vorbăria lui Și că nu-i pasă nimănui De tot ce-a spus. Să n-avem teamă Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”


De-aceea, iată că voiesc, Pe-acest popor, să îl lovesc Din nou, cu semne minunate Și cu minuni adevărate Cum n-au mai fost nicicând și cari Vor fi din ce în ce mai mari, Astfel încât priceperea – Și-nțelepciunea-asemenea – Ale celor ce se vădeau Precum că înțelepți erau Și pricepuți, în a lui țară, Nu vor mai fi, căci au să piară. Ele, atunci, vor fi pierdute Și se vor face nevăzute.”


Doamne, de fiii cei pe care Țara Edomului îi are, Să-Ți amintești, necontenit, Căci ei atunci când s-a găsit Ierusalimu-n strâmtorare, Strigat-au toți, în gura mare: „Să-l radeți! Dărâmat să fie! Să-l radeți dar, din temelie!”


Sfârșind Iov vorba, Elifaz ‘Nalță din palme-al său obraz,


Apoi, Chenaz, Teman, Mibțar;


Să nu urăști pe Edomit, Căci îți e frate – negreșit – Nici neamul Egiptenilor, Pentru că și al tău popor, Străin, la el, a viețuit.


Iobab, în urmă, a murit – Hușam, în locu-i, a venit, Din țara Temaniților.


În muntele Seir găsi Esau, loc bun, și poposi. Esau, Edom mai însemnează – Urmașii lui, acum urmează:


Esau, o ură, a luat Pe Iacov, căci a căpătat, În locu-i, binecuvântare, Fiind deci, peste el, mai mare. În sinea sa, a cugetat: „Iată că s-a apropiat Ziua de bocet, pentru tata, Și am să-i dau, lui Iacov, plata. El va muri de mâna mea!”


Esau, în Seir, locuia; Țara în care el ședea, E-n al Edomului ținut. Că e mai bine, a crezut Iacov, ca înaintea sa Să meargă soli, și-a zis așa:


Sunt rușinați cei înțelepți Și se arată-adânc uimiți Pentru că-s prinși și umiliți. Ei au nesocotit, mereu, Cuvintele lui Dumnezeu. Și-atunci, ce fel de-nțelepciune Au izbutit ca să adune?


„Ascultați dar, cuvântul Lui, Căci El vorbește despre cei Ce se vădesc vecini ai mei Și au atins locul pe care, Israel moștenire-l are: „Am să îi smulg din a lor țară. Casa lui Iuda, o smulg iară.


Pe la Dedan, am mai umblat, Apoi la Buz și la Temei, Unde vorbit-am cu acei Cari își rad colțul bărbilor.


Acolo e Edomu-aflat Cu cei ce-n fruntea lui au stat – Cu șirul împăraților, Precum și-al voievozilor – Căci ei, cu a lor vitejie, Ajunseră puși ca să fie În rândul celor ce-s loviți De sabie și-s nimiciți. În felu-acesta se adună Ca să se afle împreună Cu toți cei care, bunăoară, În groapă-ajung de se pogoară.


Această prorocie, iată, Asupra Dumei e-ndreptată. De la Seir, în acest ceas, Mi s-a strigat: „Cât a rămas, Străjerule, pân’ au să vină Zorii cu dalba lor lumină? Străjerule, mai e mult oare, Până când soarele răsare?”


„Saltă – mereu – cu veselie Și chiuie de bucurie Tu, fiică a Edomului, Stăpână a ținutului Din țara Uț, în care stai Și unde locuință ai! Însă potirul, să știi bine Că o să treacă și la tine. Vei bea și-ai să te amețești Și tu și-ai să te dezgolești!


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite