1 Ierusalimul a căzut Când Zedechia a făcut, Ani nouă, de când împărat, În Iuda, fost-a așezat. În an, tocmai se potrivea, Luna a zecea că-ncepea, Când peste-al lui Iuda hotar, Trecut-a Nebucadențar – Acela care sta pe tron, Drept împărat, în Babilon – Mergând cu toată oastea lui Contra Ierusalimului Pe care l-a împresurat Un timp destul de-ndelungat.
1 În al nouălea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, în luna a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa și l-a asediat,
1 În al nouălea an al lui Zedechia – regele celor numiți Iuda –, în a zecea lună, Nabucodonosor – regele Babilonului – a înaintat împotriva Ierusalimului cu toată armata lui și l-a asediat;
1 Când Ierusalímul a fost capturat – în anul al nouălea al lui Sedecía, regele lui Iúda, în luna a zecea –, Nabucodonosór, regele din Babilón, și toată armata lui au asediat Ierusalímul.
1 Ierusalimul a fost luat. În al nouălea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, cu toată oștirea lui înaintea Ierusalimului și l-a împresurat,
1 Și a fost așa: când a fost luat Ierusalimul, în anul al nouălea al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și toată oastea lui împotriva Ierusalimului și l‐au împresurat.
„Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Postul pe cari îl țineați voi A patra lună, iar apoi Postul pe care l-ați avut A cincea lună, cel ținut În luna-a șaptea și cu cel Din luna-a zecea, tot la fel, Pentru-a lui Iuda casă are Să se prefacă-n sărbătoare. Acestea toate au să fie Zile de mare bucurie. Dar pacea, tot mereu, să știți – Și adevărul – să iubiți!”
Și tu și cel cari îl vei ține Ca împărat pus peste tine, De Dumnezeu, duși o să fiți, La un popor pe cari nu-l știți – Pe care nu l-ați cunoscut, Și-ai voști’ părinți nu l-au știut; Iar printre oamenii acei, Sluji-veți altor dumnezei Care din lemn și piatră sânt.
Iată cuvântul cel de sus Care de Domnul a fost spus, Prin robul său, prin Ieremia, Când împăratul Zedechia, De zece ani, era aflat, Peste Iudei, înscăunat. Anul acela se vădea A fi al optsprezecelea, De când era, în Babilon, Pus Nebucadențar pe tron.
Iată cuvântul Domnului, Spre Ieremia, robul Lui, Atunci când Nebucadențar, Peste al lui Iuda hotar, Cu mare oaste a trecut – Pentru că sprijin a avut Din partea împăraților, Precum și a popoarelor Care atunci se dovedeau Că-n stăpânirea lui erau – Vrând, cu Ierusalimu-apoi, Ca să pornească un război, Lovind cetățile pe care Acesta-n jurul său le are:
Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”
Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel, În acest fel a cuvântat: „Așa după cum s-a vărsat Nestăvilita Mea mânie Și cu aprinsa Mea urgie Peste cei care se vădeau Că la Ierusalim ședeau, Așa vă vor lovi apoi Toate acestea, și pe voi, Dacă-n Egipt o să fugiți, Pentru un timp să locuiți. Acolo, vă voi face-apoi, O pricină s-ajungeți voi, De-afurisenie și ocară, De groază și blestem în țară, Iar acest loc n-o să puteți, Nicicând, în urmă, să-l vedeți!”
În urmă, o tigaie ia. Din fier, voiesc să fie ea. Pune-o apoi, să șeadă bine, Între cetate și-ntre tine. Contra cetății îndreptată Să-ți fie fața. Strâmtorată, Să se simțească ea, astfel. Aceasta, pentru Israel, Un semn va trebui să fie, De care toți voiesc să știe!
Du-te-n cetate și, în foc, Vei arde, în al ei mijloc, A treia parte-a părului, La împlinirea timpului Pentru a ei împresurare. Fă acest lucru, după care, Altă treime vei avea Ca să o tai cu sabia, Pe lângă zidurile-aflate, Jur împrejur, lângă cetate. Treimea ce ți-a mai rămas, Din păr, în acel ultim ceas, Doar vântului să i se dea, Căci după ei, trag sabia.
Din anu-al doisprezecelea, A zecea lună începea, Căci n-apucase să apună, Încă, a cincea zi din lună, De când ajunse ca să fie Luat poporul în robie. Un om, atunci, mă căutase, Căci din Ierusalim scăpase. Omul acela a venit La mine și-astfel mi-a vorbit: „Ascultă ce-ți voi spune-ndată: Toată cetatea e luată!”
Al douăzecișicincilea An de robie începea Și paisprezece au trecut De când cetatea a căzut. Nu apucase să apună, Încă, a zecea zi din lună, Când mâna Domnului venise Asupra mea și mă răpise, Ducându-mă-n țara pe care Neamul lui Israel o are.
Atuncea, Domnul a trimis Haldeii care au ucis Pe tinerii ce i-au aflat. Pe nimenea nu au cruțat – Nici pe cei cari bătrâni erau Și nici pe cei ce se vădeau Că au ajuns îngârboviți, Cu perii capului albiți –
„Căci cu un glas răsunător, Cel care-i Domn al oștilor A spus în acest fel: „Tăiați Copacii toți și ridicați Șanțuri, ca să împrejmuim Cetatea din Ierusalim! Ea e cetatea răzvrătită Ce trebuie-a fi pedepsită! Ea e cetatea cea în care Se află multă apăsare.
Când Zedechia s-a suit Pe tron, în Iuda, și-a domnit, Ani douăzeci și unu-avea Și la Ierusalim ședea. Ani unsprezece-a adunat, Pe scaunul de împărat. Fusese Hamutal chemată Măicuța lui, iar al ei tată E Ieremia, acel care, Obârșie, în Libna-și are.