6 Îndată, ei l-au înhățat Pe Ieremia și-au găsit O groapă-n cari l-au azvârlit. Groapa aceea se vădea Că era a lui Malchia – Adică a acelui care, Pe împărat, părinte-l are – Și fost-a-n curtea temniței. Cu frânghii, în adâncul ei, Pe Ieremia-l pogorâră, Așa după cum hotărâră. Cu toate că ea nu avea Apă, era noroi în ea, Încât prorocu-ajunse-apoi Să se afunde în noroi.
6 Ei l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în fântâna lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea închisorii. Ei l-au coborât înăuntru cu niște funii. Acolo nu era apă, ci doar noroi, astfel că Ieremia s-a afundat în noroi.
6 Atunci ei l-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în puțul lui Malchia – fiul regelui – care era în curtea închisorii. Ei l-au coborât acolo cu niște funii. În acel puț nu era apă, ci doar noroi. Astfel, Ieremia s-a afundat în acel noroi.
6 Atunci ei l-au luat pe Ieremía și l-au aruncat în cisterna lui Malchía, fiul regelui, care se afla în curtea gărzii; l-au coborât pe Ieremía cu funii. În cisternă nu era apă, ci numai mâl; și Ieremía s-a cufundat în mâl.
6 Atunci, ei au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Machia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniței, și au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi, și Ieremia s-a afundat în noroi.
6 Atunci au luat pe Ieremia și l‐au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care era în curtea închisorii, și au coborât pe Ieremia cu frânghii. Și în groapă nu era apă, ci noroi, și Ieremia s‐a afundat în noroi.
Poruncă, dete Zedechia, Străjerilor, ca Ieremia, În curtea temniței, păzit, De-atunci să fie și hrănit, Cu pâine, zilnic. El putea, Parte de pâine a avea. În ulița brutarilor, Se făcea pâinea tuturor, Iar Ieremia a primit Pâine, până s-au isprăvit Rezervele de grâne-aflate, Pentru poporul din cetate. În curtea temniței, astfel, Mai multă vreme a stat el.
„Toate nevestele pe care, În casă, încă, le mai are Cel care este așezat În Iuda, ca și împărat, Vor fi luate de cei cari În Babilon sunt cei mai mari. Nevestele-au să te jelească Și-n acest fel au să vorbească: „Prietenii te-au înșelat Și-n urmă, te-au înduplecat. Dar când, picioarele-n noroi Ți se-afundară, mai apoi, Prietenii te-au părăsit Și-n mare grabă, au fugit!”
Acesta, când a auzit, Ceea ce i s-a poruncit, Îi duse de i-a încuiat, În beciul care s-a aflat Mai înlăuntru – cum i-au spus – Și, în butuci, apoi, le-a pus Picioarele. Când a sfârșit, Plecă acasă, liniștit.
Sioane, pentru tine-apoi, Am să-ți scot prinșii de război Din groapa-n care au căzut, În care, apă, n-au avut. Îi scap pe cei cari prinși îți sânt, Doar pentru al tău legământ, Pe care l-ai pecetluit Cu sânge, când l-ai întocmit.
Și din mocirlă-apoi m-a scos, Din hăul cel întunecos Al gropii fără fund în care Pieirea doar, sălaș, își are. Pe stâncă-n urmă, m-a suit Și pașii mi i-a întărit.
Răbdare-acum, dragii mei frați, Voi trebuie să arătați, Ca după ce ați împlinit Tot ceea ce a trebuit – Adică după ce-ați făcut Ceea ce Dumnezeu a vrut – S-ajungeți de a fi primit Tot ce va fost făgăduit.
În urmă, poruncit-a el, Fiului său Ierahmeel, Lui Șelemia – acel care, Pe Abdeel, părinte-l are – Precum și lui Seraia – cel Cari fiu îi e lui Azriel – Să-l prindă pe Baruc – cel care Rangul de logofăt îl are – Și pe prorocul Ieremia, Căci mare îi era mânia Care în suflet i-a pătruns. Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.
Oastea lui Nebucadențar Împresurase, așadar, Ierusalimul. Ieremia Fusese-nchis, de Zedechia. În curtea temniței ședea, Care – pe-atuncea – se ținea De casele celui aflat, În Iuda pus, ca împărat.
Când împăratu-a auzit Lucrul acest, a poruncit Să fie Daniel chemat Și-apoi să fie aruncat În groapa leilor. Când el L-a întâlnit pe Daniel, I-a zis, plin de păreri de rău: „Acuma, Dumnezeul tău, La cari slujești fără-ncetare, Să vină să îți dea scăpare!”