16 Dar împăratul Zedechia, Cu jurământ, lui Ieremia, Îi zise-n taină: „Viu, mereu, E al nost’ Domn și Dumnezeu Care ne-a dat viață la toți, Căci fără nici o frică poți – Acuma – ca să îmi vorbești! Nu trebuie să te ferești, Pentru că nu te voi urî Și nici nu te voi omorî. Ba mai mult, nu vei fi lăsat În mâna celor ce-au cătat Ca să-ți ia viața.” Ieremia
16 Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret, zicând: ‒ Viu este Domnul, Care ne-a dat viață, că nu te voi omorî și nu te voi da în mâinile celor ce încearcă să-ți ia viața.
16 Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret, zicându-i: „Jur pe Iahve care este viu, pe Cel care ne-a dat viață, că nu te voi omorî și nu voi permite să ajungi în mâinile celor care intenționează să îți ia viața!”
16 Regele Sedecía i-a jurat în ascuns lui Ieremía: „Viu este Domnul care ne-a făcut sufletul acesta că nu te voi omorî și nu te voi da în mâna acestor oameni care caută viața ta!”.
16 Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia și a zis: „Viu este Domnul, care ne-a dat viața, că nu te voi omorî și nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora, care vor să-ți ia viața!”
16 Și Zedechia, împăratul, a jurat în ascuns lui Ieremia, zicând: Viu este Domnul, care ne‐a făcut acest suflet, că nu te voi omorî, nici nu te voi da în mâna oamenilor acestora care‐ți caută viața.
Dar Zedechia-a pus să-l cheme, În taină, și l-a întrebat: „Ai vreun cuvânt ce ți-a fost dat Din partea Domnului, apoi, Care-i anume pentru noi?” Atunci, răspunse Ieremia, Către-mpăratul Zedechia: „Am un cuvânt pentru-mpărat: Află că tu ai să fii dat În mâna celui cari, pe tron, Este aflat în Babilon!”
Acesta merse, la Iisus, Noaptea, în taină, și I-a spus: „Învățătorule, știm bine, Că Dumnezeu este cu Tine, Că de la Domnul, ai venit. Lucrul acesta e vădit, Căci nimeni nu ar fi putut, Să facă, tot ce ai făcut, Neînsoțit de Dumnezeu.”
Iată Cuvântul Cel venit Din partea Domnului, rostit Pentru întregul Israel: „Așa a cuvântat Acel Care e Domnul și-a întins Al cerurilor necuprins, Cel cari pămânu-a-ntemeiat Și duh, în om, a așezat:
Nu vreau să mustru pe vecie Și nici o veșnică mânie Nu-Mi place și nu vreau să țin, Când înainte-Mi, în leșin, Cad suflete și-asemenea, Duhuri pe care mâna Mea – Precum se știe – le-a făcut, În vremurile de-nceput.
Pe toți cei care-au săvârșit Lucrul acest ne-ngăduit, Am să îngădui ca, drept paradă, Pentru ai lor vrăjmași să cadă. Dușmanii mâinile-și vor pune Pe ei și-apoi, îi vor răpune, Iar păsările cerului Și fiarele pământului Se vor hrăni din carnea lor.
„Doamne, Tu care, negreșit, Ești Dumnezeul tuturor – Al tuturor duhurilor Oricărui trup, te rog, găsește Pe cineva și pregătește Un om, pe cari să-l pui, mai mare, Peste întreaga adunare.
Cei doi căzură la pământ Și au strigat: „O, Doamne sfânt! Tu, Dumnezeul tuturor, Domn peste duhurile lor, Tu știi că a păcătuit Un singur om! Va fi lovit, Acum, pentru greșeala lui, Întreg poporul Domnului? Pentru-ale lui păcate, oare, Lovești întreaga adunare?”
Dacă acei care ne sânt Părinții noștri, pe pământ, Ne-au pedepsit și tot le-am dat Cinstirea ce au meritat, Nu trebuie ca fiecare – Tatălui duhurilor – oare, Mereu supuși, ca să Îi fim Și-n felu-acesta, să trăim?
Așa vorbește Domnul – care A întocmit pământ și mare, A făcut ceruri câte sânt, Și le-a întins peste pământ – Acela care a făcut Ființele ce s-au văzut, Acela care-a dat suflare De viață, pentru fiecare:
Prin El, avem noi, viața dar, Și-asemenea mișcarea, iar Ființa, tot prin El, ni-e dată, Precum ai voști’ poeți – odată – De El, în graiul versului, Au spus: „Suntem din neamul Lui.”