4 Atunci Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – De Ieremia-a fost chemat Și-apoi poruncă i s-a dat Să scrie ceea ce-i va spune Și într-o carte să adune Cuvântul cel venit de sus.
4 Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neria, și acesta a scris într-un sul, după cum îi dicta Ieremia, toate cuvintele pe care i le spusese Domnul lui Ieremia.
4 Ieremia l-a chemat pe Baruc – fiul lui Neria; și el a început să scrie într-un sul exact cum îi dicta Ieremia – toate cuvintele pe care i le spusese Iahve.
4 Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia, și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul.
4 Și Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; și Baruc a scris în sulul de carte din gura lui Ieremia toate cuvintele Domnului pe care i le‐a vorbit.
Am așezat acel zapis – Care a fost de cumpărare – În mâna lui Baruc, cel care Era fiul lui Neriia, Precum și al lui Mahseia, În fața lui Hanameel Și-a celor cari erau cu el, Martori fiindu-i, negreșit, Căci ei zapisu-au iscălit. De față, încă, mai erau Iudeii care se aflau În număr mare-atunci și ei, Acolo-n curtea temniței.
O altă carte-a fost luată De Ieremia și-a fost dată, În urmă, lui Baruc cel care, Pe Neriia, părinte-l are Și care logofăt fusese. În acea carte, el scrisese Cuvintele ce s-au aflat În cartea arsă de-mpărat, De Ioiachim, de-acela care Era în Iuda cel mai mare. Pe lângă vorbele aflate În cartea-ntâi, adăugate Au fost și altele, atunci, După cum Domnu-a dat porunci.
Numai Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – Te-ațâță astfel, încât vrei Să ne dai pradă la Haldei, Să piară unii dintre noi Și robi s-ajungă alți-apoi, La cel care e împărat, În Babilon înscăunat!”
„Acum, o nouă carte ia, Pentru că vreau să scrii în ea, Cuvintele ce s-au aflat În cartea arsă de-mpărat, Căci Ioiachim – acela care, În Iuda este cel mai mare – Cartea dintâi a sfârtecat-o Și-apoi în foc a aruncat-o.
În urmă, poruncit-a el, Fiului său Ierahmeel, Lui Șelemia – acel care, Pe Abdeel, părinte-l are – Precum și lui Seraia – cel Cari fiu îi e lui Azriel – Să-l prindă pe Baruc – cel care Rangul de logofăt îl are – Și pe prorocul Ieremia, Căci mare îi era mânia Care în suflet i-a pătruns. Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.
Iehudi a citit, apoi, Din carte, trei sau patru foi. Mai mult, el nu a apucat, Căci împăratul a luat – Din mâna logofătului Care era în fața lui – Un mic briceag; a sfâșiat-o Și-n foc, apoi, a aruncat-o.
Iehudi-a fost, apoi, chemat Să vină-n față la-mpărat. În urmă, el a fost trimis, Sus, în odaia cea de scris – A logofătului cel care Drept Elișama, nume, are – Ca să ia cartea. El s-a dus Și a făcut ce i s-a spus. În fața împăratului Și-a căpeteniilor lui, El a citit cartea, de-ndat’.
Asupra țării o să vină Toate pe câte Eu le-am zis Și tot ceea ce este scris În cărțile lui Ieremia, Așa precum a fost solia Pe care el v-a-mpărtășit-o, Când, de la Mine, a primit-o. Tot ceea ce v-a fost vestit, Despre popoare, împlinit La literă are să fie, În vremea care o să vie.
Din astă pricină, tu ești Bun ca să mergi și să citești Cuvintele pe cari le-ai scris, Așa după cum Domnu-a zis. Citește-le poporului Care, la Casa Domnului, În ziua postului se-adună, Căci au să fie împreună Mulți din cetățile pe care Țara lui Iuda-n ea le are.
Când căpeteniile-aflară Lucrul acesta, îl chemară Pe-acela care se numea Iehudi, iar Netania Se dovedește tatăl lui. Mergând pe spița neamului, Lui Șelemia-i e fecior Și-apoi lui Cuși. În fața lor, Iehudi s-a înfățișat, Iar după ce porunci i-au dat, Grabnic la Templu l-au trimis. El mers-a la Baruc și-a zis: „Ascultă! Ia cartea cu tine Și vino, iute, după mine!” Atunci Baruc – acela care, Pe Neriia, părinte-l are – A luat cartea și-a făcut Așa precum i s-a cerut.
După ce cartea ce o scrise Baruc, așa precum primise Poruncă el, de la proroc, Fusese aruncată-n foc, Cuvântul Domnului s-a dus La Ieremia și i-a spus:
Iată poruncile rostite, De Ieremia, dăruite Feciorului lui Neria Precum și al lui Mahseia, Care, Seraia, s-a chemat, Atuncea când a fost plecat La Babilon, cu Zedechia, Cel ce avea împărăția În Iuda, pe când împlinea Ani patru, de când stăpânea. Seraia era cel mai mare Din cămărașii cei pe care Îi avusese-mpărăția, În vremile lui Zedechia.
Era în cel dintâi an chiar, Când ajunsese Belșațar Să fie-ncoronat, pe torn, Drept împărat, în Babilon. În vremea ‘ceea, Daniel Un vis avut-a și la fel Multe vedenii i s-au dat, Pe când era în al său pat. În urmă, Daniel a scris Ceea ce a văzut în vis, Iar lucrurile însemnate Ce îi fuseseră-arătate, Pe larg le povestise el.
Domnul a zis: „Du-te acum Și-apoi în fața lor să vii Cu o tăbliță și să scrii Aceste lucruri. Ia aminte Și-n carte pune-aste cuvinte, Pentru că ele, mărturie, Vor rămânea, pentru vecie.